AUTONOMÍE s. f. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei naționalități sau al unei minorități naționale etc.) de a se administra singur, în cadrul unui stat condus de o putere centrală. ♦ Situație a celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în acțiunile sale. (conform dexonline.ro)
Fiindcă sămbăta aceasta comunitatea maghiară sărbătoreşte Ziua maghiarilor de pretutindeni, şi fiindcă ne aşteptăm ca în cadrul acestei sărbători să se aducă în discuţie şi problematica autonomiei, ne-am gândit să întrebăm oamenii, atât români cât şi maghiari, dacă ştiu ce înseamnă autonomia – pe care cei de la conducerea UDMR, PCM, PPMT o cer cu atâta patos – şi cu ce ne va ajuta, pe noi, ca şi comunitate. Bănuiesc că v-a trecut un fior rece când aţi citit titlul rubricii de astăzi „autonomie”, pentru că în ultimii ani se discută foarte mult pe această temă. Care credeţi că sunt cauzele pentru care cele două comunităţi din judeţ prezintă o „alergie” când vine vorba de autonomie? Ce ştim noi, românii, că este autonomia şi ce ştiu românii de etnie maghiară că este?
Mare mi-a fost mirarea când, întrebaţi, mulţi români de etnie maghiară au răspuns că nu ştiu exact, ori că nu îi interesează. Păi cum să nu îi intereseze când pe la televizor vedem mereu că maghiarii cer autonomie? Staţi puţin! Care maghiari? Păi spuneţi aşa…maghiarii de la conducere. Aşa cum spun şi oamenii care ne-au ajutat cu păreri pentru rubrica de astăzi, cei de la conducere agită spiritele, nu oamenii de rând, care ar putea să trăiască mult şi bine dacă ar avea condiţii decente de trai. Totul se trage de la lipsa banilor, după cum ne dezvăluia o doamnă.
Locuitoare din Sfântu Gheorghe, 41 de ani, casnică
„Nu mă interesează absolut deloc politica, pentru că suntem manipulaţi de sus şi de acolo porneşte totul. Eu m-am născut, am trăit şi am locuit 26 de ani în Braşov, în 26 de ani, atâta ţigănie nu am trăit cât am trăit în 10 ani, aici, în Sfântu şi câte am auzit şi câte am văzut, ce limbă vorbeşte, ce face şi cine face. Eu în 26 de ani nu am văzut aşa ceva. Am trăit între români, în minoritate, chiar că în minoritate din toate punctele de vedere, deoarece eram două familii de maghiari în bloc. Acolo am crescut, acolo am mers la şcoală, acolo m-am jucat cu copiii români şi nu am avut niciun fel de problemă. Când era ziua de 15 martie, şi acolo am sărbătorit. Eu sunt, am fost şi voi rămâne maghiară, am fost la şcoală maghiară şi o să rămân până când trăiesc. Aşa m-am născut şi aşa o să mor, dar m-am putut duce acolo fără scandal, nimeni nu s-a legat de noi unde mergem, ce facem şi de ce facem. Deci, eu nu am trăit într-o asemenea ţigănie cât este în oraşul ăsta, de când m-am mutat aici. Nu ştiu ce ar trebui făcut şi nu ştiu de unde vine toată treaba asta. Peste tot numai despre asta se vorbeşte şi la televizor şi la ziare. Ei între ei sunt bine mersi acolo sus, indiferent de etnie, iar noi aici jos ne mâncăm între noi. Între ei sunt prieteni, la televizor se mai ceartă, se mai hărţuiesc, aşa gândesc eu. Eu nu am nimic nici cu unul nici cu altul. Pe vremea lui Iliescu, la început, prietenii s-au stricat din cauza politicii, şi de ce? Ei sunt bine, iar noi aştia de jos ne certăm şi ne mâncăm, pentru ce? Pentru cine?”
Babus Katalin, 70 de ani, pensionară
„Nu am citit în întregime programul de autonomie, dar după mintea mea, fiind majoritari, înseamnă să avem mai multă implicare în instituţiile judeţului. Vedeţi că prefectul este mereu numit de partidul care este la putere. Eu cred că fiind majoritari maghiari, prefectul trebuie să fie maghiar. Nu spun că toţi conducătorii să fie maghiari, dar să nu fie numiţi de Bucureşti de partidul care este la conducere, care mereu, este un partid român. Cum e domnul prefect, să se lege de steagul arborat. Păi pe cine deranjează? Dumneavoastră dacă aţi afişa aici un steag mov cu alb, nu m-ar deranja deloc. Toate magazinele care afişează logourile lor în diferite culori, nu deranjează pe nimeni. Asta e problema României, că e steagul secuiesc arborat? Cei care trec de multe ori nici nu ştiu ce este acela. Este o podoabă. Apoi să se lege de monumentele istorice, că de ce scrie în ungureşte? Monumente care au fost construite înainte de 1918, acum se leagă să fie şterse inscripţiile maghiare? Între poporul de rând nu este duşmănie, ci politicienii le creează.”
Ormenişan Maria-Cristina, 35 de ani, casnică
„Vor la guvernare, vor apărarea steagului secuiesc prin lege, dar unde s-a mai pomenit, în care ţară, o minoritate să aibă atâtea drepturi? În care ţară? Ca şi cum românii din Italia ar începe să ceară ştiu eu ce. Nu ştiu ce înseamnă autonomie şi nici nu mă interesează. Nu ştiu. Eu mă gândesc la copilul meu şi cum să fac să plece din ţară, că e plină de hoţi. Nu sunt rasistă, Doamne fereşte, că stau în Sfântu Gheorghe, mă înţeleg bine cu toată lumea, dar este o minoritate care cere prea mult şi nu mi se pare corect. Adică, sunt români care nu au drepturi în ţara asta, şi maghiarii le au. Suntem străini în România. Oricum, dacă a fost PDL-ul la guvernare, UDMR-ul a fost, dacă a fost PNL-ul cu PD-ul, a fost şi UDMR, dacă e PSD-ul, UDMR-ul îi. Apoi, Doamne iartă-mă! Nici nu am fost la vot şi nici nu mă duc că degeaba te duci, ori votezi ori nu, mai rău e ca pe vremea lui Ceauşescu, tot cine „trebuie” iese.”
Gecse Albert, 69 de ani, pensionar
„Autonomia este pentru noi dar şi pentru români. Nevasta mea ştie mai bine ce e autonomia. Am ştiut şi eu, dar nu mai ştiu cum să vă spun. Conflictele pornesc de la faptul că unul nu ştie de celălat ce vrea să facă, unde vrea să ajungă. Noi vorbim destul dar nu spunem nimic, pentru că niciunul nu ştie ce vrea să facă celălalt. Şi românul mănâncă pâine şi ungurul mănâncă, fiecare om nu rămâne flămând.”
Czofa Ileana, 25 de ani, casnică
„Nu ştiu ce să vă zic. Ar fi bine să explice cineva, pentru că nu ştiu exact ce vor. Poate puteţi întreba pe cineva mai în vârstă, poate ştiu mai bine, că eu habar n-am. Noi nu ne ocupăm cu politica, nu prea mă interesează. Am prieteni români, ne înţelegem bine. Eu sunt pe jumătate româncă, tata e român şi mama maghiară.”
Szabo Aniko-Maria, pensionară
„Durerile poporului maghiar sunt ca şi ale poporului român. Situaţia financiară, dacă se rezolva mai înainte, acum 10-20 de ani, după revoluţie, atunci nimeni nu ar cere autonomie. Atunci când în Ardeal se încasează 90% din impozit pe an şi în Moldova nu se încasează nici 10 %, şi noi primim de la buget numai 20-30% înapoi din banii cu care contribuim noi toţi, şi românii şi ungurii şi saşii şi toţi, atunci, asta e problema cea mai mare. Ca şi o familie în care vine vecinul şi dirijează totul. Îţi spune tot ce să faci. Şi atunci ce zice familia? Lasă-mă în pace să rezolv eu treaba mea. Aici, problema cu românii nu e cu cei care au trăit aici, că eu sunt bistriţeancă şi noi am avut o familie de saşi în vecini, noi eram unguri, mai aveam o familie de români şi o familie de evrei, şi niciodată nu era problemă. Abia aşteptam să vină Paştele evreilor ca să ne dea pască, când era Paştele ungurilor, româncele abia aşteptau să ducă mama prăjitură şi invers. Niciodată nu au fost discuţii şi probleme pe această bază, dar acum interesele fac că dacă politicienii încită oamenii de jos, prostul de jos, atunci au posibilitatea să rezolve ei ce vor. De sus porneşte totul. Interesul este ca să trăim aici bine. Acum avem posibilitatea să călătorim, să ne dezvoltăm vizualitatea şi să luăm ce e mai bun. Dacă eu am ce mânca, nu mă interesează că ăla e român,că ăla e ungur sau e jidan? Nu mă interesează, am şi eu, are şi el. Dar dacă nu am ce mânca, atunci mă interesează.”
Pensionară
„Eu nu ştiu să vorbesc aşa bine. A fost autonomie aici în anii 50. Eram în şcoala primară. A fost bine. Peste tot puteam să vorbim ungureşte, orice puteam să aranjăm chiar dacă nu ştiam româneşte. De fapt, facem aşa cum e bine pentru noi, cei care locuim aici, şi romîni şi maghiari. Trebuie citite ziarele, văzut la televizor că acolo explică ce înseamnă autonomia.”
v
Bineînţeles că nu i-am putut ajuta cu o explicaţie pe locuitorii care au fost binevoitori să ne spună părerea, pentru că nu se ştie (de la liderii UDMR) a se explica ce este de fapt autonomia asta. Tot ce ştim noi, ca şi români, este că odată ce guvernul va accepta independenţa ţinutului secuiesc, totul se va duce de râpă, aşa-i? Iar ce ştiu maghiarii este că trebuie ca ţinutul secuiesc să primească autonomia. Atât. Mie mi se pare că omul de rând luptă pentru ceva, dar nu prea ştie pentru ce. Nu le am eu cu politica şi nu încerc să conving pe nimeni de nimic, dar eu nu am nimic cu maghiarii şi ştiu sigur că sunt mulţi oameni în asentimentul meu, atât când vine vorba de ei, dar şi maghiarii când vine vorba de români. Am avut ocazia să locuiesc şi în alt oraş decât Sfântu Gheorghe şi am văzut cât de „mult” se ocupă alţi primari de oraşele pe care le conduc. Situaţia este tristă, în multe oraşe din ţară, iar Sfântu Gheorghe este printre cele mai frumoase, curate şi bine administrate oraşe, bineînţeles, după părerea mea. Astfel, pot spune, cu riscul de a primi multe critici, că nu m-ar deranja să avem la conducere sau pe o poziţie mai mare, un lider maghiar, din punctul ăsta de vedere. Totuşi, corect şi constituţional mi se pare ca acea persoană să facă tot posibilul de a apăra drepturile tuturor locuitorilor ţării, ori zonei pe care o conduce. Dacă nu sunt respectaţitoţi cetăţenii, indiferent de culoare, nume, sex, vârstă, înălţime, zonă de provenienţă, atunci nu mai susţin astfel de persoane. Respectul se câştigă doar prin respect, şi atâta vreme cât ne uităm urât unii la alţii, nu vom reuşi să trăim în armonie.
Doresc să urez tuturor maghiarilor „La mulţi ani!” şi un 15 martie însorit şifără incidente nedorite, ca să poată sărbători frumos ziua maghiarilor de pretutindeni!
Rubrică realizată de Maricela Dan
