De când religiile au început să propovăduiască existența raiului și iadului, milioane și milioane de oameni s-au întrebat unde se găsesc acestea. Stăpâniți de credință, secole de-a rândul ei au crezut cu tărie în ceea ce auzeau de la preoții și autoritățile religioase. Apoi au trecut alte secole și Știința a început să facă „concurență” Religiei, astfel că treptat s-au strecurat în mințile oamenilor confuzia și îndoială, încât ei nu mai știau de fapt unde se află Grădina Domnului și unde Infernul lui Dante Alighieri.
În cele din urmă, și după cum ne arată viața în zilele noastre, mai înainte de realitățile cerești, Paradisul și Infernul se află aici, pe Pământ. Pe de o parte, nenumăratele bogății și frumuseți naturale dăruite de mama-natură ființelor pământești, la care s-au adăugat miraculoasele creații omenești săvârșite prin inspirație divină, oferind privirilor peisaje și imagini de basm încât, dacă nimic nu tulbură pacea, poți să te crezi în Grădina Raiului. Ajunge să privești proprietățile bogătașilor ca să-ți dai seama de cum trebuie să arate fericirea. Dar totuși sunt oamenii cu adevărat fericiți? Nu, nu sunt, căci ambiția, invidia, lăcomia, setea de putere și îmbogățire nu-i lasă; cine are mult vrea și mai mult și ar face orice doar să obțină ceea ce dorește. Și de aici se nasc conflicte, ură și răzbunare, care în cele din urmă alungă pacea și fericirea, căci îndemnul viclean al șarpelui a avut efect alungarea lui Adam și a Evei din Rai. Și cum șerpii în chip de om se află mereu printre noi, îndemnându-ne la cele rele, nu avem prea multe șanse să rămânem mereu fericiți precum în Paradis.
Pe de altă parte, cum lumea încă e dominată de instincte animale și de idei și sentimente nepotrivite, de multe ori omul devine propriul său dușman, folosind forța distructivă pe care o stăpânește, tot datorită grației divine, în scopuri malefice, este firesc ca efectele faptelor sale să revină asupra sa, arătând astfel „reversul medaliei”, declanșând „iadul” pe pământ, manifestat în forme diverse: războaie nimicitoare, calamități naturale catastrofale, sărăcie, boli și epidemii. Și ultima dintre acestea o trăim cu toții de aproape doi ani, pandemia COVID-19. Imaginile televizate pe care le-am văzut în timpul atacului primului val în Brazilia sau cele pe care le vedem în prezent în India sunt demne de Infernul lui Dante. Vechea descriere a Iadului, unde diavolii îi bagă pe oameni în niște cazane uriașe și-i fierb acolo pentru a-și ispăși păcatele este de domeniul trecutului, căci Infernul prezent pe Pământ este mereu printre noi, este creat de noi, așa că înainte de a căuta Paradisul în ceruri și Infernul sub pământ, e mai bine să ne gândim de două ori când suntem îndemnați să facem fapte rele.
Uneori chiar și lucrurile mărunte pot aduce răul. Dacă privim o ghindă, nu trebuie să privim doar acea micuță sămânță, ci ceea ce va crește din ea, stejarul, așa e și cu „sămânța răului”. Dacă ar fi să exemplificăm, am apela doar la două cuvinte: „mamă” și „tată”. Cu ceva vreme în urmă, minți înfierbântate din UE au recomandat scoaterea acestor cuvinte din vocabularul oficial, ceea ce multora li s-a părut o absurditate. În mod sigur cei care au emanat o astfel de anormalitate nu s-au gândit deloc la răul imens ce poate veni din viitor, de fapt aceasta însemnând o sfidare față de Tatăl Ceresc și Mama Natură. Evitând să mai pronunți aceste cuvinte primordiale, mamă și tată”, distrugi „baza societății”, familia și aduni oamenii într-o „turmă”, pe care s-o poți manipula cum dorești… În mod sigur, Directivele UE trebuie respectate, dacă ele sunt în interesul oamenilor și al statelor componente, însă atunci când acestea contravin intereselor cetățenilor lucrurile trebuie îndreptate…
Și astfel pământenii își duc viața între Paradisul și Infernul pe care și le creează, cu sau fără știință, zi de zi. Cât despre „viața de apoi”, credem că și aceasta depinde de faptele noaste din cea de acum.
Mihai Trifoi
