Aprilie 2020. Am sărbătorit tradiționalelor zile de Paști. Starea de urgență a fost prelungită, deși oamenii nu mai au răbdare să stea în casă, deci, chiar cu riscul de a fi amendați, ei dau năvală la piețele alimentare ori spre locurile de distribuire a ajutoarelor sociale, încât autoritățile de-abia fac față situației. Nu știm cât e frică, teamă de foame, lipsă de educație sau credință în toate acestea, dar știm un lucru: dacă oamenii nu înțeleg ei înșiși necesitatea de a respecta regulile impuse de „Starea de urgență”, ei sunt greu de disciplinat și vor avea de suferit. În situații extreme, se cer măsuri extreme pentru a înlătura pericolul. Și în situația excepțională pe care o trăim acum cu toții, autoritățile au și greaua sarcină de a ne apăra pe noi de noi înșine.
Dar vor trece și aceste zile grele, însă va trebui să ne gândim, atâția câți vom mai rămâne în urma confruntării cu acest teribil dușman fără față, la ce vom face pe mai departe, cum va arăta viața noastră post-COVID-19?! După cum afirmă unii specialiști, atacul virusului nu va înceta total, și noi va trebui „să conviețuim” cu el, mai ales că s-ar putea să vină în toamnă și al doilea val. Totuși să sperăm că până atunci medicii sau oamenii de știință vor descoperi un vaccin sau tratament eficace împotriva noului coronavirus.
Între timp economiile lumii și-au redus treptat motoarele, în diverse state s-au produs schimbări destul de mari, bursele se agită peste tot, multe orașe continuă să rămână pustii, tot mai des auzim de marea criză economică ce va urma, ba chiar de o criză alimentară etc., și cu toate acestea românii nu se sperie prea mult, fug chiar și din „carantină” să meargă la munci agricole în Germania, Anglia sau în alte locuri, deși toată această vânzoleală, acest du-te-vino peste granițe nu face bine nimănui. Și trebuie să recunoaștem: pe toți acești „migranți vremelnici” nu-i mână neapărat sărăcia sau lipsa de libertate, pe unii îi atrage un alt miraj, un efect al câștigării libertății după Revoluția din 1989, care le-a arătat oamenilor „fața capitalismului sălbatic”, din care s-a născut goana după bani și dorința de înavuțire. Dar putem noi oare spune că acești oameni sunt vinovați de situația creată sau există și o altă cauză?!
Adevărul este că atunci când păstorii nu au grijă de turma lor, ci doar de căldurica la care stau ei, oițele se împrăștie ori se rătăcesc și nu mai știu drumul spre casă sau le mănâncă lupii, și foarte puține mai vin înapoi, și chiar dacă vin, mai pasc ce pasc și pleacă iar, în căutare de iarbă mai grasă… Așa și cu autoritățile române post-decembriste, care, în loc să creeze condiții favorabile pentru toți cetățenii României, ca viața în țară să fie mulțumitoare, cei ajunși la putere și-au văzut mai mult de-ale lor, astfel că distrugerile și jafurile din bogățiile patriei s-au înmulțit, cine a dat mai mult din gură și din coate a ajuns mai sus, cine a fost mai „curajos” și mai „energic” a apucat mai mult, ca și cei care aveau ochii mai albaștri, iar bietele „oițe” au început să ofteze de foame, iar în cele din urmă au luat-o razna pierzându-se de „turmă”, încât acum ia-le de unde nu-s, și chiar dacă unele se mai întorc la „Iarba verde de acasă”, aceasta nu le mai place și se duc înapoi de unde au venit, cu toate că și pe acolo agentul COVID-19 face prăpăd. Și azi nu mulți dintre cei plecați își mai aduc aminte de vechile vorbe: „Fie pâinea cât de rea/ Tot mai bine-n țara mea”, care țară stă și oftează după fiii ei și după mână de lucru.
Și ca să nu aruncăm în van vorbe în vânt, venim și cu un exemplu recent, descoperit în stiripesurse.ro, unde în 13.04.2020 a fost publicat un articol cu titlul: „Coșmarul unui român plecat la sparanghel în Germania…”, autor: reporter Ionel Dancu. Așa aflăm că un tânăr de 28 de ani, Iulian, din Dorohoi, și-a luat lumea în cap și a plecat, cu contract, la cules de sparanghel la o fermă din apropierea Berlinului. După un timp, acolo a început coșmarul, încât acum nu mai știe „pe unde să scoată cămașa”, după cum mărturisește chiar el reporterului:
„Eu sunt căsătorit, am doi copii, am o situație în țară, am venit aici să fac niște bani că salariile sunt mai mari și uite ce pățesc! Acum nici nu vor să îmi dea buletinul să mă angajez în altă parte. Stau pe aici… Nu am venit să stau aici boschetar, am venit să muncesc. Am contractul la mine, am biletele de avion, sunt înregistrat la primărie. Am vrut să mă duc la alte firme, nu mă angajează fără buletin. Cu buletinul, trebuie să mă întorc acolo dacă îl vreau înapoi, dar mi-e frică. Au acolo oamenii lor”.
Iată deci o situație concretă despre ceea ce se poate întâmpla celor care aleargă după „cai verzi pe pereți”. Și l-am întreba noi pe bietul Iulian din Dorohoi, devenit „aventurier” fără voie: Oare nu era mai bine să stea acasă și să se angajeze la ferma unui român, chiar dacă, așa cum spune el, salariile sunt mai mici în România, măcar era acasă cu familia lui?! Acum cheltuie și ce nu are și nici acasă nu se poate întoarce, căci traseul angajator – fermier – poliție -ambasadă l-a asigurat că nu se poate face nimic… Dragă Iuliane, întoarce-te acasă și spune și altora: „Cine-o face ca mine ca mine să pățească”, căci nicăieri nu sunt colacii pe garduri, așa că tot mai bine-i în bătătura ta… Și așa cu patimile culegătorului de sparanghel!
Până una-alta acest virus își face de cap aproape în toate țările lumii și noi încă nu i-am venit de hac, însă nu mai e mult și vom face și aceasta, dar întrebarea rămâne: Ce urmează, care va fi viața noastră după victorie?! Se știe că după orice luptă sau război lucrurile se schimbă, trecând dintr-o realitate în alta, deci care va fi noua realitate?! Noi (pluralul modestiei) credem că un timp, după ce își vor plânge pe cei dragi dispăruți, oamenii vor continua să trăiască cu teama în suflet că situația s-ar putea repeta. Acest lucru îi va determina să evite aglomerările, să păstreze „distanța socială”, să renunțe la vechile obiceiuri (strângeri de mână, îmbrățișări etc.), și să privească viitorul cu alți ochi, să nu se creadă atotputernici și stăpânii planetei, căci iată, o entitate microscopică s-a dovedit a fi mai puternică decât toți oamenii la un loc, adică pe planeta Pământ. Dar în cele din urmă lucrurile vor reveni la normal, deși cu pierderi și eforturi imense, însă viața noastră, trecând prin acest „macaz”, va schimba linia. Poate vom deveni mai atenți, mai buni, mai iubitori. Să avem încredere, să ne amintim de patimile lui Iisus și despre ceea ce a lăsat el pentru omenire. Tuturor cititorilor le dorim sănătate, pace și încredere în ziua de mâine. Hristos a înviat!
Mihai Trifoi
