Motociclistul implicat în gravul accident rutier petrecut luna trecută în localitatea Sânzieni, din judeţul Covasna, a murit din cauza leziunilor interne suferite în urma impactului, arată raportul medico-legal prezentat marţi public de conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Raportul legiştilor demontează speculaţiile potrivit cărora motociclistul în vârstă de 37 de ani ar fi fost linşat de către un grup de localnici.

Comandantul Inspectoratului, comisarul-şef Ioan Popa a declarat că pentru clarificarea cauzelor morţii a fost solicitat un examen histopatologic, care presupune analizarea microscopică a unor fragmente de organe sau ţesuturi, şi a dezminţit afirmaţiile potrivit cărora Poliţia ar fi cerut familiei victimei să achite contravaloarea acestuia. ‘Niciodată nu s-a pus problema să achite cineva dintre aparţinători acest examen’, a spus Ioan Popa.

Accidentul de la Sânzieni în care şi-a pierdut viaţa Sebestyen Attila s-a petrecut pe 10 august a.c. Bărbatul a pierdut controlul motocicletei încercând să evite o minoră de 11 ani ce traversa printr-un loc nepermis şi a fost proiectat într-un zid. Au existat voci care au spus că el ar fi fost omorât în bătaie de rudele fetiţei. Un alt motociclist, oprit pentru a acorda primul ajutor, a fost înjunghiat, posibil, de aceleaşi persoane. Potrivit conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, patru bărbaţi sunt cercetaţi pentru tentativă de omor, unul dintre ei fiind arestat preventiv. Dosarul se află pe rolul Parchetului Covasna.

Accidentul de la Sânzieni a mobilizat comunitatea motocicliştilor din România care a organizat în ultimele săptămâni mai multe marşuri pe două roţi, cerând autorităţilor ugentarea elucidării cazului. La comemorarea de sâmbăta trecută de la Sânzieni, care a avut loc la 40 de zile de la moartea motociclistului, au participat câteva sute de motociclişti (circa 800 potrivit organelor de ordine şi peste 3000 potrivit organizatorilor).

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail