Persoanele cu dizabilităţi sunt invizibile, de cele mai multe ori, pentru locuitorii unui oraş, dar şi pentru autorităţi. Lipsa unor semafoare semnalizate sonor pentru persoanele cu deficienţe de vedere, lipsa traducătorilor mimico-gestuali de la nivelul instituţiilor pentru hipoacuzici, lipsa trotuarelor din cauza şoferilor ignoranţi sau ocuparea locurilor de parcare destinate persoanelor cu deficienţe locomotorii de către aceeaşi actegorie de persoane duc, inevitabil, la lipsa oamenilor cu dizabilităţi de pe străzile oraşului. Duc la invizibilitatea lor, la îngreunarea vieţii şi aşa greu încercată, la o putere de adaptare supraomenească.
Oamenii nu înţeleg importanţa lucrurilor mărunte cum ar fi parcarea maşinilor în spaţiile destinate şi nu pe trotuar, unde o persoană în scaun cu rotile ar trebui să circule. Nu înţeleg că acel scaun nu are şi capacitatea de a zbura peste obstacole şi că, pentru a putea ajunge la destinaţie, persoana cu deficienţă va trebui să ocolească maşina parcată fără cap, chiar pe stradă, existând riscul de accident. S-au scris multe articole pe acest subiect, însă, consider că niciodată acest subiect nu va fi prea mult mediatizat. Nu ai cum să înţelegi greutatea cu care o persoană cu deficienţe reuşeşte să treacă peste o zi „obişnuită”.
Ieri (şi sunt convinsă că nu numai ieri) un nou caz de ignoranţă a fost depistat în Sfântu Gheorghe. La un principal supermarket, o persoană tare grăbită a ocupat trei locuri de parcare speciale, dintr-un foc, chiar dacă ar fi putut alege orice alt loc din parcarea destinată celorlalţi cumpărători. Nu numai eu sunt revoltată de aceste gesturi grosolane comise cu bună ştiinţă, ci şi locuitorii oraşului care consideră că aceşti oameni ar trebui pedepsiţi, nu numai legal.
Ciprian Anton
„Nu mai sunt deloc surprins atunci când văd că, deşi parcarea mare este destul de „aerisită”, unii şoferi puţin mai comozi (ca să nu folosesc alt termen), îşi permit să parcheze exact pe locurile destinate persoanelor cu nevoi speciale (dizabilitate fizică sau mamă cu copii). Am făcut reclamaţie de vreo trei ori şi nu se întâmplă nimic în timp! Oare asta nu ţine strict de bunul simț al fiecarui şofer şi concetăţean? Cum se face, şoferule valid, că parchezi mereu, mereu, mereu pe acele locuri rezervate prin lege persoanelor cu nevoi speciale, în condiţiile în care sunt atâtea lucruri mărunte pe care noi cei cu probleme speciale nu le putem face?”
Marilena Andrei
„Cei care parchează pe acele locuri sunt fără bun simţ. Le-ar trebui nişte amenzi sau ar trebui puşi într-un scaun pentru o zi şi trimişi prin oraş să se descurce.
Să vadă atunci cât le este de greu acelor persoane când le sunt ocupate locurile şi aşa puţine la număr. Am fost la aeroport în aprilie, iar poliţia a blocat roţile celor care au parcat pe acele locuri speciale.”
. .
Laura Ureche
„Cu bunul simţ te naşti sau îl capeţi în timp, dar se pare că unii duc lipsă cu desăvârşire…iar din partea autorităţilor competente să facă ceva în această privinţă…INDIFERENŢĂ cred că se numeşte, şi tare aş vrea sa îl văd pe acest „cetăţean” şofer de camion, cum s-ar descurca el în locul tău sau a oricărei alte persoane cu vreo dizabilitate…”
Bălănica Melinda
„Nu este nevoie să judecăm aceste lucruri şi acele persoane. Soluţia este simplă: avem nevoie de educaţie. Simple filme publicitare pe această temă ar schimba multe. La noi în România nu s-au creat facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi şi din acest motiv nu sunt foarte active. Oamenii se întâlnesc rar cu persoane cu dizabilităţi. Pentru aprobări, firmele fac tot felul de ciudăţenii (rampe pentru personae cu dizabilităţi- n.red) cum ar fi o bancă din centru. Aceasta a creat un labirint metalic pentru care trebuie să fii Chuck Norris pentru a ajunge la intrare. Din păcate asta este realitatea din ţara noastră. Parcarea magazinelor este spaţiu privat, iar autorităţile nu pot lua măsuri.”
Teodora Rotis
„În Canada iei o amendă de la autoritatea care se ocupă de parcări (parte din administraţia locală şi poliţie), mai ales dacă vii şi cu dovezi, de cel puţin $ 450…”
Roşcoiu Crina
„Este vorba despre educaţie şi respect, mai precis despre lipsa lor. Toţi banii din lume nu suplinesc cei 7 ani de acasă. Eu aş da amenzi, i-aş obliga să stea o zi în scaun rulant, poate aşa ar înţelege prin ce trec persoanele cu dizabilităţi”.
Aura Elena
„Cred că ar fi nevoie de nişte afişe puse în faţa acestor locuri speciale cu mesajul „DACĂ TOT MI-AI LUAT LOCUL, IA-MI ŞI HANDICAPUL” sau cu amenzi care pot fi puse în aplicare, poate aşa s-ar mai rezolva această situație neplăcută. Dar problema cea mai mare este cine să o facă? Cui îi pasă?”
Şi povestea aceasta nu se repetă de ieri, de azi, ci dintotdeauna. Nu o dată am văzut maşini parcate pe locurile destinate persoanelor cu dizabilităţi locomotorii din faţa complexului Şugaş, care, de-altfel sunt semnalizate pe astfalt cu vopsea albastră. Dragi cititori, vă invit să ne semnalaţi astfel de gesturi, pentru a-i putea ajuta pe cei pentru care cei 2 metri pătraţi fac diferenţa.
Maricela Dan
