. . Conducerea, cadrele didactice și elevii Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe au marcat ieri festivitatea de deschidere a Zilelor școlii, alături de invitați – oficialități locale, județene, dascăli și elevi de la mai multe unități de învățământ din oraș, dar și delegații din Republica Moldova și Ungaria.

Cu ocazia ediției a XIV-a a Zilelor Școlii, au fost pregătite activități – culturale, sportive, distractive și nu numai, care au debutat ieri, începând cu ora 8.00. Deschiderea oficială a evenimentului a fost marcată în intervalul orar 12.00 – 13.00, cu slujba de pomenire a lui Constantin Brâncuşi, susținută de un sobor de preoți.

În discursul de deschidere a festivității, pe care l-a susținut, directorul Liceului, prof. Tordai Carmen, a declarat, printre altele: „Este al XIV-lea an de când această instituţie de învăţământ poartă numele marelui sculptor român, Constantin Brâncuşi. Chiar dacă, aparent, nu există nicio legătură între arta şi îndeletnicirea lui Brâncuşi şi profilul şcolii, există totuşi cea mai profundă legătură:cea între un om şi un mare artist care a încercat prin munca şi talentul său să atingă perfecţiunea, să demonstreze lumii şi sie însuşi că perseverenţa, studiul, pasiunea se pot transforma în artă de cea mai bună calitate iar omul îşi poate depăşi condiţia şi scopul pe care-l au profesorul şi elevul deopotrivă, acela ca fiecare: unul prin pasiune şi talent, iar celălalt prin  muncă şi perseverenţă, să reuşească să construiască un drum şi un destin în viaţă. Pregătindu-se în unul din domeniile: turism şi alimentaţie, economic, comerţ sau estetica şi îngrijirea corpului omenesc, elevii şcolii au alături, pe parcursul a trei sau patru ani de studiu, profesori, personal didactic auxiliar şi nedidactic care nu precupeţesc niciun efort sau timp pentru ai forma profesional pentru a face faţă exigenţelor de pe piaţa muncii dar şi pentru viaţă (…). Liceul Tehnologic <<Constantin Brâncuşi>> îşi aniversează ziua de naştere, cea de-a XIV-a aniversare. În viaţa unui om al XIV-lea an are semnificaţia vârstei la care acesta este recunoscut de societate ca cetăţean ce se poate identifica printr-o carte de identitate, printr-un document oficial ce-i oferă noi drepturi în societatea în care trăieşte. Pentru şcoala noastră cel de-al XIV-lea an de când poartă numele marelui sculptor român aş dori să cred că este anul când această instituţie primeşte recunoaşterea din partea societăţii şi comunităţii locale a valorii ei printre instituţiile de învăţământ din Sfântu Gheorghe, din judeţul Covasna şi de ce nu, din regiunea centru a României.”- a declarat directorul Carmen Tordai.

A urmat apoi parada coafurilor pentru diferite ocazii, după care cei prezenți au fost invitați la un bufet suedez, invitați de onoare fiind maestrul în arta culinară, Dumitru Burtea, preşedinte „Euro –Toques” România și Lady Chef Cornelia Ghișoi, de la Brașov.

La eveniment au participat și reprezentanți ai unor școli gimnaziale din județ, dar și ai liceelor tehnologice, între acestea și cei ai Liceului gazdă purtându-se discuții în vederea stabilirii unor colaborări viitoare. Au fost prezente și delegații ale școlilor din Republica Moldova și din Ungaria, cu care Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” are încheiate parteneriate.

Manifestările au continuat cu un program muzical pregătit de elevii școlii.

În cadrul evenimentului, cei prezenți au putut vizita și diverse expoziții, printre acestea numărându-se o expoziţie de icoane şi ouă încondeiate, o expoziţie de jucării, carving şi decoruri din fructe pentru mese festive.

Programul Zilelor Liceului „Constantin Brâncuși” vor continuaastăzi cu premierea celor implicați în concursurile, expozițiile, activitățile dedicate sărbătorii.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail