Cea de-a XIII-a ediție a Zilelor medicale covăsnene se va desfășura începând de joi, 27 septembrie, și până sâmbătă, 29 septembrie,în amfiteatrul Universităţii Babeş-Bolyai, extensia Sfântu Gheorghe. Evenimentul are, pe lângă rolul de curs de perfecționare, scopul de a fi și un bun prilej de a cunoaște activitatea medicală din regiune și nu numai.
Participarea la conferință va fi cotată cu puncte credit, întrunirea fiind inclusă în Programul de Educație Medicală Continuă, au informat organizatorii, reprezentanții Colegiului Medicilor Covasna, invitația la eveniment fiind postată pe site-ul Direcției pentru Sănătate Publică (DSP) Covasna.
Principalele obiective ale evenimentului sunt socializarea, schimbul de experiență și de informații, facilitarea introducerii în mediul profesional a tinerilor absolvenți de Medicină și urmărirea de către aceștia a unor prezentări de lucrări valoroase.
Ana Ciorici Costache