Sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv la 10 mai 2020, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România a fost instituită prin Legea 102/2015.
Respinsă de către Senat în decembrie 2014, propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost adoptată de Camera Deputaţilor, for decizional, la 22 aprilie 2015, Legea 102/2015 fiind publicată în Monitorul Oficial din 13 mai 2015. Potrivit actului normativ, marcarea acestei zile are rolul de a promova portul popular românesc, de a „evidenţia valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone”.
Pe lângă atribuţiile pe care le au, în marcarea acestei zile, muzeele de etnografie şi Centrele pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Institutul Cultural Român şi Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, fundaţiile, asociaţiile sau organizaţiile neguvernamentale, al căror obiect de activitate îl reprezintă promovarea culturii tradiţionale, un rol important revine Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, prin difuzarea de emisiuni de promovare a tradiţiilor populare şi a valorilor etnografice româneşti, precum şi prin transmiterea manifestărilor din diaspora prilejuite de această zi. Totodată, legea prevede includerea, în luna mai, în cadrul curriculei şcolare pentru clasele IV-XII, la disciplina educaţie civică sau la disciplinele echivalente, a două ore consacrate portului tradiţional al zonei sau al minorităţilor naţionale, evidenţiind semnificaţia acestora în păstrarea identităţii naţionale.
Potrivit site-ului https://doxologia.ro/, portul popular românesc datează din secolele IX-X, dar mărturii mai numeroase există din secolul al XIV-lea, cea mai veche reprezentare a portului autentic românesc fiind consemnată în Cronica Pictată de la Viena din 1358, care descrie bătălia de la Posada între regele Ungariei, Carol Robert de Anjou şi voievodul muntean Basarab I, unde este reprezentat portul autentic al bărbaţilor, cu cămăşi lungi, strânse la mijloc cu brâu sau centură, iţari, opinci şi căciuli din bucăţi de piele de oaie pe cap.
Costumul popular de pe tot cuprinsul ţării se caracterizează prin folosirea cu preponderenţă a culorii albe, ca fond, fiind confecţionat din in, cânepă sau bumbac şi prezentând motive caracteristice, în forme geometrice sau de inspiraţie agrară. Dintre simbolurile cusute sau ţesute pe pânză, se remarcă soarele şi stelele, Pământul şi Cerul, multe flori, un loc aparte ocupându-l simbolul crucii ornat şi stilizat în foarte multe forme, dar şi al altor simboluri religioase, precum: peştele, crucea bizantină, scara vieţii, viţa-de-vie, spicul de grâu, strugurele, păunul etc. Cromatica motivelor constituie un alt element specific, folosindu-se culori de bază, ca roşu, negru, brun închis, albastru, anumite tonuri de verde şi violet. Straiele populare româneşti impresionează prin măiestrie şi diversitate, distingându-se prin zone etno-geografice de provenienţă, prin perioadele în care sunt purtate, simbolistica lor aparte atestându-le valoarea de emblemă a identităţii româneşti, ce reflectă credinţa strămoşească.
Printre evenimentele organizate în anii anteriori cu prilejul Zilei Naţionale a Portului Tradiţional din România, se remarcă „Ziua Costumului Popular în Cartea recordurilor”, manifestare organizată la 14 mai 2017, la Năsăud, prin care judeţul Bistriţa-Năsăud a încercat şi a şi reuşit să intre în Cartea recordurilor, cu două recorduri: 9.643 de persoane pentru cea mai mare mulţime îmbrăcată în costume populare, prezentă simultan în acelaşi loc, şi 9.506 persoane pentru cel mai mare dans popular sincron. De asemenea, un an mai târziu, Primăria din Bruxelles a dispus ca statueta Manneken Pis, una dintre atracţiile turistice ale capitalei Belgiei, să fie îmbrăcată, la 16 mai 2018, în costum naţional românesc, respectiv în cel de căluşar, în vederea celebrării unicităţii tradiţiilor româneşti.
AGERPRES
