În cadrul celei mai recente sesiuni de primire a proiec­telor de finanţare pentru Măsura 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole” și Măsura 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), au fost depuse, la nivel naţional, un număr de 783 de solicitări de finanțare nerambursabilă în valoare de 338,2 milioane de euro.

Într-un comunicat de presă transmis către redacţia noastră se precizează că la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (OJPDRP) Covasna, în cadrul sesiunii din 26 noiembrie 2012 – 1 martie 2013, au fost depuse 16 cereri de finanţare conforme, pentru Măsura 121, cumulând o valoare nerambursabilă de 2,384 milioane de euro. Valoarea total eligibilă a proiectelor depuse în această sesiune este de 5,225 milioane de euro.

Prin proiectele depuse în cadrul Măsurii 121, solicitanții de fonduri europene nerambursabile propun modernizarea sau înființarea de ferme vegetale și dotarea acestora cu utilaje și mașini agricole, sau modernizarea și înființarea fermelor de curcani, găini ouătoare, suine, vaci, capre, gâște sau viței. Alte proiecte vizează achiziționarea sistemelor de irigații, înființarea serelor de legume, de căpșuni sau a ciupercăriilor și a plantațiilor de cătină, nuc, cireș, măr, prun, afin, viță-de-vie sau coacăz. (M.D.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail