În perioada 24-27 noiembrie (a.c.), la Moreni, a avut loc Turneul de sală 1 dedicat handbaliștilor juniori II. Handbaliștii Clubului Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe s-au întors acasă cu rezultate remarcabile. . .
Un turneu destul de dificil, după cum declară chiar antrenorul CSM Sfântu Gheorghe, Viorel Bărbos, dar care în cele din urmă s-a finalizat cu patru victorii ale echipei covăsnene.
În primul meci, disputat cu CSO Tricolorul Breaza, CSM Sfântu Gheorghe a obținut scorul de 36-15, iar în cel de-al doilea meci, disputat cu echipa gazdă Petrolul Moreni, aceștia au obținut scorul de 32-28. Cel de-al treilea meci câștigat în compania CS Blejoi s-a finalizat cu scorul de 25-19, iar în meciul disputat duminica trecută, CSM Sfântu Gheorghe a învins echipa Olimpic Mizil cu scorul de 36-16.
Lotul de handbal masculin juniori II al CSM Sfântu Gheorghe a fost format din portarii Kalanyos Emanuel și Șerban Alin Mihai, și din jucătorii de câmp: Daczo David, Chira George, Corodeanu Corneliu, Mirică Raul, Bodros Răzvan, Antonescu Cătălin, Simon Aba, Radu Eduard, Câmpean Alexandru, Nagy Attila, Teglas Hunor, și Rode Laszlo, acesta din urmă fiind înregistrat la Centrul Național de Excelență Sighișoara.
Antrenorul CSM Sfântu Gheorghe, Viorel Bărbos i-a felicitat pe jucătorii echipei pentru modul în care s-au pregătit, pentru sacrificiile făcute și pentru atitudinea de care au dat dovadă, asigurându-i în continuare de tot suportul tehnic.
De asemenea prezent la ultimele două partide din cadrul Turneului de sală, directorul CSM Sfântu Gheorghe, George Carcadia a felicitat întreaga echipă și personalul tehnic pentru rezultatele foarte bune obținute în acest început de campionat, considerând că parcursul foarte bun din campionatul trecut va fi continuat și în campionatul 2016-2017. Acesta a apreciat că după cinci ani de muncă, echipa a ajuns la un nivel care poate fi considerat performanță, și că tinerii handbaliști reprezintă cu mândrie întreg sportul covăsnean cât și orașul Sfântu Gheorghe.
George Carcadia este de părere că este necesară realizarea unui proiect pe termen mediu, prin intermediul căruia atât Consiliul Local și Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, cât și Consiliul Județean Covasna, să se implice în a acorda o șansă tinerilor, să poată practica sporturi de înaltă performanță. Acesta spune că într-un termen de trei ani de zile, după sacrificii și muncă asiduă timp de opt ani de zile, tinerii sportivi ar trebui să poată juca într-o echipă de handbal de Divizia A, care să facă cinste sportului în general, dar și orașului și județului nostru.
Totodată, o parte dintre copiii care fac parte din loturile de juniori II și juniori I sunt monitorizați de Federanția Română de Handbal în vederea selecționării acestora pentru Loturile Naționale de cadeți și juniori. În acest sens, conducerea CSM Sfântu Gheorghe este de părere că este păcat ca eforturile antrenorilor și ale tinerilor sportivi să nu se regăsească într-o echipă care să reprezinte orașul și județul la cel mai înalt nivel.
Ioana Ardeleanu