A mai rămas mai puţin de o lună până la «Zilele Sfântu Gheorghe», iar organizatorii Dancs Zsolt şi Grubisics Levente mai au de pus în practică doar pregătirile din teren. În rest, programul celei de-a XXI-a ediţii a zilelor de sărbătoare ale oraşului este stabilit până în cel mai mic detaliu.

Iar pentru că acesta cuprinde o multitudine de manifestări, cei care vor dori să participe la cât mai multe evenimente vor fi nevoiţi să-şi facă programul foarte atent, în funcţie de ceea ce îi interesează.

Potrivit coordonatorului de programe culturale în limba română, Mădălin Guruianu, prima zi a „Zilelor Oraşului Sfântu Gheorghe 2012”  aduce o serie lungă de evenimente culturale. Astfel,  joi 23 aprilie, Teatrul “Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe  va prezenta, în premieră, spectacolul  de  teatru „Norway  Today” , la Biblioteca Judeţeană “Bod Peter”. Intrarea este gratuită.  Evenimentul îi va avea ca invitaţi de onoare pe regizorul Teodora Herghelegiu şi pe criticul de teatru Victor Marian Scoradeţ. De asemenea, cei pasionaţi de artă vor avea posibilitatea să vizioneze  expoziţia de grafică semnată de profesorul Gheorghe Nestian şi prezentată  de profesorul universitar Ilie Bostan, în sala  mare a Bibliotecii.

Seara de 26 aprilie îl aduce în faţa publicului, în Sala Mare a teatrului, pe maestrul Horaţiu Mălăele, cu spectacolul de excepţie “Măscăriciul“.

Zilele de 27, 28 şi 29 aprilie sunt dedicate, în mod special, tineretului. Evenimentele vor fi organizate de Asociaţia Pentru Comunitate şi  Asociaţia  Harit, care îşi dau din nou mâna pentru a aduce în atenţia tinerilor activităţi distractive precum  “Treasure Hunt”, “Karaoke”,  “Program pentru Copii”, expoziţii foto, concerte şi întâlniri ale formaţiilor cu fanii. De buna dispoziţie a localnicilor  se vor ocupa mai multe formaţii cunoscute şi artiştii printre care îi amintim pe Taxi sau  Republika .

Duminică, 29 aprilie, de la ora 19.00, pe scena B va urca trupa Youvenis Group, ai căror membri sunt originari din Întorsura Buzăului. Ei vor cânta slagăre  în limba română şi în engleză. „Cireaşa de pe tort” o va reprezenta concertul formaţiei Iris, cu prezenţa extraordinară a sopranei Felicia Filip, precum şi cel al formaţiei Omega. Fanii vor putea discuta şi obţine  autografe, de la membrii formaţilor, în Cortul Tineretului.

Evenimente culturale şi gastronomice la muzee

Programul Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni va fi unul deosebit,  cu activităţi culturale  şi expoziţii  interesante atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici.  Vor fi organizate expoziţii cu intrare liberă  atât  la  sediu dar şi la Prima Şcoală Românească. În curtea muzeului va avea loc un atelier creativ, intitulat “Meştereşte cu noi” dedicat copiilor.

Pe de altă parte, în curtea  Muzeului Naţional Secuiesc se vor desfăşura câteva evenimente  gastronomice „piperate” cu niscava evenimente culturale, pe ici, colo. Aici iubitorii şi colecţionarii de vinuri pot degusta şi afla noutăţi de la cei 12 producători de vinuri din ţară, dar şi din Ungaria, invitaţi să îşi prezinte marfa. Cei pasionaţi de arta culinară vor avea prilejul să  afle secrete din bucătăria ungurească, deoarece  organizatorii au invitat şi  câţiva bucătari renumiţi din Ungaria.

În acelaşi spaţiu se vor organiza şi programe  culturale, cu muzică şi dansuri  populare, muzică jazz, irlandeză, blues sau  altenativă.

Violonistul care l-a uimit pe Papa Benedict

După ce a cântat într-un turneu gratuit în ţară, în toate bisericile catolice, marele violonist Mago Zoltan  a fost invitat, anul trecut, de însuşi Papa Benedict să  îl încânte cu sunteul magic  al viorii sale. Cel căruia i s-a dus faima că este unul dintre cei mai talentaţi violonişti din lume, Mago Zoltan, s-a decis să cânte şi în faţa publicului din Sfântu Gheorghe. Concertul live, cu cinci instrumentişti, se va organiza la biserica catolică Krisztus Kiraly. „Vă asigur că va fi un concert extraordinar, dedicat atât publicului maghiar cât şi publicului român”, a declarat Grubisics Levente.

Balon cu aer cald lansat deasupra oraşului

Dancs Zsolt a menţionat că, anul acesta, pe cerul albastru al oraşului Sfântu Gheorghe va fi lansat un  balon cu aer cald. Spectacolul inedit reprezintă un cadou dedicat locuitorilor oraşului dar şi vizitatorilor, din partea clubului “Rotary”. Organizatorii speră ca şi vremea să ţină cu ei, iar cei prezenţi la “Zilele Sfântu Gheorghe” să se bucure de această iniţiaivă.

Excursie în Turcia

Programul complet al evenimentelor cuprinse în cadrul “Zilele Sfântu Gheorghe” va fi tipărit şi va fi pus în vânzare, începând de săptămâna viitoare,  la Biroul de evenimente al Primăriei Sfântu Gheorghe, dar şi la chioşcurile de ziare ale  H–Press. Persoanele care vor scoate din buzunar suma de 2 lei, pentru a-l achiziţiona, au posibilitatea să participe la tombola care are ca premiu, printre multe altele,  o excursie  pentru două persoane, în Turcia. Deci, nu staţi pe gânduri, încercaţi-vă norocul!

Site dedicat „Zilelor Sfântu Gheorghe”

Grubisics Levente a declarat că, începând de astăzi va funcţiona site-ul oficial dedicat sărbătorii oraşului, din acest an, toate informaţiile putând fi accesate pe:  www.sfantugheorgheinfo.com.

„Este o variantă în format beta, asta însemnând că nu toate meniurile funcţionează. Pe site, vizitatorii vor avea acces la toate informaţiile, dar, din păcate, nu vor fi făcute publice orele la care se vor orgniza spectacolele. Acelea se vor definitiva şi vor fi făcute publice pe ultima sută de metri“, a precizat Grubics Levente

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail