euresPeste 50 de persoane din judeţ s-au prezentat, de la începutul anului și până în prezent, la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, pentru a solicita informații privind modul de a ocupa locuri de muncă puse la dispoziţie de angajatori prin rețeaua EURES. . .

Datele oferite marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, de conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna, arată că de la începutul anului și până în prezent, 53 de persoane s-au prezentat la sediul Agenției Județene pentru a-şi manifesta interesul de a ocupa locuri de muncă oferite de angajatorii din Spaţiul Economic European.

„Există în continuare apetit pentru plecarea în străinătate. În iulie s-au înscris nouă persoane (n.r.- în baza de date pentru EURES). Avem, în total, 53 de persoane care doresc să lucreze în străinătate. Din acestea, patru sunt cu studii superioare. Majoritatea au între 26-35 de ani. Cei mai mulți doresc să se angajeze în domeniul agricol.”- a declarat directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor.

El a menționat că în această perioadă sunt disponibile, prin rețeaua EURES, peste 1.400 de locuri de muncă, în diverse domenii.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând portalul EURES naţional, www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, pentru a afla informații suplimentare.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail