Cu ocazia „Zilei Educației Nonformale”, la Școala Gimnazială „Nicolae Colan”  și la grădinița „Pinocchio” din Sfântu Gheorghe s-au desfășurat câteva activități. Una dintre acțiuni a fost organizată în parteneriat cu Colegiul Național „Mihai Viteazul” din municipiu.

 

La sfârșitul săptămânii trecute, în zilele de  11 și 12 octombrie (a.c.), în toată țara s-a sărbătorit Ziua Educației Nonformale (ZEN). Unități de învățământ și nu numai, au organizat mai multe activități – expoziții diverse, piese de teatru, diferite ateliere și altele – pentru a promova educația nonformală.

 

Teatru de umbre…De la liceu, la grădiniță, cu „Pinocchio”

 

Școala Gimnazială „Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe a sărbătorit vineri „Ziua Educației Nonformale”, prin câteva manifestări. Una dintre acestea a fost organizată în parteneriat cu Colegiul Național ”Mihai Viteazul” din municipiu.

Astfel, începând cu ora 10.30, elevi ai clasei a XI-a B de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, coordonați de doamna profesoară Maria Dobrean, actualmente director adjunct al Școlii Gimnaziale „Nicolae Colan”, le-au prezentat preșcolarilor de la Grădinița „Pinocchio” o scenetă, folosind teatrul de umbre. Prin intermediul acestei piese, micuții au putut cunoaște povestea lui „Pinocchio” , o poveste originală, în spatele căreia au stat ore întregi de repetiții.

Coordonatoarea proiectului, doamna profesoară Maria Dobrean ne-a spus că deși publicul cunoaște doar rezultatul final, pentru realizarea spectacolului este nevoie de o coordonare și o comunicare perfectă între cei care fac parte din echipă.

Elevii clasei a XI-a B de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” implicați în acest proiect s-au declarat mulțumiți de modul în care a fost primită activitatea. Aceștia și-au arătat deschiderea și speranța de a mai apărea, în viitor, și în fața altor copii.

Piesa a fost foarte apreciată de micuții de la Grădinița „Pinocchio”, râsetele, chiotele din timpul spectacolului și aplauzele de la final fiind o dovadă în acest sens.

 

Elevii clasei a VII-a au  prezentat piesa „Două loturi”

 

Și elevii clasei a VII-a A ai Școlii Gimnaziale „Nicolae Colan” au fost implicați vineri în activități nonformale. Coordonați de profesoara Roxana Cucu, aceștia au pus în scenă piesa „Două loturi” de I.L. Caragiale, pentru elevii școlii. Spectacolul a avut loc începând cu ora 11.00, în sala de sport a instituției. Coordonatoarea activității, profesoara Roxana Cucu, ne-a spus că prin această acțiune s-a  urmărit dezvoltarea capacității de receptare a frumosului. Aceasta a precizat că adevăratul comportament estetic trebuie să se manifeste și în capacitatea omului de a crea frumosul. „Astfel, ne propunem să ne asumăm unul dintre cele mai importante roluri ale educației: exersarea unei activități creatoare. Mai mult decât atât, cunoscând faptul că jocul se află pretutindeni, că are un rol important în viața fiecăruia, fie că e vorba de copii, fie că e vorba de adulți, îl folosim pentru a ne cunoaște pe noi înșine, dar și pe ceilalți. De asemenea, ne folosim de interesantele oportunități pe care ni le furnizează opera lui I. L. Caragiale și „călătorim” prin lumea lui, o lume pe care încercăm să o recreăm cât mai fidel pentru a pătrunde mai adânc în trecutul nostru, pentru a fi mai stabili în prezentul acesta ce pare a-și fi pierdut fundamentul”, ne-a explicat profesoara Roxana Cucu.

 

Activități la Grădinița „Pinocchio”

 

Și Grădinița „Pinocchio” din Sfântu Gheorghe a sărbătorit „Ziua Educației Nonformale”.

Copiii din cele două grupe mijlocii au strâns jucării și rechizite pentru preșcolarii de la grădinița din Araci. Pachetele vor fi dăruite în cursul acestei săptămâni.

O altă activitate a constat în confecționarea unor jucării din materiale reciclabile, jucării ce vor fi prezentate părinților și nu numai, în cadrul unei expoziții, tot în cursul acestei săptămâni.

Aceste activități fac parte dintr-un proiect mai amplu derulat de cele două grupe mijlocii de la grădinița Pinocchio. Proiectul, intitulat „Ne pasă de cei din jur” are o durată de două săptămâni și a inclus și activitățile prin care a fost marcată ”Ziua Educației Nonformale”.

 

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail