Ziua Eroilor a fost marcată ieri în localitățile județului Covasna prin ceremonii militare și religioase, depuneri de coroane, buchete și jertfe de flori la cimitirele și monumentele eroilor.

La Sfântu Gheorghe, manifestările dedicate Zilei Eroilor au debutat cu o slujbă religioasă, oficiată la „Monumentul ostașului român” din Sfântu Gheorghe, pentru comemorarea eroilor neamului.

La manifestările organizate cu prilejul Zilei Eroilor au luat parte reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, cadre militare sau veterani de război, alături de locuitori orașului.

În discursul său, prefectul județului, Sebastian Cucu, a declarat: Serbăm astăzi, ca în fiecare an la 40 de zile de la Sfintele Paşti, Înălţarea de-a dreapta Tatălui a Domnului Nostru Iisus Hristos. În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului este şi ziua dedicată pomenirii eroilor neamului. În această sfântă zi, toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară şi străinătate îi pomenesc pe toţi eroii români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate, pentru apărarea integrităţii şi independenţei ţării, pentru întregirea neamului românesc. În această sfântă zi, glasul clopotelor înalţă către cer o rugăciune pentru cei căzuţi pe câmpurile de luptă, ştiuţi şi neştiuţi, păstraţi sau nu în paginile cărţilor de istorie, care au vrut să ne lase moştenire o ţară întreagă.  (…) Aş dori ca în această sfântă zi, gândurile noastre să se îndrepte spre cei care, cu preţul vieţii au făcut ca noi să fim astăzi aici. Se cuvine să ne plecăm frunţile şi să-i omagiem cu cel mai curat sentiment al recunoştinţei  pe cei care şi-au dat viaţa pentru reîntregirea neamului românesc, pentru apărarea democraţiei, libertăţii, dreptăţii şi adevărului, şi care au redat românilor demnitatea şi mândria de a fi român. Noi astăzi le cinstim memoria şi curajul, loialitatea şi dragostea faţă de ţară şi faţă de neamul românesc. Trebuie să le mulţumim astăzi şi veteranilor de război, eroii în viaţă,  cu părul cărunt, cu privirea blajină, cu medaliile strălucitoare atârnând în piept, cu ochii plecaţi ca pentru un omagiu numai de ei ştiut pentru foştii lor camarazi. Să ne înclinăm cu toţii – copiii străbunilor noştri martiri, cu adânc respect şi emoţii profunde, în faţa sacrificiilor celor care şi-au îndeplinit misiunea nobilă de a apăra limba şi pământul românesc. Noi, urmaşii acestor eroi avem datoria sfântă de a apăra libertatea, unitatea, integritatea, suveranitatea şi independenţa României, de a ne păstra identitatea românească, indiferent de preţul pe care aceste valori sfinte ni-l cer. Copiii şi nepoţii noştri trebuie să ştie că aceste valori au fost apărate de-a lungul timpului cu sacrificiul suprem fără de care ar fi fost imposibil să trăim astăzi liberi, să iubim munţii şi râurile pe care le-au apărat şi pe care ni le-au lăsat moştenire eroii neamului românesc. Să ne unim ca un snop de grâu pentru a simţi şi împlini datoria noastră faţă de noi şi de neamul nostru, să preţuim valorile neamului şi să le punem în practică prin fapte bune. Acordarea respectului cuvenit şi pomenirea din generaţie în generaţie a celor căzuţi jertfă pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării, fac parte din conştiinţa, sufletul şi credinţa românească (…)”.

După aceea, a urmat depunerea de coroane de flori, programul încheindu-se după defilarea gărzii de onoare şi a detaşamentelor.

 „Ziua Eroilor” a fost marcată ieri în mai multe localități din județ (Covasna, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Barcani, Brețcu, Dobolii de Jos, Araci, Aita Mare) prin ceremoniale militare și religioase.

Ana Alina Costache

 

Colț de rai și colț de dor/ rănilor-românilor

O zi memorabilă pentru care trebuie să mulțumim Asociației de dezvoltare locală și culturală care în colaborare cu Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și Prefectura județului Covasna au organizat acest eveniment lăsând în urmă o adiere de suflet românesc

Parcă niciodată emoțiile nu ne-au prins mai strâns în merejele lor ca astăzi, când comemorarea Zilei Eroilor a coincis cu Ziua Înălțării Domnului și cu sărbătoarea Sfinților Mari  Împărați Constantin și Elena. Evenimentul a început cu onorul prezentat de garda de onoare oficialităților participante după care s-a intonat Imnul Național al României. A urmat slujba oficiată de cei doi preoți, Nițu Ștefan și Ilie Vasile, care a făcut să bată la unison inimile prezente . În liniștea desăvârșită doar păsările mai aveau parcă de spus ceva, noi doar vibram și lăcrimam în suflet pentru cei „mutați de la noi”…un Constantin, o Elenă sau un erou.

În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem al sutelor de mii de ostași căzuți la datorie, Ioan Bercu, reprezentant  al Instituției Prefectului județului Covasna, a ținut o emoționantă cuvântare, îndemnându-ne să ne plecăm frunțile în memoria celor căzuți de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului. „Nu există familie în România să nu aibă un erou acasă (…) și nu vorbesc doar despre eroii care au fost recunoscuți și înmormântați creștinește, ci mai ales de acei eroi neîngropați, rămași necunoscuți sub cine știe ce brazde de pământ , dar care merită respectul nostru al tuturor, pentru că datorită lor ne bucurăm astăzi de liniște(…)”

Intrați în atmosfera pioasă, reprezentanții mai multor instituții au depus coroane de flori la troița din curtea bisericii „Înălțarea Sfântului Duh” din Târgu Secuiesc, printre care amintesc: subunități ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Asociația de dezvoltare locală și culturală, Asociația cadrelor militare în retragere și rezervă, Inspectoratul școlar, Inspectoratul Teritorial de muncă.

Spre final preotul Nițu Ștefan a dorit să adauge câteva cuvinte întru cinstirea memoriei eroilor căzuți, amintind de vorbele părintelui Iustinian Pârvu :

-„ Neamul, știți voi ce este neamul? Neamul este trecutul, prezentul și viitorul!”

. .

Amintind cele mai reprezentative figuri istorice care au condus la România de astăzi, preotul a amintit de o frumoasă legendă, conform căreia Dumnezeu ar fi dat românilor care plângeau pentru că nu aveau un loc al lor, un colț de rai, acesta fiind unul din motivele pentru care de-a lungul timpului a fost „țara râvnită de toți”. Să o iubim și să o păstrăm că este a noastră!

colț de rai și colț de dor

o, Țară unde să-ți sădesc un gând

să te apăr să te cânt

liniștea să ți-o găsești

în tărâmul de povești

cu feți frumoși și ilene cosânzene

zi și noapte cântată de iele

cu tinerețea prinsă la pălărie

și un câmp de maci țesut pe ie

să le arătăm jocul și voia bună

Tu cea prinsă în a stelelor cunună

potir alb ce strălucești

lumii întregi să vestești

că aici toți fii tăi se închină

singurei catedrale înălțate din lumină

dată nouă drept simbrie

sfântă și mărita noastră Românie

colț de rai și colț de dor

rănilor-românilor

Mihaela Aionesei,Târgu Secuiesc

  

Jandarmii și-au comemorat înaintașii

De Ziua Eroilor, jandarmii covăsneni şi-au cinstit cum se cuvine înaintaşii, prin organizarea unei manifestări comemorative la Monumentul Eroilor Jandarmi din localitatea Aita Mare.

În jurul prânzului, s-a desfăşurat un ceremonial militar şi religios, la care au participat jandarmi, cadre ale unităţii militare din localitatea Apaţa, jud. Braşov şi numeroşi invitaţi. După încheierea serviciului religios, s-au depus coroane de flori, iar la final a avut loc defilarea Gărzii de onoare, formată din jandarmi şi cadre ale Ministerului Apărării Naţionale.

          La acest eveniment au participat reprezentanţi ai Prefecturii Judeţului Covasna, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Covasna, ai unităţilor Ministerului Apărării Naţionale, ai instituţiilor deconcentrate din judeţ şi ai Primăriei din localitatea Aita Mare.

          Monumentul Eroilor Jandarmi din Aita Mare a fost dezvelit în anul 2000, de Ziua Eroilor iar de atunci, în fiecare an, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Gheorghe Doja” Covasna organizează manifestări dedicate comemorării eroilor.

          Pe această cale, dorim să aducem mulţumiri persoanelor care au contribuit la buna desfăşurare a acestui eveniment.

 

Compartimentul informare și relații publice al IJJ Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail