Din când în când televiziunile transmit imagini de coşmar, desprinse parcă din filmele apocaliptice: oameni îmbrăcaţi mizerabil de sărăcăcios răscolind cu frenezie groapa de gunoi a oraşului şi luându-se la bătaie ori de câte ori vreun camion descarcă „marfă nouă”, încercând fiecare să smulgă din mâinile celuilalt vreo bucată de metal, pe care apoi să-l valorifice la centrele de colectare a fierului vechi, pentru ca astfel să-şi câştige existenţa. Printre ei copii şi câini vagabonzi vin să întregească scenele de ev mediu sau de „lumea a treia”, dar care din nefericire continuă să se întâmple în România de astăzi. Aceasta, alături de „oamenii canalelor”, cerşetori, handicapaţi, şi de alte aspecte asemănătoare, formează aşa-zisa „sublume”. De obicei, aceşti oameni sunt de etnie romă, dar nu numai.
De partea cealaltă a „monedei” asistăm la fabuloasa încoronare de regi şi împăraţi rromi, la nunţi şi petreceri care ţin „trei zile şi trei nopţi”, cu nuntaşi veniţi „din cele patru zări” în limuzine de lux, cu cravate, ghiuluri, dinţi şi salbe de aur, la „castele de domni” şi lăutari de-ţi tulbură mintea. Godacii sfârâie la proţap şi petrecăreţii aruncă bancnotele de euro la cântatul manelelor, şi bineînţeles nu de puţine ori marea petrecere se întâmplă în plină stradă, adică „în văzul lumii”. Aceasta formează „supralumea” ţigănească.
Între cele două lumi se întinde o prăpastie întunecată, pentru că ele nu-şi dau mâna ca să se ajute reciproc. Pentru că cel sătul, de orice naţie o fi el, nu crede flămândului, iar cel bogat n-are milă de cel sărac, şi nici nu-i este ruşine de modul în care şi-a dobândit averea.
Dar ambele lumi fac parte din „societate” în general, care trebuie să joace rolul de părinte pentru fii săi. Dar Societatea, ruptă şi ea în direcţii diferite, se zvârcoleşte în „lupte intestinale” şi încrâncenări politice, în marea goană după avuţie şi putere, şi n-are timp prea mult să se ocupe de copiii săi. Şi atunci „lumile” amintite continuă să se dezvolte în neştire, până când ele „scapă de sub control”, şi nemaiputând să-ţi stăpâneşti proprii cai de la căruţă, trebuie să vină „vecinii” să ţi-i strunească şi „să te strunească”. Şi dacă nu înţelegi, se poate folosi şi „biciul”. Şi uite-aşa, şontâc-şontâc, înaintăm prin istorie, străduindu-ne să nu pierdem ultimul loc din coada Europei.
Probabil cineva va zice că nu e frumos ce spunem, dar e real totuşi. Fugind de realitate, închizând ochii să n-o vezi, tot nu scapi de ea, fiindcă te urmăreşte şi în vis.
Să ne amintim că trăia cândva un om bogat într-un palat aurit. Acesta a făcut şi multe fapte bune, împărţea bani pe la biserci, le construia case sinistraţilor, ieşea la poartă să le împartă bancnote amărâţilor, ba-i mai prindea şi pe hoţi şi era cu frica lui Dumnezeu, dar avea şi păcate, era cam trufaş şi guraliv, încât de multe ori „îl lua gura pe dinainte”, încât i s-a dus vestea peste mări şi ţări, adică îi cam lipsea un bun de preţ: smerenia. Dar aici veghează „cu străşnicie” Societatea, care a hotărât că trebuie să stea un timp „la răcoare”. Zis şi făcut! Acum el zace acolo visând în fiecare zi la libertate.
Dar mulţi dintre noi se întreabă ce s-ar întâmpla într-o zi, dacă Societatea ar hotârî să fie cercetate cu de-amănuntul toate averile şi modul cum s-au făcut ele după Marea răzvrătire şi să se pună ordine în Ţară? Probabil că atunci ar trebui construite rapid multe alte închsori, şi din… „lipsă de fonduri” nu se poate face acest lucru…
Sau ce s-ar întâmpla dacă „bătrânii Ţării ar ţine sfat” şi ar face legi bune, cinstite, drepte, iar cu ajutorul „celor tineri şi oneşti” le-ar aplica, pentru a eradica „sublumile” amintite, pentru a înălţa poporul prin educaţie şi hărnicie, pentru a veghea la bunăstarea tuturor locuitorilor, pentru a păstra curat mediul în care trăim şi ne desfăşurăm activitatea, pentru a ocroti mai bine pe cei slabi, pe cei bolnavi şi pe cei bătrâni, pentru a-şi rechema acasă „fiii pierduţi”, pentru a asigura o viaţă mai bună poporului şi un viitor fericit copiilor noştri?
Dar când nu există nici frică de legile divine şi nici de cele pământeşti, când legile sunt făcute astfel ca fiecare să înţeleagă ce vrea, iar cei bogaţi plătesc avocaţi buni ca „să-i scoată basma curată”, când cel sărac este aspru pedepsit pentru un furt mărunt, iar cel bogat sau cu relaţii, chiar dacă ucide 2-3 oameni este scos „nevinovat” sau primeşte o pedeapsă uşoară, când Societatea nu este capabilă să se vindece de propriile boli, vom continua să trăim în lumi diferite, după principiul „Ei cu ei şi Noi cu noi”. Şi atunci să nu vă aşteptaţi la o viaţă mai bună. Dar după toate acestea rămâne Speranţa optimistului: „Înainte de a fi mai bine, va fi mai rău…”.
Mihai Trifoi
