Zilele Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe au coincis, și în acest an, cu săptămâna „Școala Altfel”. În săptămâna 5-9 noiembrie, elevii au avut parte de activități specifice, excursii și invitați speciali.
Săptămâna aceasta a fost una foarte bogată din punct de vedere cultural, începând cu activități dedicate programului „Școala Altfel”, în cadrul căruia elevii au fost în excursii în natură, dar și prin locații cu importanță istorică, precum Alba Iulia.
Joi, 8 noiembrie, cu ocazia cinstirii Sfinţilor Mihail și Gavril, a fost zi de sărbtătoare la Colegiul Național „Mihai Viteazul”; la fel ca în fiecare an, elevi, cadre didactice și reprezentanți ai autorităților locale s-au adunat în jurul bustului Voievodului Mihai Viteazul – mentorul spiritual al colegiului. Anul acesta, acțiunea a fost mai deosebită față de alți ani, noutatea fiind amplasarea unui catarg pe care a fost arborat tricolorul. Momentul a fost dedicat unul Centenarului Marii Uniri, printre participanți fiind și Prefectul Județului Covasna, Sebastian Cucu, alături de inspectorul școlar prof. Ștefu Marcela.
„Patriotismul nu înseamnă numai iubirea țărânei, ci înseamnă cultul trecutului, fără cultul trecutului, nu există iubire de țară. Acestea sunt vorbele rostite de unul dintre cei mai deștepți români care au trăit pe acest pământ, Mihai Eminescu. Mă bucur să văd că, Colegiul Național <<Mihai Vitezul>> și-a înțeles pe deplin rolul, și în Anul Centenar celebrează așa cum se cuvine Marea Unire și trecutul nostru, cu tot ce înseamnă acesta. Am să închei prin cuvintele unui alt celebru român, Adrian Păunescu, care spunea că: <<De n-aș fi om, aș vrea să fiu un tricolor, uitat în munții Apuseni.>>” – a afirmat Prefectul Județului, Sebastian Cucu.
După dezvelirea catargului și sfințirea drapelului, a avut loc intonarea imnului național, urmată de momente artistice, în cadrul cărora s-au cântat melodii patriotice, iar mai apoi a avut loc un parastas în memoria profesorilor ce nu mai sunt printre noi.
Anul acesta, invitatul special în cadrul Zilelor CNMV, a fost Andrei Păunescu, cu celebrele melodii patriotice. Spectacolul în spiritul Cenaclului Flacăra, a fost întâmpinat cu bucuie de către cei prezenți în sală. Spectatorii au cântat și au dansat alături de fiul celebrului Adrian Păunescu, atmosfera fiind una de sărbătoare.
Activități ținute la secret
Ne-ar fi plăcut să aducem la cunoștința cititorilor noștri, în avans, măcar programul special al zilei de ieri, 8 noiembrie, în care la Colegiul Național „Mihai Viteazul” a fost prezent Andrei Păunescu, fiul regretatului poet Adrian Păunescu. Însă, conducerea instituției de învățământ, mai exact doamna director Luminița Costea, căreia i-am solicitat aceste informații atât verbal, la sediul colegiului, cât și prin email, așa cum ne-a indicat să o facem, cu rugămintea de a ni le furniza pentru a scrie o știre în ediția de ieri a Mesagerul de Covasna, a considerat că nu e cazul să ni le furnizeze. Nu mică ne-a fost mirarea când am aflat, de la mai multe cadre didactice care predau în această unitate de învățământ, că nici măcar acestea nu au avut cunoștință că de ziua patronului spiritual al Colegiului Național „Mihai Viteazul”, în această școală vine un oaspete de seamă de a cărui prezență meritau să se bucure, în zi de sărbătoare.
În ceea ce privește refuzul doamnei director Luminița Costea de a furniza informații publice către redactorul unui organ de presă (și nu e prima dată), dorim să-i amintim că dumneai conduce o instituție publică și, ca atare, i se solicitaseră informații publice pe care, conform legii în vigoare, avea obligația să le ofere. Sperăm ca data viitoare să „nu mai pună la colț” redactorii ziarului „Mesagerul de Covasna”, și să-i trateze cu respectul cuvenit.
Maria Crețu-Graur
Nicole Antoanela ȘERBAN