În cimitirul evreiesc din Vâlcele au fost găsite 6 pietre funerare îngropate în pământ.
Înregistrarea video postată pe https://romania.europalibera.org/ în care se afirmă că „În timp ce poliția și autoritățile locale ridică din umeri neputincioase, localnicii unui sat din Transilvania au vândut piatră cu piatră un întreg cimitir evreiesc”, precum și știrea apărută pe site-ul weradio.ro prin intermediul căreia cititorii au fost informați că în comuna Vâlcele se face „trafic cu pietre funerare”, deși viceprimarul comunei, Nicolaie Cucu, declarase că „ nu poate fi vorba despre furturi, și că cel mai probabil, fiind atât de vechi, pietrele funerare respective au căzut și au fost îngropate cu timpul în pământ.” – sunt infirmate, parțial, de cercetarea efectuată la fața locului în dosarul de cercetare penală deschis de polițiștii covăsneni.
Potrivit viceprimarului comunei Vâlcele, „în cursul săptămânii trecute, poliția care s-a autosesizat cu privire la acest caz apărut în presă, împreună cu reprezentantul primăriei Vâlcele, au mers în cimitirul evreiesc din pădure unde au găsit 6 pietre funerare îngropate în pământ.”
Fiind vorba de comuna mea, mie nu-mi place să se spună că „se face trafic cu pietre funerare.”
Într-o discuție pe care am purtat-o anterior cercetării efectute în cimitir, acesta a declarat că nu poate accepta ca în toată comunitatea din Vâlcele, localnici și autorirăți, să „se arunce cu noroi” prin aducerea în spațiul public a unor informații false și nedocumentate temeinic, prin intermediul filmului postat pe https://romania.europalibera.org/a/video-trafic-cu-pietrele-funerare-din-cimitirele-evreie%C8%99ti-abandonate/30433155.html, precum și a știrii de pe weradio.ro în care se vorbește chiar despre „ profanare de morminte”.
„Domnul de la Radio Europa Liberă România împreună cu dl Karda Zoltan au venit la mine în birou având informația că eu, ca <<primar>> al comunei, am o vilă în zona cimitirului evreiesc și că acolo <<e făcut un drum, chiar prin cimitir, care duce la vila primarului>>. Le-am spus că eu nu am fost primar niciodată, și nu-i nicio vilă acolo. Ei au mers cu poliția ca să se convingă că nu am nicio vilă. Într-adevăr, în cimitir au mai găsit doar o piatră funerară. Celelelte pietre nu mai sunt, dar eu cred că multe dintre ele au căzut și sunt îngropate sub pământ și frunze. Ei s-au dus cu camera ascunsă și au stat de vorbă cu niște cetățeni din Vâlcele, de la care s-au interersat de cumpărarea unor pietre pentru fundația unei case. Una au spus oamenii și ei alta au afirmat ei. Nu știu cine și ce interes are să arunce o așa pată pe obrazul unei comunități, fără a se documenta temeinic ”- a declarat Nicolaie Cucu.
Acesta a menționat că știe de existența cimitirului evreiesc care „ era închis cu niște stâlpi din lemn și cu sârmă ghimpată”, pe vremea când a mai fost în acea zonă, adică atunci când avea 14-15 ani. „ 50 de ani nu s-a mai ocupat nimeni de el. Eu sunt convins că dacă acolo se va săpa, în cadrul cercetării penale, se va putea demonstra că nu sunt furate pietre ci sunt căzute și îngropate, nu știu dacă toate, deoarece cimitirul este lăsat în paragină. Datorită trecerii timpului s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, și a faptului că a rămas în paragină. Acel cimitir a rămas neîngrijit, dar lumea trebuie să știe că îngrijirea cimitirelor nu cade în sarcina autorităților locale, ci a fiecărui cult în parte.”- a mai spus viceprimarul comunei Vâlcele.
Autoritățile vor să sprijine refacerea cimitirului evreiesc
Acesta a precizat că va lua legătura cu reprezentanții Cultului Mozaic pentru ca împreună să găsească o soluție pentru refacerea, atât cât se poate, a Cimitirului evreiesc din Vâlcele.
„Eu nu am nimic împotriva nimănui deoarece evreii care au existat în Vâlcele nu trebuie să-și piardă urma. O să iau legătura cu dl Rosner și prin Cultul Mozaic, cu sprijinul nostru, ca autoritate locală care ne vom implica în ceea ce înseamnă autorizare, să ridicăm ocolo un monument cu o placă comemorativă pe care să fie scris ceea ce vor dori ei, precum și numele celor care au fost înmormântați în acel cimitir. Vom punem și un indicator /săgeată pentru ca cei care vor să viziteze cimitirul să știe unde este. ”
Maria Crețu-Graur