Aflate la a doua ediţie, Zilele Ecou”  debutează mâine,  4 iunie,  ora 17:30,  la sala Mare a Teatrului din Sfântu Gheorghe,  cu spectacolul  Zic Zac” care  a câştigat premiul special al senatului UNITER pentru teatru-dans 2014, premiul pentru Cea mai bună creație coregrafică”, premiul pentru Cel mai bun interpret într-un spectacol de coregrafie” – Gala Absolvenților de master UNATC Bucureşti în anul 2013,  premiul pentru Cel mai bun spectacol” – Festivalul de Teatru Independent „Undercloud”, Bucureşti 2013 şi premiul pentru Cel mai bun spectacol” – Festivalul Comediei Româneşti 2014.

 

Faptul că Andrea Gavriliu şi Ştefan Lupu au debutat în teatru în trupa de liceeni a Asociației Ecou nu poate decât să ne ofere o şi mai mare bucurie, adăugată la multiplele premii şi aprecieri primite de spectacol în ultimul an de zile, atât în țară, dar şi în străinătate. De asemenea, odată cu reîntoarcerea Festivalului Atelier acasă, reînnodăm un obicei şi acordăm premii pentru cei mai buni tineri actori în cadrul Galei Finale a Festivalului Atelier din 4 iunie” a spus Mădălin Guruianu.

În cea de-a doua zi a Zilelor Ecou, începând cu ora 18:00, toţi cei interesaţi de dezbateri sunt aşteptaţi să ia parte la un debate în stil academic, la Pavilionul din Parcul Elisabeta pe tema Multiculturalismul din Sfântu Gheorghe, încotro?”, iar de la ora 19:00, la sala teatrului independent Osono, în spatele Bibliotecii Judeţene Bod Peter”, voluntarii Ecou” vor pune în scenă, pentru ultima oară, reprezentaţia Nu puteţi voi urî cât putem noi iubi!”

Am o emoţie foarte mare pentru că este ultima reprezentaţie a  unui spectacol pe care l-am jucat deja de aproape 20 de ori,  deoarece cam jumătate dintre tinerii care joacă în piesă vor pleca, pentru că sunt în clasa a XII-a. Vom avea o reprezentaţie specială, cu intrare liberă”, a adăugat Mădălin Guruianu.

Cea de-a treia zi, şi ultima din Zilele Ecou, debutează cu Gala Viitorilor Lideri ai Comunităţii, la Centrul de Cultură Arcuş, începând cu ora 17:00.  În cadrul acestei gale, 27 de tineri de la patru licee importante din Sfântu Gheorghe  vor fi premiaţi pentru implicarea lor civică, urmând ca de la ora 19:00, iubitorii de operetă  să ia  parte la un concert de canţonete susţinut de tenorul Operei din Braşov, Claudiu Bugnar şi soprana Kosa Ibolya.

Evenimentele din  cadrul Zilelor Ecou 2014  sunt organizate cu sprijinul oferit de  Consiliul Local Sfântu Gheorghe, Centrul de Cultură din Arcuș, Dunapack, Covalact, Demmers, Julius Meinl, Tricomserv, Foto Angelo și Trupa de Teatru Osono.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail