Peste 400 de voluntari din judeţul Covasna dar şi din afara acestuia vor lua parte, mâine, la acţiunea „Plan­tăm fapte bune în România” iniţiată de EcoAssist  România şi implementată, la nivelul judeţului Covasna, de Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă „ALUTUS”, a cărei preşedinte este Cătălin Lazăr.

Acţiunea de împădurire ce face parte dintr-un amplu  proiect care se va derula pe parcursul a 5 ani, în mai multe judeţe din România, se va desfăşura în comuna Vâlcele, în zona Poiana Grebului. Aici se vor planta puieţi din specii precum gorun, frasin, tei, paltin, ligustrum, păr, măr, doar pe jumătatea din suprafaţa totală de trei hectare ce este  programată să fie împădurită în cadrul acestui proiect.

Iniţiatoarea EcoAssist România, Liana Buzea, vine la Vâlcele

La ampla acţiune de împădurire de la Vâlcele şi-au anunţat participarea, ca voluntari, reprezentaţi ai unor  instituţii din judeţul Covasna cărora li se vor alătura studenţii Facultății de Silvicultură şi cei ai Facultăţii de Alimentație și Turism din cadrul Universității „Transilvania” Brașov, precum şi tineri de la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu – Facultatea de Științe – Departamentul de Știința Mediului, Fizică, Educație Fizică și Sport. Aceştia vor sosi în Sfântu Gheorghe cu două autocare, în cursul dimineţii de mâine, iar de aici, îmbarcaţi în şase autocare, toţi voluntarii  vor pleca spre Vâlcele.

Cătălin Lazăr

Potrivit lui Cătălin Lazăr, la acţiunea de mâine sunt cooptaţi şi membri Asociaţiei Distrificilor Musculari din Covasna care îi vor întâmpina pe voluntari cu ceai cald şi cafea. „Avem o relaţie bună de colaborare cu membrii acestei Asociaţii, drept urmare i-am implicat şi pe aceştia în acţiune, deoarece ei sunt parte din noi” a menţionat  preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă „ALUTUS”, Cătălin Lazăr.

Aflat pe teren, unde în cursul zilei de ieri au fost efectuate lucrări de desţe­lenire a zonei, cu utilaje puse la dispoziţie de Societatea de Gospodărire a Apelor Covasna, Cătălin Lazăr m-a sunat să-mi spună, plin de entuziasm şi bucurie, că „tocmai” a primit un telefon  prin care  iniţiatoarea EcoAssist România, Liana Buzea, a confirmat  că mâine va fi alături de voluntarii covăsneni, la acţiunea „Plantăm fapte bune în România”.

O acţiune normală, cu efect pozitiv

„Îmi doresc  ca acestă acţiune să nu fie văzută şi percepută ca ceva extra­ordinar, ci să intre în nor­malitate. Mă bucur că unii dintre voluntari şi-au mani­festat dorinţa să vină împreună cu copiii lor, cărora, astfel, avem  posibilitatea  să le insuflăm dragostea pentru natură şi, totodată, să-i contietizăm cu privire la protejarea acesteia” a conchis Cătălin Lazăr.

Viceprimarul comunei Vâlcele, Nicoale Cucu, consideră că prin acţiunea de împădurire denumită „Plantăm fapte bune în România” , localnicii au posibilitatea să înveţe că trebuie avut  grijă de natură şi, totodată, că  trebuiesc împădurite suprafeţe de teren din zonă, „pe lângă faptul că, într-adevăr, unii săteni se mai ocupă şi cu sustragerea materialului lemnos”. „Se spune, în popor, că la naşterea unui copil trebuie plantat un pom. Având în vedere sporul crescut al  natalităţii înregistrat la noi în comună, cu cele câteva mii de puieţi care se vor planta mâine putem spune că păstrăm  tradiţia,  astfel încât  fiecare copil al comunei Vâlcele să aibă un copăcel al său. Sperăm şi suntem convinşi că acţiunea de împădurire „Plantăm fapte bune în România” va avea un efect pozitiv asupra locuitorilor comunei noastre” a declarat viceprimarul Nicolae Cucu.

Acţiunea de împădurire de la Vâlcele se bucură de spijinul oferit de sponsori covăsneni  printre care se numără societăţile comerciale Tricomserv, Bertis, Grupul Autoliv România, Brutăria Dioszegi şi  Societatea TEGA S.A.

Despre „Plantăm fapte bune în România” 

Măreşte imaginea

Iniţiativa „Plantăm fapte bune în România” a pornit în 2011 şi a strâns până acum peste 4.850 de adepţi care îşi doresc să petreacă timp în aer liber, să ajute o comunitate, să cunoască alţi oameni, pentru că viaţa la oraş îi ţine departe de natură sau pentru că îşi doresc să lase ceva în urmă copiilor. Voluntarii locuiesc în comunele sau oraşele lângă care plantează, în reşedinţele de judeţ sau provin din localităţi apropiate.

„Plantăm fapte bune în România” are în echipa de organizare persoane cu preocupări diferite, dar care împreună transformă România: o tânără care și-a dedicat tot timpul organizării proiectelor în beneficiul comunităţii, Liana Buzea, a reunit profesioniști care lucrează în domenii precum organizare evenimente, comunicare, turism, imobiliare, consultanţă în domeniul calității, logistică, mediul universitar, un grup de studenţi şi un pompier. Plantatorii de fapte bune au studiat situaţia fondului forestier din România, practicile pădurarilor şi ale autorităţilor din domeniu, şi în fiecare an desfăşoară acţiuni de plantare, primăvara devreme şi toamna târziu, completate cu acțiuni de îngrijire a copăceilor, vara.

Eforturile au crescut, astfel că astăzi „Plantăm fapte bune în România” se desfăşoară în 9 judeţe, printre care şi Covasna. Organizatorii au realizat o hartă a tuturor acţiunilor plănuite în 2013, pentru a le oferi celor dornici ocazia să se implice. Primăvara, vara sau toamna, oricine este interesat de plantări sau îngrijiri  îşi poate alege ziua şi localitatea potrivite. De asemenea, românii sunt invitaţi să ia atitudine şi să găsească un pământ nou, dintr-o localitate nouă, pe care să-l adauge pe harta plantărilor de fapte bune.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail