Congresul al XIX-lea al Uniunii Latine, reunit la Paris în zilele de 13 şi 14 decembrie 2000, a decis să comemoreze convenţia constitutivă a Uniunii Latine, semnată la Madrid, pe data de 15 mai 1954. Cele 37 de state latine, membre ale Organizaţiei, au declarat  ziua de 15 mai Ziua Internaţională a Latinităţii. Această dată marchează începutul unei perioade în timpul căreia guvernele, organismele internaţionale, organizaţiile nonguvernamentale care împărtăşesc valorile latinităţii organizează diferite festivităţi pentru „a promova conştiinţa identităţii culturale comune popoarelor de origine latină” şi duc o campanie de susţinere a valorilor culturale şi lingvistice proprii ansamblului comunităţii latine.

Profesorii şi elevii de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul”, Liceul Teoretic Mikes Kelemen” şi Colegiul Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe s-au asociat acestor manifestări pentru a promova şi a transmite mai departe bogăţia culturală a lumii latine care a pătruns  în spaţiul european şi universal.

Întâlnirea din data de 15 mai a.c. a fost onorată de prezenţa d-nei Inspector General-Adjunct, profesor Rădiţa Palela,  care a salutat iniţiativa celor trei licee, precizând că studiul filologiei clasice, al limbii latine în principal,  este semnul de nobleţe al oricărui popor, indiferent de limba maternă folosită: Latina a stat la baza limbajului ştiinţific, folosit în numeroase domenii…  în limba latină s-au transmis normele dreptului civil şi penal, prin dreptul roman, iar istoria şi filosofia nu pot fi studiate fără să apelăm la scrierile din antichitate” a precizat domnia sa. Menţionând că nu are o pregătire umanistă, ci este reprezentantă a ştiinţelor exacte, a adăugat că poate să înţeleagă dimensiunea civilizatoare a educaţei umaniste, luând ca exemplu apropiat Italia, unde limba latină are alocat în programa şcolară un număr considerabil de ore. Liceele de informatică, foarte bine cotate în Italia, au prevăzute în schema orară cinci ore de latină pe săptămână… nu te poţi numi un elev bun dacă nu înveţi această disciplină”, a încheiat domnia sa.

Programul pregătit de elevii din cele trei licee a pus în valoare moştenirea culturală a lumii moderne, influenţată de gândirea umanistă a clasicismului greco-latin. În cuvântul său de deschidere, profesoara Maria Stoica de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul”, gazdă a întâlnirii,  a apreciat că astăzi un miliard de locuitori ai planetei vorbesc o limbă neolatină, cinci limbi oficiale sunt neolatine, printre care şi româna. Uniunea Latină cuprinde peste 30 de ţări, sunt diferite organizaţii internaţionale, unde elementul latin este dominant. Ce reprezintă astăzi spiritul latin? Pentru noi spiritul latin înseamnă o cultură, o tradiţie spirituală, o cultură-matrice şi un mare număr de culturi cu rădăcini în latinitate. Înainte de orice este un spirit pe care îl putem găsi în numeroase cărţi de filosofie, psihologie a popoarelor, de geopolitică, dar şi în mentalitatea comună… Este un spirit deschis, cooperant, cu vocaţia conjugalităţii. Este un mod de a fi, de a te situa în lume… Cultura latină este o cultură care primeşte, care transformă. După  cum spunea filosoful Conde de Keyserling, şansa noastră este reînvierea acestui spirit”.  În sprijinul acestei idei  a subliniat  conceptul de humanitas”, definitoriu pentru un ideal educaţional promovat în antichitatea greco-latină.  Reîntoarcerea la umanismul greco-latin a avut loc în   momente de criză  ale istoriei civilizaţiei umane. Problematica umană este o constantă a literaturii şi filosofiei greco-latine care a influenţat evoluţia gândirii moderne,  favorizând dezvoltarea culturii, a artelor, dar şi a ştiinţei ale cărei descoperiri trebuie puse în slujba omului, contribuind la progresul societăţii umane. Acelaşi mesaj umanist se regăseşte şi în versurile Imnului Latin al Uniunii Europene”,   al cărui text muzical  este  Oda bucuriei” din Simfonia a IX-a de Ludwig von Beethoven.

Hymnus Latinus Europae” a fost prezentat în cadrul programului artistic susţinut de elevii  Colegiului Naţional Mihai Viteazul”:  Sebastian Andriesei, din clasa a IX-a D (tenor), Andreea Dobrescu, Melinda Torok, Melania Boacă şi Monica Cucu, din clasa a XII-a C (soprano). Programul a continuat cu un recital din lirica eminesciană, în limbile română, latină,  franceză şi italiană ( traducerea în lb.latină, prof.Maria Stoica). Au recitat elevele Andreea Dobrescu, Melinda Torok, Melania Boacă şi Monica Cucu, din clasa a XII-a C şi  Monica Constandachi din clasa a IX-a A.  Ele sunt membre ale cenaclului literar După-amiezele poeziei”din şcoala noastră.

Elevele Szilagy Boglarko, Stekbauer-Hanzi Reka şi Kocsis Eva din clasa a VIII-a A de la liceul Szekely Miko”, îndrumate de profesoara Cristina Farkas (specialitatea filologie clasică),  au recitat în limba latină texte din Carmina Burana”, având ca temă tabloul primăverii. Recitalul lor a fost precedat de audierea  unui fragment din cantata scenică Carmina Burana”, compusă  de Carl Orff.

Partea ştiinţifică a programului a cuprins prezentarea de carte,  lucrări despre literatura latină: Carmina Latina şi Aetas aurea, Feţele unui veac, autor Maria Stoica, apărute la Editura Eurocarpatica în anul 2003, respectiv 2008. Elevii din clasele a XII-a C, a X-a D şi a VIII-a A de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul” au realizat referate despre literatura latină şi proiecte pe tema moştenirii culturale latine în spaţiul românesc, cu influenţa acesteia asupra culturii moderne. Lucrările lor au fost înscrise la concursul dedicat Zilei latinităţii, urmând ca cele mai bune dintre acestea să fie premiate.

Un loc aparte în cadrul manifestării culturale desfăşurate în şcoala noastră l-a constituit nominalizarea olimpicilor naţionali la limba latină, prezenţi în amfiteatru : profesoara Cristina Cenuşar Farkas, absolventă a CNMV, anul 2000, laureată olimpică naţională de-a lungul anilor de liceu, Ciocan Alexandra din XII A, laureată la Deva, în anul 2011, Bârsan Andreea din X A, laureată la Braşov, în anul 2012, Vatamanu Sabrina, din clasa a IX-a B, laureată la Botoşani în anul 2013. Cea mai tânără participantă, eleva Szilagy Boglarka de la Colegiul Szekely Miko”, clasa a VIII-a A, a reprezentat anul acesta judeţul Covasna la olimpiada naţională de la Piteşti, în calitate de elevă a profesoarei Cristina Farkas. Profesoara Maria Stoica a propus să se decerneze Diploma sedulitatis”,elevilor implicaţi în pregătirea programului cultural-ştiinţific, dar şi olimpicilor naţionali nominalizaţi,  în semn de preţuire pentru preocupările lor în domeniul filologiei clasice.

 Programul consacrat Zilei latinităţii s-a încheiat într-o notă de sărbătoare, cu imnul Gaudeamus igitur”, interpretat de toţi participanţii.

                                                             Dragomir Roberto, clasa a XI-a E, CNMV

                                                              ( Coordonator, prof. Maria Stoica)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail