Asociaţia Cultural Creştină Justinian Teculescu a marcat la Covasna Ziua Mondială a Mediului printr-o serie de manifestări organizate joi, 5 iunie, care au implicat tinerii din localitate.
Aceștia au înţeles că omul, ca specie biologică, este dependent de natură și nu poate trăi în afara ei, că fiecare dintre noi poate contribui semnificativ la ameliorarea si protejarea parcurilor, a spațiilor verzi sau a grădinilor, precum și la celebrarea acestei sărbători prin participare și susținere. La sala Unirea s-au întâlnit elevi ai Şcolii Gimnaziale Avram Iancu, iar participanţii la concursul COVASNA PROTEJEAZĂ MEDIUL, organizat de Asociaţia Cultural Creştină Justinian Teculescu în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă ALUTUS din Sfântu Gheorghe, şi-au prezentat lucrările. Cei trei câştigători (Dumitru Viorel Oltean, Ana Lupaşcu şi Elena Arteni) vor beneficia de locuri gratuite în tabără în Delta Dunării, oferite de Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă ALUTUS, prin implicarea reprezentantului acesteia, Cătălin Lazăr. De asemenea, au fost premiaţi participanţii la concursul de fotografie COVASNA MEA CURATĂ, cu diplome, cărţi şi carduri euro26 oferite de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Covasna- compartimentul Tineret. La final, cu toţii au fost provocaţi să participe la cursa pe biciclete, aflată la a doua ediţie.
Considerăm că marcarea Zilei Mondiale a Mediului reprezintă un binevenit semnal şi un îndemn de a acţiona unitar pentru salvarea patrimoniului nostru natural pe care avem datoria de a-l lăsa nealterat generaţiilor viitoare.