Ziua Drapelului Naţional a fost marcată, ieri, la Sfântu Gheorghe printr-un ceremonial militar și religios și printr-un spectacol prezentat de paraşutişti din cadrul Aeroclubului României – filiala Brașov, iar în orașul – stațiune Covasna, printr-o coregrafie tricoloră, cu participarea a zeci de elevi.

Ziua Drapelului Național a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 și se sărbătorește, anual, în data de 26 iunie. La Monumentul Ostașului Român, din Sfântu Gheorghe, cu acest prilej, au avut loc, ieri, manifestări ample, la care au participat personalităţi civile şi militare ale judeţului Covasna, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, cadre militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veterani de război, localnici și nu numai.

Prezent la eveniment, subprefectul județului Necolae – Viorel Radocea, a dat citire mesajului Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, cu ocazia Zilei Drapelului Național.

„Sărbătorirea Zilei Drapelului Național ne face să ne întoarcem, măcar pentru o clipă, sufletul și mintea de la tumultul cotidian al preocupărilor noastre, către teme și subiecte de esență pentru ceea ce înseamnă România, cum ar fi importanța simbolurilor și a tradițiilor naționale.
Iar Drapelul României este un simbol național, primul, așa cum este enumerat de articolul 12 din Constituție. Sunt convinsă că fiecare dintre noi se simte mândru când Tricolorul României stă cu demnitate alături de drapelele celorlalte state importante ale lumii sau atunci când îl vedem înălțându-se pe cel mai înalt catarg. Astăzi, avem ocazia să sărbătorim și să cinstim Drapelul Național, indiferent de reușita cuiva, performanța sau rezultatul vreunei competiții. Așa că, dragi români, vă îndemn să vă bucurați de această zi, să arborați Drapelul Național acasă, la muncă și oriunde acest lucru este posibil și veți vedea că emoția pe care o vom simți este aceeași. Pentru colegii mei din Ministerul Afacerilor Interne – militari, polițiști, cei care au depus jurământul de credință față de România, Tricolorul este chiar mai mult decât un simbol național. El reprezintă forța și autoritatea sub care ei slujesc cu devotament și respect poporul român. Îmi doresc ca, prin deciziile pe care le luăm și prin acțiunile noastre de zi cu zi, să putem transmite generațiilor care ne urmează dragostea față de valorile naționale, pentru că asta înseamnă unitate, forță și un viitor mai sigur pentru România. La mulți ani, Tricolor! La mulți ani, România!”- se arată în mesajul ministrului Carmen Daniela Dan.

Ceremonia a cuprins și un spectacol prezentat de către parașutiști ai Aeroclubului României – filiala Brașov, aceștia sărind, cu steaguri tricolore, din avionul care a survolat zona, în aplauzele celor prezenți. Unul dintre acele steaguri a fost înălțat, apoi, pe catarg, în acordurile Imnului Naţional, după prezentarea onorului de către garda de onoare, după rostirea de către preotul militar Ioan Cucu a binecuvântării şi după sărutarea drapelului de către acesta și de către oficialităţile prezente la ceremonial.

Manifestarea s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, pe acordurile fanfarei din cadrul Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu“, Miercurea Ciuc

„Tricolor uman” de Ziua Națională a Drapelului, la Covasna

Ziua Națională a Drapelului a fost marcată și în orașul Covasna, printr-o activitate  inedită gândită de prof. Adriana Bota, respectiv un flashmob în culorile Tricolorului, realizat de elevi de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Voinești, împreună cu elevi de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe, îmbrăcați în tricouri de culoare roșie, galbenă și albastră. Norii de ploie nu i-a speriat pe cei peste 100 de participanți care au fost prezenți, ieri,  în Valea Zânelor. Florentina Teacă, președinta Asociației Grit, ne-a spus: „Printr-un proiect al asociației pe care o reprezint, am obținut finanțare pentru acest eveniment de la Consiliul Local Covasna. Am cumpărat 90 de tricouri roșu-galbene- albastre și 100 de steaguri tricolore- mai mari și mai mici- pe care le-am împărțit celor prezenți la flashmobul realizat de Ziua Drapelului Național. Furtuna  care  a venit pe neașteptate  ne-a dat un pic programul peste cap, dar pot spune că sunt mulțumită deoarece am reușit să implicăm copiii și în acest inedit eveniment. Tinerii  au plecat acasă cu steagurile tricolore  și au promis că le vor  pune pe case, pe cele mai mari, și la mașini, pe cele mai mici.”

Ana Ciorici Costache

Maria-Crețu-Graur

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail