Pornit în urmă cu mai bine de 10 ani de către membrii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), proiectul tichetelor de vacanţă atât pentru bugetari cât şi pentru angajaţii din sistemul privat a fost adoptat şi legiferat.

A fost publicată în Monitorul Oficial legea 173 care modifică Ordonanţa de Urgenţă 8/2009 şi  Ordonanţa 8/2014 privind acordarea voucherelor de vacanţă. Astfel, prin noua lege, toţi angajaţii, atât cei din mediul privat cât şi bugetarii pot beneficia de cel mult 6 vouchere de vacanţă, fiecare având valoarea unui salariu minim pe economie.

„Am reuşit să impunem pe agenda de urgenţe a ministrului de la acea vreme, doamna Elena Udrea, acest proiect de Ordonanţă de Urgenţă şi a ieşi în 2009. Legea care a apărut acum, de fapt  aprobă şi modifică acea Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, nr.8 din 2009. Măsura se dorea a fi anticriză, dar venind pe fondul crizei economice, când toţi patronii reduceau pachetele salariale, nu a mai funcţionat, deci nu a fost momentul potrivit”, a spus dipl.ec. Herman Rosner, membru în Consiliul director al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, unul dintre iniţiatorii acestui proiect.

Întrucât legea prevede 30 de zile pentru emiterea normelor de aplicare, reprezentanţii ANAT speră ca la începutul  lunii septembrie angajaţii să poată intra în posesia primelor vouchere pentru a-şi petrece concediul.

Potrivit dipl.ec. Herman Rosner, sistemul de vouchere de vacanţă va aduce un plus de 400 de milioane de euro anual la bugetul statului: „Apreciem că promulgarea acestei legi va aduce un plus de 400 de milioane de euro anual. Salariaţii pot primi vouchere de vacanţă cu o valoare de până la şase salarii minime brute, pe care le vor folosi pentru vacanţe în România. Au fost insituţii care s-au opus ca bugetarii să primească, pentru că au primă de vacanţă de peste 100 de milioane de lei, cu care pleacă cu plăcere în Rhodos, în Spania sau alte destinaţii exotice. Tichetele de vacanţă care se vor acorda în sistem de stat de la 1 ianuarie 2016, se vor acorda numai sub formă de vouchere de vacanţă şi vor putea fi folosite numai în România. După părerea mea, cam din 1 septembrie ar trebui să devină operaţional, dar este un termen pe care îl dau cu rezervele de rigoare.”

Potrivit acestuia, emitenţii voucherelor sunt societăţile care emit tichetele de masă, băncile precum şi alte entităţi care vor fi avizate de Ministerul Finanţelor.

Proiectul care a fost publicat sub formă de lege, a pornit de la un studiu  realizat de o instituţie străină, specializată pe cercetare economică privind impactul pe bugetul ţării şi corelarea cu legislaţia europeană.

În momentul de faţă, potrivit unei statistici prezentate ieri în cadrul unei conferinţe de presă de dipl.ec. Herman Rosner, în principalele  structuri de cazare turistică din judeţul Covasna a fost înregistrată o creştere de 23% faţă de anul trecut, de la aproape 15.900, la peste 19.570 de persoane în primele patru luni ale acestui an. Rezultatul este cu 9,6% peste media naţională, unde la acest capitol s-a înregistrat o creştere de 13,4%. Conform informaţiilor oferite, majoritatea turiştilor, aproape 62%, au preferat să se cazeze în hoteluri şi nu în pensiuni.

Din aceeaşi statistică reiese că gradul de ocupare a locurilor de cazare din judeţul Covasna în funcţie de luni fluctuează foarte mult, fiind diferenţe destul de mari, în luna ianuarie fiind ocupate doar 16,6% din total, în martie aproape 25%, iar în aprilie 29%.

Staţiunea Covasna este „locomotiva” turismului judeţului nostru

Herman Rosner este de părere că staţiunea Covasna este principalul punct de turism pe care judeţul îl are şi unde marea majoritate a turiştilor  vin la odihnă şi tratament cu bilete subvenţionate de către stat.

Potrivit afirmaţiilor făcute de membrul ANAT, în staţiune, dar şi împrejurul acesteia – în special pe drumuri – ar trebui făcute investiţii pentru a atrage turişti, mai ales în contextul inaugurării a două noi hoteluri de trei şi patru stele în staţiune, şi un al treilea hotel în Balvanyos, toate cu baze proprii de tratament.

Chiar şi cu infrastructura actuală, Herman Rosner este de părere că staţiunea Covasna are un potenţial turistic şi balnear uriaş, oferindu-i   mai multe şanse de dezvoltare odată cu legiferarea tichetelor de vacanţă.

Deoarece emiterea voucherelor se va face şi prin bancă, membrul ANAT este de părere că noua lege va ajuta la reducerea evaziunii fiscale din domeniul turismului.

„Unul dintre elementele calitative ale ANAT, unde sunt profesionişti de marcă, este că indiferent de cine a condus asociaţia, acest proiect a mers în continuare. Mai mult, asociaţia a fost conştientă că trebuie să conlucreze cu alte patronate  şi cu alte asociaţii. Proiectul acesta a fost adoptat ca fiind major şi a fost continuat de fiecare preşedinte care a urmat şi de fiecare echipă. Este meritoriu pentru asociaţie că nu a funcţionat principiul că dacă a veni un om nou, tot ce a făcut celălalt se dărâmă, se anulează, ci a fost un proiect de termen lung. Dacă ar fi să mutăm acest mecanism la nivel macroeconomic, ar trebui să avem nişte proiecte naţionale care, indiferent de succesiunea Guvernului, să aibă continuitate. Nişte proiecte majore, nişte strategii, indiferent că este vorba de sănătate, învăţământ sau turism, unde schimbarea miniştrilor duce la anularea unor obiective care ar trebui să fie continue”, a conchis Herman Rosner.

Maricela Dan 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail