La sfârșit de săptămână polițiștii covăsneni au acționat pentru menținerea siguranței rutiere. Astfel, de vineri până duminică, în urma activităților desfășurate în trafic, au fost constatate 148 de abateri pentru care s-au aplicat sancțiuni contravenționale și au fost reținute 19 permise de conducere.

De asemenea, au fost constatate 13 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Astfel, 7 persoane sunt cercetate penal după ce au fost depistate conducând sub influența băuturilor alcoolice.

La Lemnia, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală pe numele a doi bărbați, după ce, ambii fiind sub influența băuturilor alcoolice, au condus, pe rând, același autoturism, și au ajuns cu mașina în șanț. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită, iar în urma testării cu etilotestul a reieșit că unul avea o alcoolemie de 1,20 și celălalt 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei doi prieteni de pahar au „primit”, fiecare, câte un dosar penal pentru aceleași infracțiuni: conducere sub influența băuturilor alcoolice, conducere fără permis, căci niciunul dintre ei nu avea, dar și conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice, autoturismul în cauză având autorizația provizorie de circulație expirată.

Un alt bărbat de 41 de ani este cercetat penal după ce a fost depistat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, conducând un autoturism deși avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Iar sâmbătă seară, polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe raza comunei Reci ar fi avut loc un eveniment rutier. Din cercetările efectuate a reieșit că șoferul unui autoturism, băut fiind, a pătruns parțial pe contrasens într-o curbă și a acroșat un autoturism care circula regulamentar.

 

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, iar în urma testării cu etilotestul s-a stabilit că bărbatul de 66 de ani avea o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul femeii aflate la volanul celuilalt autoturism, rezultatul testării a fost negativ. Acum bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

 

În ceea ce privește evenimentele soldate cu victime, la sfârșit de săptămână au avut loc două astfel de evenimente cu urmări ușoare. În localitatea Pădureni un biciclist aflat sub influența băuturilor alcoolice s-a accidentat ușor după ce a căzut de pe bicicletă. Acesta avea o alcoolemie de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. În localitatea Iarăș un bărbat de 37 de ani, care conducea un motociclu, a fost rănit ușor după ce a pierdut controlul într-o curbă și a acroșat un autoturism care circula din sens opus.

 

În ambele cazuri se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Polițiștii atrag atenția că ALCOOLUL NU ESTE PRIETEN CU VOLANUL! Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice, întrucât vă puneți în pericol pe dumneavoastră, dar și pe ceilalți participanți la trafic. Dacă ieșiți la o petrecere și sunteți mai mulți prieteni, stabiliți care dintre voi va fi ”de serviciu”. Acesta nu va consuma alcool și va avea grijă ca ceilalți să ajungă în siguranță acasă. Dacă nu ieșiți cu prietenii, mai bine apelați la un taxi. Luați în calcul faptul că o mașină distrusă, spitalizarea sau o înmormântare, costă cu siguranță mai mult decât un taxi.

IPJ Covasna

Agent principal de poliție

TOLVAJ-MARIN NICOLETA

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail