În acest an şcolar în unităţile de învăţământ de la nivelul judeţului Covasna se introduce sistemul de acces pe bază de cartelă, pentru monitorizarea absenţelor. Iniţiativa, care aparţine Ministerului Educaţiei, va fi împlementată până la sfârşitul acestui an.
Vina pentru rezultatele slabe de la examenul de Bacalaureat din acest an nu este nici a sistemului, nici a profesorilor… ci a elevilor care au chiulit pe rupte. Keresztely Irma, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Covasna, a declarat că din această toamnă toate acţiunile desfăşurate atât la nivelul unităţilor şcolare cât şi la nivelul IŞJ vor avea ca prioritate de bază reducerea absentismului.
„Vrem să reducem absenteismul şcolar şi abandonul şcolar. Aşa că, vom lua măsuri în ceea ce priveşte controlul absenţelor atât al elevilor, cât şi al cadrelor didactice”, a declarat aceasta.
Astfel, până la sfârşitul primului semestru toate liceele şi grupurile şcolare din judeţ vor dispune de un sistem care să monitorizeze şi să înregistreze intrarea şi ieşirea din şcoli atât a elevilor, cât şi profesorilor. Pentru ca acest lucru să fie posibil, fiecare elev şi profesor va primi o cartelă magnetică, personalizată. Accesul şi ieşirea elevilor şi profesorilor se va face printr-o zonă unică, cu cartelă, cititor şi cod de bare.
Instantaneu, elevul va fi înregistrat la tabelul clasei de care aparţine, cu menţiunea că a venit la timp sau a întârziat şi cât a întârziat. În cinci minute, toate datele vor fi transmise directorului şcolii şi diriginţilor.
Keresztely Irma este de părere că aceasta este cea mai bună soluţie, care va mai pune elevilor chiulangii pofta în cui. Mai mult, prin această metodă elevii vor fi monitorizaţi mai bine, iar părintele va afla în aceeaşi zi, printr-un mesaj sau apel pe telefonul mobil, dacă copilul nu este la şcoală.
„Recomand directorilor să facă calculele cu privire la investiţiile pe care trebuie să le realizăm, ca să putem începe cât de curând să implementăm acest sistem. Deocamdată vom începe cu liceele şi grupurile şcolare mai importante. În mediul rural nu cred că este cazul să facem astfel de investiţii, pentru că acolo numărul efectivelor este atât de redus, încât nu este o problemă să se identifice elevii problema“, a precizat inspectoarea şefă.
De asemenea, cadrele didactice vor avea obligaţia să proiecteze cât mai bine lecţiile ce urmează să fie predate elevilor. „Lecţiile trebuie să fie interesante, pentru a-l ţine pe elev în clasă. Acesta trebuie să simtă plăcerea şi nevoia de a rămâne la ora respectivă, şi să nu caute motive să chiulească pentru că lecţia nu este interesantă sau pentru că nu reuşeşte s-o înţeleagă”, a spus Keresztely Irma.
Anna-Maria Chiţu