Asociația Salvatore a organizat în acest sfârșit de săptămână o serie de activități dedicate „Zilei Internaționale a Primului Ajutor”.

. . salvatore-1Cu ocazia „Zilei Internaţionale a Primului Ajutor”, ieri, în intervalul orar 10:00-13:00, Asociaţia Salvatore a pus la dispoziţia locuitorilor municipiului Sfântu Gheorghe un cort de prim ajutor, amplasat în Parcul Elisabeta, unde au fost efectuate în mod gratuit măsurări de tensiune şi de glicemie.

Începând cu ora 12:00, voluntarii Asociației Salvatore au desfășurat o serie de activități dedicate acestei zile. Aceștia au efectuat o prezentare de prim ajutor pe un manechin, și au prezentat tehnici de resuscitare în caz de stop cardio-respirator, sufocare cu un corp străin sau leșin. Cei interesați au putut exersa tehnicile de prim ajutor pe manechinul pus la dispoziție de membrii asociației.

Potrivit președintelui Asociației Salvatore, Hunor Buna, scopul demonstrațiilor ce au avut loc ieri în Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe a fost unul preventiv-educativ, iar la eveniment au luat parte circa 40 de persoane, atât din municipiu, cât și din localitățile și județele învecinate. De asemenea, la prezntarea manevrelor de prim ajutor a fost prezentă și Oana-Mihaela Bărzic, administratorul Pro-Safety SRL-D, în calitate de colaboraor al Asociatiei Salvatore.

„Huni a făcut prezentarea tehnicilor în limba maghiară, iar eu în limba română. Ne-am completat bine, facem o echipă mixtă destul de bună. S-a concretizat astfel o colaborare a noastră pe viitor, mult mai intensă. Scopul nostru comun este să educăm cât mai mulți oameni în ceea ce privește primul ajutor de bază. Oamenii încă sunt destul de reticenți în ceea ce pivește implicarea lor efectivă. Doar două persoane au vrut să experimenteze partea practică a primului ajutor în cazul stopului cardio-respirator. Cei prezenți păreau interesați de ceea ce li se prezintă, însă nu au pus întrebări, nu au cerut informații suplimentare. Din experiența mea am identificat urmatoarele tipologii de oameni: cei care cred că știu noțiuni de prim ajutor, dar acestea sunt incomplete sau incorecte; oameni care nu știu, dar nici nu vor să învețe, pentru că se bazează pe cei din jur în situații-limită; oameni care nu știu și sunt foarte deschiși să învețe (aceștia sunt foarte puțini); și în ultimul rând, oameni care nu au pregătire medicală, dar știu să acorde primul ajutor, pentru că fie au participat la diverse prezentări, fie au fost instruiți la locul de muncă, în baza legii 319/2006 – legea Securității și sănătății în muncă.” – a declarat Oana-Mihaela Bărzic.

Aceasta mai spune că reticența oamenilor vine fie din cauza faptului că aceștia au impresia că informațiile pe care le au sunt suficiente, fie pentru că sunt convinși că nu vor avea niciodată tăria să acționeze într-o situație de urgență medicală, și atunci decid să nu își „încarce memoria” cu informații pe care nu le vor folosi niciodată.

Viața unei persoane accidentate depinde, într-o mare măsură, de momentul acordării primului ajutor și de priceperea celui care intervine primul la locul accidentului. Primul ajutor de bază reprezintă doar asistența temporară acordată în caz de urgență pentru salvarea vieții, prevenirea unor complicații ulterioare și ameliorarea suferințelor până în momentul în care un serviciu medical adecvat poate să intervină.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail