Școala Gimnazială Nicolae Colan” și-a sărbătorit patronul spiritual printr-o serie de manifestări derulate pe parcursul săptămânii trecute. Vineri, în prezența a numeroși invitați, a avut loc festivitatea de deschidere a sărbătorii Zilelor Școlii”, festivitate dedicată celor două decenii de existență a acestei instituții de învățământ.

Școala Gimnazială „Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe aniversează două decenii de existență. Cu această ocazie,  „Zilele Şcolii”, organizate anual la început de decembrie, pentru omagierea patronului spiritual, Mitropolitul Nicolae Colan, s-au derulat de această dată după un program special, pregătit cu câteva săptămâni înainte de către conducerea și colectivul instituției.

Manifestările organizate cu această ocazie au debutat joi cu o serie de concursuri și ateliere de creație, la care au participat elevii.

Festivitate dedicată aniversării a 20 de ani de existență a instituției

Vineri a avut loc festivitatea de deschidere a sărbătorii dedicate celor două decenii de existență a Școlii „Nicolae Colan”, în prezența a numeroși invitați – personalități locale, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Covasna, ai Consiliului Local, reprezentanţi ai Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și ai Ligii Cultural Creștine „Andrei Șaguna”; foști dascăli ai instituției, oaspeți din Serbia, de la Școala  „Jovan Jovanovic  Zmaj”, cu care Școala Gimnazială „Nicolae Colan” are încheiat un frumos parteneriat, reprezentanți ai Grădiniței cu Program Prelungit (GPP) „Pinocchio” din Sfântu Gheorghe, și nu numai.

Evenimentul a fost deschis cu discursul rostit de directorul Școlii Gimnaziale „Nicolae Colan” , prof. Szőcs Emese.

Directorul adjunct, prof. Maria Dobrean, s-a adresat apoi celor prezenți: „Porțile școlii s-au deschis în toamna anului 1994. Instituția a primit numele Mitropolitului Nicolae Colan, personalitate istorică națională, născut în satul Araci (…), fost Ministru al Educației Naționale, Cultelor și Artelor, membru al Academiei Române, Mitropolit al Ardealului. El spunea în una din scrierile sale: <<Sufletul tineretului e ca răsadul: el închide-n sine toate posibilitățile de dezvoltare şi de rodire. Dar pentru realizarea acestor posibilități, el are nevoie de lumenă şi căldura unui mediu de viaţă curată  şi sănătoasă şi de îndrumarea înțeleaptă şi plină de iubire a părinților, a Bisericii, a şcoalei şi a tuturor instituțiilor  chemate să-și  dea contribuția la marea operă de zidire sufletească a neamului>>. Eu cred că în şcoala noastră sunt îndeplinite toate aceste condiții: un mediu de viaţă curat şi sanătos, profesori și învăţători minunați, dăruiți profesiei lor (…). Stimați invitați şi colegi, pentru mine este o mare onoare să pot să mă adresez, prin acest scurt cuvânt, tuturor oamenilor care prin efortul depus au reuşit ca această şcoală să fie cunoscută în învăţământul covăsnean, tuturor elevilor care au învăţat şi au ieșit de pe porțile acestei şcoli mai informați, mai educați, mai buni, această şcoală fiind pista de lansare a viitoarei lor cariere profesionale şi a vieții sociale”, a declarat directorul adjunct, prof. Maria Dobrean. În discursul său, aceasta a mulțumit tuturor celor care au sprijinit activitatea instituției, de-a lungul timpului.

Au urmat apoi, discursurile rostite de câțiva dintre invitați.

Prezentă la eveniment, doamna Inspector  Şcolar General din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, prof. Keresztély Irma, a schițat, în discursul său, drumul parcurs de Școala Gimnazială „Nicolae Colan” ”în cei 20 de ani, ajungând în mileniul III aici, unde este astăzi”.  Doamna inspector general a declarat, apoi, că „Pentru o școală, 20 de ani pot însemna foarte mult, dar pot însemna și foarte puțin dacă ne raportăm la unități de învățământ care au zeci de ani de vechime de la înființare sau chiar peste 100 de ani”.

„ (…) Inspectoratul Școlar, prin rezultatele pe care le arată această școală de la an la an este mulțumit de activitatea prestată și consider că nu este niciun dezavantaj să fii elev la Școala Gimnazială <<Nicolae Colan>> din municipiul Sfântu Gheorghe. Sper că veți identifica împreună cu autoritățile locale, cu Inspectoratul Școlar, cu specialiști experți în educație, metode noi (…) pentru a vă dezvolta, pentru că nu întotdeauna școala înseamnă calitate numai din punct de vedere al numărului mare de elevi, deci nu aceasta este garanția calității educației, un număr mare de elevi, ci garanția este munca prestată, profesionalismul cu care fiecare vă desfășurați activitatea și evident, deschiderea elevilor către nou, către educație (…). Doresc ca în anii care urmează, următorii 10-20 și așa mai departe, să fie ani în care Școala <<Nicolae Colan>> va reuși să supraviețuiască indiferent de numărul copiilor, va reuși prin prestația pe care o oferă în educația și dezvoltarea copiilor să prospere, în interesul copilor și al părinților acestora. La mulți ani, Școala <<Nicolae Colan>>!”, a declarat doamna Inspector  Şcolar General, Keresztély Irma.

La rândul său, doamna Inspector Școlar General Adjunct din cadrul ISJ Covasna, prof. Marcela Ștefu, a rostit un discurs, în care a arătat că „Zilele Școlii” reprezintă un eveniment și un moment de bilanț, de sărbătorire a valorilor și realizărilor instituției: ”(…) Este astăzi o sărbătoare și în acest cadru festiv împărtășesc și eu emoțiile tuturor celor de aici, din această sală, dar și a celor care-și țin orele la catedră, și le doresc tuturor bucuria afirmării profesionale. (…) Dragi colegi, vă mulțumesc pentru profesionalismul de care dați dovadă an de an și vă urez să fiți sănătoși, răbdători, pentru ca împreună să ducem elevii pe o treaptă mai sus, pe o treaptă a performanței (…). Doresc să închei cu un citat de Maria Montessori: <<Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi.  Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze>>.”La mulți ani!”, a spus doamna Inspector Școlar General Adjunct, prof. Marcela Ștefu.

Prezent la festivitate, subprefectul județului, Sebastian Cucu, a declarat: „Sunt emoționat de fiecare dată când  pășesc într-o unitate de învățământ și cu atât mai mult atunci când pășesc într-o unitate de învățământ care, iată, este la ceas aniversar și marchează două decenii de existență (…) Școala este locul unde începe totul, școala este locul unde începem să învățăm, școala este locul unde începem să interacționăm, școala este locul în care  putem să ne legăm primele idei. Această școală s-a născut dintr-o necesitate, iar din punctul meu de vedere, această necesitate încă există (…). Vă mulțumesc, vă felicit și vă doresc mulți, mulți ani înainte!”.

Nagy Zoltan, reprezentant al Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe și Kelemen Szilard, consilier local, au adresat câteva cuvinte celor prezenți și au urat „La mulți ani” Școlii Gimnaziale „Nicolae Colan”.

Pe parcursul festivității au avut loc mai multe momente artistice susținute de corul Școlii și de câțiva actuali elevi ai instituției, dar și de o fostă elevă, și a fost prezentată cartea editată cu această ocazie  – un Anuar- în care au fost adunate gânduri, impresii și realizări ale fostelor cadre didactice și ale foștilor elevi, din ultimii zece ani de existență a instituției.

Dr. Ioan Lăcătușu a adresat apoi câteva cuvinte celor prezenți, amintind și despre perioada de început și de momentul înființării Școlii „Nicolae Colan”: „Îmi  face o deosebită plăcere să adresesz în acest moment aniversar un omagiu și un cuvânt din partea Centrului Ecleziastic de Documentare <<Mitropolit Nicolae Colan>> din Sfântu Gheorghe, instituție de cultură aflată în subordinea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei; și a societății civile românești din Sfântu Gheorghe și din județul Covasna. (…) Vreau, cu această ocazie, să aducem un omagiu și un cuvânt de recunoștință conducerilor de atunci ale Primăriei și ale Consiliului Județean (…), proiectanților, constructorilor, și tuturor celor care au făcut ca școala acum 20 de ani să-și deschidă porțile, o școală nouă în Sfântu Gheorghe, printre primele școli după Revoluție (…) Adresez un sincer <<mulțumesc>> tuturor foștilor profesori, comitetului de părinți, sponsorilor, tuturor celor care au făcut ca în toată această perioadă școala să existe și să obțină performanțele acestea (…). Mulțumim, și îmi fac datoria de onoare să transmit cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Ioan Selejan și al domnului acad. Horia Colan, un savant de renume mondial, nepotul mitropolitului (…)”, a spus dr. Ioan Lăcătușu.

Prezent la eveniment, primul director al Școlii Gimnaziale „Nicolae Colan”, domnul Opra Kalman, a adresat câteva cuvinte celor prezenți și a prezentat și o incursiune în timp. În discursul său, acesta a arătat că: „ (…) Mottoul începuturilor a fost: <<în această unitate de învățământ vor fi găzduiți prin circumscripția de învățământ, toți copiii, indiferent de naționalitate, etnie, apartenența politică a părinților, respectiv confesiunile religioase (…). Rezultatele profesorilor și ale elevilor, ale activităților extrașcolare sunt enumerate în cele două Anuare, respectiv cel din 1994-2004 și cel din 2004- 2014. În anii de conducere am respectat o politică organizațională, educativ-decizională, respectând spiritul legilor, al sondajelor de opinie, al angajaților, al consultanței consiliilor de conducere, administrativ, profesoral (…)”.

 „Le mulțumesc din suflet pentru loialitate și sprijin profesional colegilor și directorilor adjuncți (…). Doresc tuturor fericire și satisfacții în toate. Școala Nicolae Colan, la mulți ani!”,  a spus domnul Opra Kalman.

La finalul festivității două eleve de la școala parteneră au încântat publicul cu două cântece în limba sârbă, iar foști directori și foste cadre didactice ale instituției au fost apoi premiate de conducerea Școlii Gimnaziale „Nicolae Colan”, cu diplome de onoare, pentru activitatea desfășurată.

Manifestarea a continuat cu un ceremonial religios și cu depuneri de coroane, la statuia Mitropolitului Nicolae Colan, din curtea școlii.

***

Sâmbătă, elevii unității de învățământ, care au câștigat diverse concursuri școlare derulate cu ocazia acestui eveniment, însoțiți de cadre didactice și avându-i alături pe oaspeții de la școala parteneră din Serbia, au mers în excursie și au vizitat Cetatea Prejmer, Cetatea Făgăraș și Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

Ana Alina Costache . .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail