Sărbătoarea Armatei Române a fost marcată vineri, 25 octombrie, la acest important eveniment fiind prezenţi  locuitori ai oraşului Sfântu Gheorghe şi ai judeţului Covasna, reprezentanţi ai instituţiilor, ai ligilor şi fundaţiilor, elevi, etc.

În discursul rostit cu această ocazie, prefectul judeţului Covasna, Dumitru Marinescu a spus, printre altele: „Ziua Armatei României este un prilej de cinstire solemnă a oştirii şi de rememorare a celor care, de-a lungul istoriei, au luptat pentru apărarea naţiunii şi statului român. 25 octombrie 1944 este ziua în care Armata Română a redat ţării Translivania străbună, leagănul naţiunii şi civilizaţiei româneşti, din al cărei trup fusese smulsă partea de N-V prin odiosul dictat de la Viena din 1940.

Armata română nu a înfăptuit decât ceea ce a simţit inima românească. Nimeni şi nimic nu va scoate Transilvania din sufletele şi din inimile românilor, indiferent din ce colţ de ţară sunt. Astăzi îi rememorăm pe toţi cei care s-au jertfit pentru împlinirea idealurilor la care poporul român a aspirat, le aducem un pios omagiu şi spunem o rugăciune spre amintirea celor ce au făurit glorioasa istorie a românilor. Pilda lor trebuie urmată, aceştia fiind modele de competenţă, demnitate şi onoare militară. Actele de curaj şi dăruire până la sacrificiu pentru izgonirea inamicului ne-au costat milioane  de vieţi, lacrimi şi tot atâtea lumânări aprinse în memoria lor.

Nicoae Titulescu spunea într-un discurs al său din 1915: “România nu poate fi întreagă fără Ardeal; România nu poate fi MARE fără jertfă“! Iar jertfa a dat-o întreaga ţară, dar mai ales Oştirea Română, chemată mereu pentru apărarea patriei, la obţinerea Independenţei din 1877, la Unirea din 1918, la eliberarea Ardealului de nord în 1944, dar şi acum, în secolul XXI, pentru menţierea păcii, ordinii şi securităţii mondiale. (…)

Armata a fost şi va rămâne în continuare pentru noi un garant al unităţii, independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale a României. Ne înclinăm cu recunoştinţă în faţa memoriei celor care s-au jertfit pe câmpurile de onoare pentru ţară şi aducem un sincer omagiu tuturor veteranilor de război pentru care credinţa, datoria şi onoarea în slujirea idealurilor de libertate şi independenţă au reprezentat crezul suprem”.

În aplauzele celor prezenţi, evenimentul de la Sfântu Gheorghe s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail