Directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că rata şomajului din judeţ a ajuns la nivelul celei din 2011.

Potrivit acestuia, dacă acum aproximativ un an şi jumătate, rata şomajului era de 7,5, în momentul de faţă, în judeţul Covasna, am ajuns să revenim cu rata şomajului la ceea ce a fost în anul 2011. „Ceea ce este senzaţional pentru mine, în momentul de faţă, este faptul că după un an şi jumătate am ajuns cu rata şomajului înapoi (…) Deci, în condiţiile acestea, dacă ar fi să arătăm o curbă, ea este descrescătoare, din ce în ce mai puternic, ceea ce am semnalat de altfel, că de luni de zile cresc şansele covăsnenilor să-şi găsească un loc de muncă (…) În momentul de faţă rata şomajului în judeţul Covasna este de 7, 49 în condiţiile în care rata şomajului feminin este de 6,97, iar rata şomajului masculin este de 7,97. Aceste cifre arată, de altfel, că numărul şomerilor la sfârşitul lunii septembrie, deci pe 30 septembrie, a fost de 6.723 de persoane, din care 2.963 femei”, a explicat directorul executiv Kelemen Tibor.

La nivel naţional rata şomajului este de 4,91, rata şomajului feminin fiind de 4,74, iar rata şomajului masculin fiind de 5, 07.

„Din acest punct de vedere, în continuare trebuie să spunem că a scăzut numărul de şomeri, faţă de luna anterioară. Aceasta, faţă de ultimii ani, este într-o permanentă descreştere, şi din acest punct de vedere am dori să amintim că cele mai ridicate niveluri ale şomajului în ţară au fost atinse în judeţul Teleorman- 9, 22, în Dolj- 8, 95, în Vaslui- 8,95, Mehedinţi- 8,82, Galaţi- 7, 85, Buzău- 7, 54, Covasna 7, 49. După noi, imediat sunt foarte aproape Olt şi Gorj”, a mai spus Kelemen Tibor.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail