Marele etnograf Ovid Densuşianu spunea că „oamenii nu trăiesc numai din ce moştenesc, ci şi din ceea ce adaugă în fiecare zi în sufletul lor şi că aceasta este mai ales partea ce merită să fie explorată”. Conservatorismul evident al culturii tradiţionale asigură linia de continuitate a fenomenului etnofolcloric. Există o legătură firească între diferite aspecte ale culturii arhaice, primitive şi unele aspecte ale culturii noastre.
Însă, în cadrul aceluiaşi grup, în acelaşi timp se manifestă concomitent două tendinţe: una conservatoare, care încearcă să menţină tradiţia nealterată şi una novatoare, care sparge tipare şi introduce noi elemente determinate de schimbarea şi evoluţia mentalului colectiv. Între aceste două tendinţe are loc o „luptă” ce se va încheia printr-un compromis: elementul novator va asimila în mare parte elementul tradiţional.
Sărbătoare ce vesteşte primăvara şi protejează dragostea, Dragobetele era aşteptat în trecut cu nerăbdare în mediul rural. Astăzi s-au păstrat puţine dintre tradiţiile acestei zile, iar în oraşe, locul zeului iubirii autohton a fost luat de Sfântul Valentin, celebrat pe 14 februarie. Deşi se bucură de o mare popularitate în rândul românilor, Valentine’s Day nu are legătură cu tradiţia şi spiritualitatea românească.
Tradiția mai spune că, în această zi, când biserica creștină sărbătoreşte Aflarea Capului Sfântului Ioan, oamenii îşi întrerupeau toate muncile, curățându-şi şi aranjându-şi însă casa, pentru a-l întâmpina cum se cuvine pe zeul iubirii, care nu venea singur, ci însoţit de aşa-numitele zâne Dragostele, ce le șopteau vorbe de amor îndrăgostiților. Fiecare avea grijă ca această zi să nu îi prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următoarea zi de Dragobete. Prilej de bucurie şi bunăstare, Dragobetele reprezintă una dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român.
Valentine’s Day şi-a câștigat popularitatea din mai multe motive, printre care se afla şi spiritul comercial al românilor care știu să scoată profit din aproape orice. Dar dacă pentru alte ţări este oarecum justificat acest import, de ce ar fi şi pentru noi, care avem deja o sărbătoare proprie a îndrăgostiților? Să fie oare doar un refuz al tradițiilor sau veșnicul spirit de turmă? Ziua Îndrăgostiţilor a intrat în rutina anuală a românilor, care îşi dăruiesc inimioare, trandafiri şi îşi trimit felicitări cu „tradiţionala” întrebare „Would you be my Valentine?”.
De a lungul timpului, oamenii au evoluat, s-au adaptat din mers la transformări, au absorbit inovaţia, modernul, tot ce le-a facilitat o existenţă prosperă, fastuoasă. Ce s-a întâmplat oare cu sufletele oamenilor? Implicarea sentimentală, candoarea, vraja unei simple atingeri au fost direct proporţionale cu evoluţia societăţii?
Acum totul e întâmplător, iar între noi abia dacă e firul de aţă al gândului întâmplător. Cuvinte aranjate după bătăile inimii sunt, din păcate, o noţiune perimată. Dragobete aducea „o nemaipomenită beatitudine pe toate porţile sufletului. Un val de inefabil care te înălţa din nimic, fără să te despartă totuşi de tine însuţi. Clipe fără de durată…” – Mircea Eliade. În timp ce pe Google Valentine’s Day „caută prietenă, amantă, parteneră frumoasă, cu greutatea sub 50 de kg. Vârsta, religia nu au importanță. Ofer sprijin financiar.”
Să rupem convenţiile şi să ne emancipăm pretenţiile, a devenit sloganul generaţiei de azi. Iubirea se identifică cu fiecare dintre noi şi astfel fiecare are propriul său mod de a o arăta. Iubirea se manifestă într-o infinitate de feluri caracteristice unei infinităţi de oameni care spun mult prea uşor „te iubesc”, dar care, de cele mai multe ori nu știu să descopere în ei acest sentiment.
Adevărurile în care am crezut mi se par tot mai relative, tot mai precare. Timpul mi le şubrezeşte, mi le surpă şi nu mai ştiu cât valorează.
Dana Şerban
