Zece localităţi din judeţul Covasna vor fi reprezentate la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului apelor minerale „Aquarius” ce va avea loc sâmbătă în localitatea harghiteană Sâncrăieni.

Potrivit organizatorilor, manifestarea va reuni concurenţi din 17 localităţi din judeţele Covasna şi Harghita care vor prezenta ape minerale de izvor neîmbuteliate. De asemenea, vor participa cu standuri patru fabrici de îmbuteliere a apei minerale din cele două judeţe, a declarat pentru AGERPRES, Gazda Zoltan, reprezentantul Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului din cadrul Consiliului Judeţean Covasna.

Acesta a menţionat că festivalul are ca scop popularizarea apelor minerale din zonă şi revigorarea turismului local, iar în program sunt prevăzute numeroase acţiuni, începând cu degustări de ape minerale, expoziţii, diverse concursuri şi spectacole.

Şi în acest an va fi organizat un concurs de preparat clătite cu apă minerală, foarte îndrăgit de participanţi şi de spectatori.

Organizatorii pun gratuit la dispoziţia publicului un autobuz cu destinaţia Sâncrăieni, care va pleca sâmbătă dimineaţă, la ora 9 din faţa Teatrului din Sfântu Gheorghe.

Prima ediţie a Festivalului „Aquarius” a avut loc la Micfalău în urmă cu şase ani când au fost aduse 30 de butoaie cu apă minerală din peste 15 comune din judeţul Covasna. A doua ediţie a avut loc în staţiunea Şugaş Băi, unde a fost lansată o nouă modă – apele minerale condimentate cu boia de ardei, piper sau cuişoare. În 2010 festivalul a fost extins şi în judeţul învecinat Harghita, care este de asemenea extrem de bogat în ape minerale.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail