La sfârşitul săptămânii trecute, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Tg. Secuiesc, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că s-a produs un scandal între trei tineri în parcul situat la intersecţia străzilor Kossuth Lajos cu Petofi Sandor, în apropierea unui club.

Cu ocazia intervenţiei, poliţiştii i-au identificat pe A. Tihamer, de 18 ani, pe B. Botond, de 23 ani, ambii din comuna Lemnia, şi pe G. Attila, de 26 ani, din Tg. Secuiesc, cel din urmă fiind lovit de ceilalţi doi.

Persoana agresată, a declarat poliţiştilor că A. Tihamer l-a ameninţat că va folosi un briceag pe care îl are asupra sa.

În urma controlului corporal efectuat de către lucrătorii de poliţie asupra acestuia, a fost găsit un briceag.

În cauză s-au întocmit actele premergătoare pentru comiterea infracţiunilor de portul fără drept al cuţitului, ameninţare şi lovire sau alte violenţe.

Poliţia Municipiului Tg. Secuiesc a fost sesizată duminică de medicul de gardă de la Spitalul Municipal din Tg. Secuiesc despre faptul că la Secţia de Primiri Urgenţe s-a prezentat un tânăr care a fost victima unei agresiuni.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit identitatea victimei, un tânăr de 27 de ani din Tg. Secuiesc.

Victima a declarat verbal că în timp ce se afla la o discotecă din municipiul Tg. Secuiesc, a avut loc un scandal, iar în momentul în care a vrut să-l aplaneze a fost lovit cu pumnul în faţă de către K. Arnold- Robert, de 21 ani, din Tg. Secuiesc.

Victima a fost diagnosticată cu fractură de mandibulă şi a fost transportat pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la Spitalul Judeţean Braşov.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe, urmând ca în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale să se stabilească încadrarea juridică a faptei.

(IPJ Covasna)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail