În credința populară primele nouă zile ale lunii martie sunt numite „babe” și mulți oameni se amuză și își aleg una simbolică. Mai ales în mediul rural există și acum obiceiul ca între 1 și 9 martie fiecare adult să-și aleagă câte o babă, care în funcţie de starea vremii va indica în mod simbolic cum va arăta existența lui în anul respectiv: senină, mohorâtă, schimbătoare.
Zilele Babei Dochia au devenit în timp foarte populare, dar nu multă lume știe cine a fost respectiva făptură. Sunt mai multe variante privitoare la semnificaţia personajului mitic amintit, circulând în lumea satului românesc diverse legende și plăsmuiri.Una dintre variantele arhaice întâlnită la Păpuţi o prezintă drept o zeitate agrară, ce vestea sosirea primăverii într-un mod mai special.
Se vorbeşte, de asemenea, despre mitul Dochiei, al cărui nume ar proveni din Calendarul bizantin, care pe 1 Martie celebra Sfânta Martiră Evdokia. Însă e greu de spus care ar fi adevărul…
Cine a fost Baba Dochia?
Una dintre cele mai populare legende spune că ar fost odată o femeie în etate, rea de felul ei, căreia i se zicea Baba Dochia. Ea avea un băiat frumos, pe Dragobete – pe care l-am serbat în 24 februarie. Când i-a venit vremea, flăcăul s-a îndrăgostit de o fată frumoasă, care i-a devenit apoi soţie. S-au luat însă fără acordul ursuzei Dochia. Pentru a se răzbuna, soacra își necăjea frecvent nora, punând-o să facă treburi grele. Într-un început friguros de primăvară Baba Dochia i-a dat un ghem de lână neagră şi i-a spus: „Du-te la pârâu şi spală bine lâna și să te întorci acasă abia când va fi…albă!”. Tânăra naivă pleacă şi începu să spele în apa rece ca gheața, încercând din răsputeri să albească ghemul. Însă în zadar! La un moment dat degetele i s-au umplut de sânge, dârdâia toată, dar nu îndrăzni să plece acasă până nu-şi îndeplinea sarcina. Impresionată de caznele fetei, un Duh a făcut o minune punându-i o floare roşie în apă, după care brusc lâna neagră s-a albit! Fericită, nora a plecat acasă, povestindu-i babei ce s-a întâmplat. Aceasta a considerat că era un semn al venirii primăverii timpurii, deși încă frig, așa că a pornit împreună cu turma sa spre pajiștile montane. Numai că deși era încotoșmănantă, avea să sfârșească în vârf înghețată bocnă.
Mai cunoscută este povestea legată de urcuşul la munte a unei băciţe bătrâne la început de martie, perioadă numită Zilele Dochiei sau „Babele”. În acest răstimp se împlineşte destinul tragic al ursuzei femei. Ea a pornit spre vârful muntelui împreuna cu turma sa de mioare crezând că deja venise primăvara datorită vremii schimbătoare, lepădând în fiecare zi unul după altul cele nouă cojoace groase și grele cu care plecase.
Cu cât urca se făcea tot mai cald, aşa că scăpată de povara cojoacelor se gândea că în vârf îi va fi numai bine. Vremea s-a înrăutăţit brusc în a noua zi, devenind capricioasă (exact ca şi felul de a fi al Dochiei), iar cotoroanţa a împietrit îngheţată.
De fapt, conflictul este o parabolă şi se refera la confruntarea dintre iarnă şi primăvară, dintre anul nou şi cel vechi, dintre frig şi căldură.
O alegere inspirată
Așadar, unul dintre obiceiurile populare foarte îndrăgite, păstrate până în ziua de azi vizează alegerea în acest interval de la începutul primăverii a unei „babe”. Adică o zi anume între 1-9 martie. Tradiţia spune că după cum va fi vremea în ziua aleasă, aşa va fi şi norocul persoanei respective în acel an. De asemenea, mulţi oameni de la ţară obişnuiesc să prevadă evoluția vremii și în funcţie de capriciile meteo din zilele „babelor”. Dar cel mai „sigur” mod de a prognoza rămâne testul ancestral al …foilor de ceapă de la Cumpăna anilor. Despre care am relatat nu o dată.
Mulţi săteni, dar şi oameni de la oraş deprinşi cu tradiţiile, îşi vor alege cu siguranță până de Sfinţii Mucenici – adică pe 9 martie – câte o zi anume, drept „babă” a lor. Se spune că după cum va arăta respectiva zi, senină ori neguroasă, călduță sau friguroasă, tot la fel vor fi în majoritatea timpului stările sufleteşti ale persoanei în cauză.
Deci, să aveți noroc, dragi cititori!
Horia C. Deliu
