La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc „Balul Bobocilor” de la Liceul de Artă „Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe, devenit de mult tradiţie şi fiind, poate, cel mai aşteptat eveniment al toamnei. Acesta a fost organizat de elevii claselor a XII-a, cu sprijinul diriginţilor şi al conducerii şcolii.
Pentru ca totul să iasă perfect, şi pentru ca bobocii abia intraţi în primul an de liceu să aibă parte de o zi pe care să nu o uite uşor, organizatorii au început pregătirile pentru mult- aşteptatul eveniment în urmă cu aproximativ două săptămâni.
„Multiculturalitate şi circ”
Distracţia a început vineri dimineaţă cu o oră de sport mai deosebită, ţinută de către elevii clasei a XII-a de la secţia de „Dramă”. După ce bobocii s-au „înviorat”, aceştia au avut la dispoziţie o jumătate de oră pentru a se costuma, conform tematicii zilei – „Multiculturalitate şi circ”. Astfel, împărţiţi în trei grupe, elevii din fiecare clasă de a IX-a au fost, pentru câteva minute, egipteni, japonezi, vikingi, arabi, etc. Proba nu a fost atât de uşoară pe cât părea, pentru că, pe baza costumelor şi a culturii pe care fiecare grupă a ales-o, acestea au avut de trecut un mic „test” cu cinci întrebări de cultură generală. Cum era de aşteptat, nu au lipsit nici concursurile, printre care apreciatul „treasure hunt”.
Confruntarea claselor. Miss şi Mister 2011.
„Balul” nu s-a încheiat aici. La ora 19, sala festivă a liceului a găzduit „Gala Bobocilor” în cadrul căreia a avut loc „Confruntarea claselor”, iar apoi concursul „Miss şi Mister”.
Astfel, în prima parte a „Galei”, la „Confruntarea claselor”, bobocii s-au întrecut în creativitate, originalitate şi talent, fiind supuşi diverselor probe, care mai de care mai interesante. Tot atunci, au aflat punctajul primit pe baza activităţilor de peste zi.
În a doua parte a serii s-a desfăşurat concursul de „Miss şi mister”, la care au participat mai multe cupluri din fiecare clasă. Aşa cum era de aşteptat, momentul culminant a fost reprezentat de desemnarea câştigătorilor. După lungi deliberări, juriul, format din diriginţii claselor a IX-a şi din elevi ai claselor a XII-a, a hotărât pe cine să premieze, iar acest lucru nu a fost uşor, deoarece fiecare „boboc” a strălucit pe scenă.
În urma punctajelor obţinute, la „Confruntarea claselor”, locul I a fost obţinut de clasa a IX-a C, secţia română, iar la concursul de „Miss şi Mister”, locul I a fost ocupat de Pall Petra-Noemi şi Bartos Barna, din clasa a IX-a A, iar Hoos Hanna şi Rusu Damian din clasa a IX-a C, s-au clasat pe locul II.
Pe tot parcursul evenimentului organizatorii s-au străduit ca totul să iasă conform planurilor. Munca depusă a meritat, iar rezultatul a fost pe măsură: bobocii s-au distrat pe cinste. O mărturie în acest sens ne-a oferit Hoos Hanna, elevă în clasa a IX-a C, care ne-a- spus: „Din punctul meu de vedere probele şi concursurile au decurs splendid. Gala, care s-a tinut în sala festivă a Liceului, a mers foarte frumos. Mi-a plăcut faptul că fiecare clasă a trebuit să creeze un imn şi o scenetă, ambele fiind improvitaţii proprii. Această seară a fost una foarte frumoasă. Clasa mea ştiu că s-a simţit enorm de bine, şi, deoarece am fost foarte uniţi, am reuşit să ne susţinem în tot ceea ce am făcut. Am fost tare bucuroşi pentru rezultatele obţinute”.
Aceasta a dorit să îşi felicite şi colegii din celelalte clase participante la „Bal” şi să mulţumească organizatorilor, în numele tuturor.
Ana Alina Costache