La Muzeul Spiritualităţii Româneşti din Sfântu Gheorghe a avut loc, luni după-amiază, vernisajul expoziţiei „Masca expresie a spiritualităţii populare româneşti”, activitate ce face parte din programul Festivalului de colinde şi obiceiuri de iarnă „Crăciunul la români”, organizat de Fundaţia Mihai Viteazul. Manifestările au ajuns la a XXII-a ediţie şi în fiecare an aduc ceva nou în peisajul cultural tradiţional, anul acesta fiind aceste măşti din zona Neamţului.
Preşedinta Fundaţiei, doamna Maria Peligrad, a menţionat faptul că această expoziţie a fost amenajată cu sprijinul unui grup de elevi de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Colan” şi de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, şi este deschisă până vineri.
Măştile sunt un tezaur al obiceiurilor populare păstrate până în vremurile noastre, din vremuri imemoriale, când zonele în care au supravieţuit erau locuite de daci. Rolul lor era pur spiritual încărcat cu conotaţii ce depăşeau terestrul, dorind ca prin prezenţa acestor figuri antropomorfe sau zoomorfe hidoase, să sperie spiritele malefice din sat, din comunitate, din ogrăzile oamenilor, din podurile caselor sau grajdurile animalelor, unde se credea că vieţuiesc, fapt ce transpune acest obicei în preocupările transcendentale ale lumii arhaice. Aveau deci un rol protector.
Măştile sunt confecţionate dintr-o varietate de materiale, piei de animale, blană de la urs, blană de oaie şi alte animale, păr de cal sau porc, lână, câlţi de cânepă, pănuş, paie, împletituri, lemn, boabe de fasole şi porumb, copite şi coarne de animale, ghiare de găină, pene de păsări, postav, mărgele, cioburi de sticlă, nasturi, bucăţi de carton sau hârtie colorată, sfoară groasă colorată, lut ars, bucăţi de metal. În procesiunile lor ritualice, aceste măşti erau însoţite uneori de instrumente muzicale arhaice cum ar fi fluierul, buhaiul, toba, zurgălăii, clopotele, tălăngile şi biciul. Ansamblul acesta format din sunet şi imagine este încărcat de semnificaţii simbolice, care completează imaginea satului românesc pentru perioadele istorice mai îndepărtate, făcându-ne cunoscute tradiţiile, credinţa şi dinamica sărbătorilor religioase ale strămoşilor noştri.
În zilele noastre, măştile şi-au pierdut rolul lor ritualic, având mai mult un caracter festiv ce marchează anumite perioade din an, momente din calendarul agrar, fiind corelate uneori cu sărbătorile religioase.
Jocul măştilor s-a desfăşurat cu precădere la momente importante din an, la solstiţiul de iarnă, Anul Nou, corelate în creştinism cu sărbătorile creştine de Crăciun şi Rusalii. Se mai pot asocia cu momentele mai importante din viaţa omului, moartea sau nunta.
Aşa cum am mai spus jocul cu măştile şi-a pierdut caracterul apotropaic, astăzi sunt simple spectacole populare care se practică ca parte a unor obiceiuri moştenite din vremuri imemoriale, şi care fac parte din zestrea culturală şi spirituală a poporului nostru. Măştile sunt de o mare diversitate, iar aici am ales să prezentăm doar o mică parte, pentru a concretiza complexitatea şi frumuseţea sărbătorilor de iarnă din zonele în care modernitatea nu a alterat tradiţiile atât de mult încăt să le ducă la dispariţie.
Obiceiul jocului cu măşti este prezent în toate provinciile româneşti, având câteva vetre mai deosebite, în zona Maramureşului, Bucovinei, Neamţului, Vrancei şi în zona subcarpatică din Oltenia etc.
prof. Romeo Negrea
