Peste 50 de copii care provin din medii defavorizate au participat la tabăra dedicată lor, organizată la Cernat de Crucea Roșie- filiala Covasna.

Tabăra, derulată de 27 de ani, își propune să vină în sprijinul copiilor care trăiesc în condiții și în medii defavorizate și să le arate că există și o altă „culoare” a vieții.

Ediția actuală s-a derulat în perioada 26 iunie – 1 iulie, la Cernat, reunind 51 de copii, conform directorului „Crucea Roșie”- filiala Covasna, Papp Adolf.

„Au participat 51 de copii, cu vârste între 7 și 13 ani, provenind din medii foarte defavorizate. Scopul taberei este ca acești copii să socializeze. De aceea, am implicat foarte mulți voluntari – 30 de voluntari. În general, acești copii nu sunt luați în tabere, pentru că nimeni nu își asumă răspunderea. Noi încercăm ca în aceste câteva zile – o săptămână – să le oferim o imagine care să reflecte o altă realitate față de cea în care trăiesc, să vadă că pot opta și pentru un alt tip de viață, chiar dacă acum lucrurile stau așa cum stau și că există oameni cărora le pasă și că nu sunt singuri. Organizăm această tabără de 27 de ani. Odată cu trecerea timpului, am redus numărul participanților, întrucât au început și alte organizații să deruleze astfel de tabere. Noi am redus numărul, încercând să –i căutăm în județ pe copiii care sunt cei mai defavorizați” – a declarat, ieri, directorul Papp Adolf.

Acesta a precizat că sunt și părinți care nu sunt deschiși să își lase copiii în astfel de tabere, dar sunt și părinți foarte bucuroși de această inițiativă.

„Pentru părinți nu cred că este ușor când copilul vine acasă și povestește că a mâncat fel și fel de bunătăți  și a participat la fel și fel de activități. Am avut copii cărora lucrul care le-a plăcut cel mai mult a fost faptul că au putut să își spele picioarele într-o cadă, ceea ce nu mai făcuse până atunci. Prin aceste tabere descoperim fel și fel de cazuri. De exemplu, am descoperit că unul dintre copiii participanți are tulburări de vedere și de aceea i-am achiziționat ochelari; probabil că acel copil va avea nevoie de o intervenție chirurgicală și noi încercăm să discutăm cu o clinică și dacă părintele este de acord, vom ajuta acest copil. Încercăm să ajutăm cât putem de mult! Încercăm să ne facem datoria!”- a spus directorul „Crucea Roșie” Covasna.

Potrivit acestuia, majoritatea alimentelor de bază folosite în această tabără au fost oferite de sponsori.
„Marea noastră bucurie este că majoritatea alimentelor de bază ne-au fost oferite de sponsori și doresc să le mulțumesc! Așadar, pe această cale, mulțumesc Bründl Margarette, Henny Duijn – Visscher, Györgyi Duller-Vermesi, Asociației God’s Children; Fundației Comunitare Covasna; Bertis SRL; Perla Covasna; Import Export Aquaris Veritas SRL; Brutăriei Diószegi; Farmaciei Salvia; Farmaciei Adonis; Covalact SA; Meotis SRL; Noraxa Fruct SRL; Cofetăriei Aria; Chocopack SRL; S.C. Avicod SA; Autoliv; Spicy Food SRL; Incze András Attila ÎI; Fermei Manisca – Popica Georgian; D-T0oys SRL; Multitrans SRL !” – a declarat directorul Papp Adolf.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail