Papa Francisc a afirmat duminică, după cele trei zile petrecute în România, că pleacă „îmbogăţit”, deoarece va lua cu el locuri, momente şi, mai ales, chipuri ale celor pe care i-a întâlnit.

„Am venit în această ţară frumoasă şi primitoare ca pelerin şi frate, pentru a trăi diferite întâlniri. Iar acum mă întorc acasă îmbogăţit, luând cu mine locuri şi momente, dar mai ales chipuri. Chipurile voastre vor da culoare amintirilor mele şi vor fi prezente în rugăciunea mea. Vă mulţumesc şi vă duc cu mine! Iar acum vă binecuvântez, dar mai întâi vă cer o mare favoare: să vă rugaţi pentru mine!”, a spus Suveranul Pontif, la Blaj.

Timp de trei zile, sute de mii de oameni au participat la evenimentele publice organizate în Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj, de multe ori înfruntând cu stoicism vremea nu tocmai prielnică.

Momentul culminant al vizitei l-a reprezentat ceremonia de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici martiri torturaţi şi prigoniţi de regimul comunist, care s-a desfăşurat pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.

„Dragi fraţi şi surori, chiar şi astăzi reapar noi ideologii care, într-un mod subtil, încearcă să se impună şi să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiţii ale lor culturale şi religioase. Colonizările ideologice dispreţuiesc valoarea persoanei, a vieţii, a căsătoriei şi a familiei (…) şi dăunează, prin propuneri distrugătoare, atee, ca şi cele din trecut, în mod deosebit tinerilor noştri şi copiilor, lăsându-i fără rădăcini din care să poată creşte”, a spus Papa Francisc în predica ţinută în faţa a peste 100.000 de pelerini pe Câmpia Libertăţii.

***

Papa Francisc a sosit la Bucureşti vineri, pentru o vizită de stat, pastorală şi ecumenică, desfăşurată sub genericul „Să mergem împreună!”.

Suveranul Pontif a fost întâmpinat, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, de preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis, iar o gardă militară a prezentat onorul.

După primirea oficială de la Cotroceni au urmat convorbiri tete-a-tete cu preşedintele Iohannis, apoi Suveranul Pontif a avut întâlniri cu premierul Viorica Dăncilă, autorităţi, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai corpului diplomatic.

A urmat deplasarea la Palatul Patriarhiei, unde a avut o întâlnire privată cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. După aceea, Papa a avut o întrevedere cu membrii Sinodului Permanent al BOR.

Următorul moment al vizitei a fost Catedrala Naţională, Suveranul Pontif fiind întâmpinat de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, şi de mii de credincioşi care l-au primit cu aplauze. Conform tradiţiei, doi tineri în costume populare româneşti i-au oferit Sfântului Părinte pâine şi sare, precum şi un buchet cu flori.

Papa Francisc a parcurs apoi drumul de la Catedrala Naţională până la Catedrala romano-catolică „Sfântul Iosif” cu papamobilul, salutând pe traseu miile de oameni ieşiţi pe străzi.

Problema credinţei este lipsa bucuriei, credinţa se clatină atunci când ne lăsăm duşi de valul tristeţii şi al descurajării, a afirmat Suveranul Pontif în mesajul transmis la Catedrala „Sfântul Iosif”, unde a oficiat Sfânta Liturghie.

Prima zi a vizitei Papei Francisc în România a adus pe întreg traseul oficial mii de oameni. De la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” la Palatul Cotroceni, de la Patriarhie la Catedrala Naţională, la Catedrala „Sfântul Iosif” şi, în final, pe o ploaie torenţială, până la Nunţiatura Apostolică, români din toate colţurile ţării au venit să îl salute, să îl vadă şi să îl audă pe Sfântul Părinte.

***

Sâmbătă, în a doua zi a vizitei în România, Papa Francisc a aterizat pe Aeroportul Transilvania Târgu Mureş, apoi şi-a continuat drumul într-un autoturism spre Şumuleu Ciuc, unde era aşteptat, încă de la primele ore ale dimineţii, de zeci de mii de oameni care nu s-au lăsat descurajaţi de ploaie.

La Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc, unde are loc anual cel mai mare pelerinaj catolic din Europa Centrală şi de Est, a fost oficiată Sfânta Liturghie. Papa a oferit Sanctuarului Fecioarei Maria Trandafirul de aur, unul dintre cele mai vechi şi mai nobile daruri pe care suveranii pontifi le fac marilor sanctuare ale lumii.

După Liturghia Pontificală oficiată în prezenţa a aproape 100.000 de pelerini, Papa Francisc a plecat de pe platoul de la Şumuleu Ciuc, făcând un scurt popas la Casa Jakab Antal din Şumuleu, de lângă biserica franciscană, după care şi-a continua drumul către Târgu Mureş, de unde a luat avionul până la Iaşi.

Suveranul Pontif, însoţit de episcopul Petru Gherghel, a fost întâmpinat pe aeroportul din Iaşi de episcopul auxiliar Aurel Percă, dar şi de primarul municipiului, Mihai Chirica, iar de acolo a plecat cu un autoturism Dacia Logan spre Catedrala „Sfânta Maria Regina”, unde s-a întâlnit cu 800 de bolnavi pe care i-a binecuvântat.

În Piaţa Palatului Culturii, Papa Francisc a fost aşteptat de aproape 150.000 de oameni. De pe scena amplasată în Piaţa Palatului Culturii special pentru acest eveniment, Papa Francisc a ţinut un discurs şi a intrat în dialog cu tinerii şi familiile.

La plecare, Suveranul Pontif a salutat din nou mulţimea din papamobil, la fel ca la sosirea în piaţă, fiind ovaţionat şi aplaudat de cei prezenţi, iar ulterior a urcat în autoturismul care l-a transportat la aeroport.

***

Duminică, în ultima zi a vizitei, Papa Francisc a fost întâmpinat pe aeroportul din Sibiu de oficialităţi locale, apoi şi-a continuat drumul către Blaj cu autoturismul.

La sosirea în Blaj, Suveranul Pontif a urcat în papamobil, fiind aclamat de localnici şi pelerini. Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019” a transmis că la evenimentele publice de la Blaj şi pe traseele de deplasare se află 100.000 de oameni.

Momentul culminant al vizitei în România s-a desfăşurat pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, unde Papa Francisc i-a beatificat pe cei şapte episcopi greco-catolici martiri, în cadrul Sfintei Liturghii.

Cardinalul Lucian Mureşan, Arhiepiscopul major al Bisericii Greco-Catolice, a fost cel care a citit cererea prin care a solicitat Papei Francisc să-i declare Fericiţi pe cei şapte episcopi martiri, „care au ales să moară, decât să se lepede de credinţa lor catolică”.

Sfântul Părinte şi-a exprimat acordul şi i-a declarat Fericiţi pe episcopii martiri, care urmează să fie celebraţi pe 2 iunie. Apoi a fost dezvelită icoana martirilor, aceasta fiind binecuvântată.

Procedura de recunoaştere a martiriului celor şapte episcopi s-a derulat pe durata unui sfert de secol. Patru dintre episcopi au murit în închisorile din Sighet şi Gherla, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, respectiv Alexandru Rusu. Mormintele acestora au rămas necunoscute, neputând a fi identificate, nici până azi, osemintele lor. Supravieţuitori ai Sighetului, Vasile Aftenie, Ioan Bălan şi Iuliu Hossu au fost îngropaţi, sub supravegherea Securităţii, în Cimitirul Bellu din Bucureşti.

După-amiază, Suveranul Pontif a avut o întâlnire cu membri ai comunităţii rome din Blaj la Biserica greco-catolică din Cartierul „Barbu Lăutaru”.

Vizita de stat, pastorală şi ecumenică de trei zile a Papei Francisc în România s-a încheiat duminică după-amiază, la Sibiu, de unde Suveranul Pontif a plecat spre Vatican cu o aeronavă TAROM.

La ceremonia de rămas bun, care a avut loc pe Aeroportul din Sibiu, a fost prezent preşedintele Klaus Iohannis.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail