Şi în acest an, în  perioada 4-5 aprilie, Liceul „Korosi Csoma Sandor”, din Covasna a sărbătorit împlinirea a 24 ani de când şcoala poartă acest nume, printr-un bogat şi variat program de manifestări ştiinţifice, cultural-artistice şi sportive, organizate cu ocazia “Zilelor Şcolii”.

Astfel, în aceste zile au avut loc concursuri, programe artistice, prezentări de proiecte, la care au fost invitați să participe părinți, cadre didactice, membri ai comunităţii locale, interesați de activitățile şcolii. Programul celor două zile a fost deosebit de complex şi apreciat de elevi şi părinţi, deopotrivă. Au avut loc activităţi transdisciplinare, comunicări ale elevilor pe diferite teme, dar şi simpozioane, expoziţii şi concursuri cu teme variate.

Organizaţi în echipe mixte, sub îndrumarea cadrelor didactice, având susţinerea colegilor şi a părinţilor, elevii competitori şi-au dovedit abilităţile, talentele, inteligenţa, creativitatea în cele mai inedite şi originale moduri. Organizate pe niveluri competiţionale, gimnaziu şi liceu, întrecerile s-au adresat deopotrivă elevilor de la secţia română, cât şi de la cea maghiară, vizându-le cultura generală, abilităţile practice, intuiţia sau logica. Organizatorii au urmărit în primul rând cultivarea fair-play-ului, respectul reciproc, recunoaşterea valorilor individuale, într-un context instituţionalizat.

Invitaţi de onoare la aceste manifestări au fost reprezentanţii Liceului „Ady Endre”, din Debreţin, Ungaria şi o delegaţie din oraşul Papa, din Ungaria, formată din cadre didactice şi primarul oraşului. Manifestările derulate s-au desfăşurat sub forma schimbului de experienţe, atât elevii, cât şi cadrele didactice invitate, participând efectiv la programele desfăşurate în Liceul „Korosi Csoma Sandor”. Primarul oraşului Covasna, Thiesz Janos, a adresat tuturor participanţilor un mesaj concis – „Înainte de a fi diferiţi – prin cultură, mentalitate, tradiţii – avem un numitor comun: suntem oameni!”.

Dacă echipa liceului de la Debreţin a prezentat covăsnenilor trei piese de teatru cu subiecte de actualitate, punctul forte al gazdelor au fost două expoziţii individuale; este vorba de cea de grafică a elevului Robert Juşcă şi de cea de sculptură a profesorului Korodi Laszlo. Oaspeţii Liceului „Korosi Csoma Sandor” au fost încântaţi de varietatea culturală prezentată de elevii covăsneni, apreciind diversitatea etnică, religioasă care, în fond creează unitatea: Liceul „Korosi Csoma Sandor”.

“Şcoala este locul de întâlnire a mai multor modele semnificative ale vieții, de valorizare a comportamentelor, de transmitere a experiențelor specifice unei societăți în continuă mișcare. Este locul în care învăţăm, înainte de toate, că spiritul şi bogăţia sa sunt cele care dau măsura noastră şi a faptelor noastre. Învăţăm unii de la alţii că adevăratele valori transcend vremurile şi nu pier odată cu ele. Învăţăm unii de la alţii că împărtășind adevăratele valori devenim mai bogaţi. În acest context, principiile care stau la baza activității școlii noastre sunt: creativitate, cooperare, rezultate, calitate. Sărbătorim un moment marcant din viaţa Liceul „Korosi Csoma Sandor”, un prilej pentru toţi oamenii şcolii noastre de a împărtăşi bucuria lucrului bine făcut şi de a contura perspective ce vor deveni, prin munca noastră de echipă, realităţi pe care ni le dorim. La ceas de bilanţ, elevi si profesori dau trecutului ce este al lui, împliniri, eşecuri, nostalgii, şi, în acelaşi timp, deschid porţile viitorului cu tot ce înseamnă el.”, a declarat directoarea adjunctă a liceului, profesoara, Claudia Vlad.

Elevi, părinţi, profesori şi invitaţi au interacţionat prin activităţi atractive care s-au finalizat vineri, 5 aprilie,  la Centrul Cultural din Covasna, printr-un spectacol organizat de elevii şcolii. Tot atunci s-au decernat premiile concursurilor desfăşurate cu ocazia „Zilelor Şcolii”, dar şi premiile „Korosi Csoma Sandor”, oferite de Asociaţia „Pro Csoma Sandor” celor mai merituoşi elevi şi profesori. De la clasele primare au fost premiate elevele Bende Timea şi Sinka Izabella, la gimnaziu eleva Maioru Denisa, iar de la liceu, elevele Becsek Andrea, Stanciu Florina, Dombi Dalma şi Tancu Andrea. Pentru exemplul de profesionalism şi abnegaţie oferite pe parcursul anilor, profesoara Eva Becsek a primit din partea Asociaţia „Pro Csoma Sandor”, premiul de excelenţă.

Cadrele didactice de la Liceul „Korosi Csoma Sandor”, sunt conştiente de faptul că într-o  școală modernă sarcina profesorului nu se rezumă doar la predare şi ascultare. Rolul lor este îndeosebi acela de a organiza, îndruma şi evalua activităţi instructiv-educative variate, menite să le ofere elevilor modele clare de etică şi cultură. Tipurile de activități practicate şi strategiile utilizate au  pus elevii în situații de acţiune efectivă, în cadrul cărora au luat contact, în mod diferențiat, cu conținuturile  însușite în cadrul orelor de curs. Acționând sub conducerea profesorului, ei își vor forma un sistem de capacitați şi deprinderi absolut necesare pentru a-şi desăvârși pregătirea, pe baza unor relații de cooperare, comunicare reală şi încredere reciprocă.

Dana Şerban

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail