Ieri după-amiază, în Duminica Ortodoxiei şi în preziua marii sărbători de astăzi, Buna Vestire, la biserica ortodoxă din localitatea Vâlcele a avut loc lansarea cărţii „Bartolomeu Poteceanu – Viaţa unui preot de ţară”, lucrare care a marcat debutul scriitoricesc al lui Vasile Antonie Tămaş-Delavâlcele.
Născută din dragostea pentru părinţii săi – preotul Ioan şi Mărioara Tămaş, şi pentru vâlcelenii săi „începând cu nou-născuţii pe care îi primesc de fiecare dată în braţe cu drag, şi terminând cu cea mai iubită dintre credincioasele mele, ajunsă la 98 de ani, pe care o vizitez destul de des în ultimul timp, şi care mă primeşte cu lumină în ochi şi cu dragoste”, nuvela înfăţişează viaţa unui preot de ţară, cu toate greutăţile şi lipsurile ei.
„În această carte prezint realitatea cruntă a preoţilor din satele sărace, din satele de munte, din satele uitate de cei care ar fi trebuit să îşi îndrepte mila şi înspre ei, pentru că de Hristos nu vor fi uitate niciodată” a mărturisit, în discursul său plin de patos, tânărul scriitor Vasile Antonie Tămaş-Delavâlcele. Şi, aşa cum arăta dl. Ioan Lăcătuşu („părintele meu spiritual” potrivit autorului lucrării), acestuia nu i-a fost greu să scrie această nuvelă deoarece i-a avut ca exemplu pe vrednicii săi părinţi dar şi pe oamenii satului, cu toate necazurile şi bucuriile lor.
„Prin locurile astea mândre, de munte, mai poposeşte, câteodată, orăşeanul căutător de linişte. Oamenii se opresc la poarta preotului şi îl întreabă felurite lucruri. Bartolomeu, harnic în ale cuvântului, le risipeşte îndată negura din minte şi îi îndeamnă la fapte bune şi la rugăciune. Nimeni nu pleacă nemângâiat din casa părintelui (…) În Umbrăreştii de Munte, preotul Bartolomeu Poteceanu veghea cu sârguinţă şi dragoste mulţimea faptelor făcute, cu voie sau din nevoie, de către parohieni, în majoritatea lor aflaţi la apusul primăverilor pământeşti”. Este lesne de înţeles că întâmplările înfăţişate în aceste fragmente din cartea sa au fost trăite în realitate, copil sau tânăr fiind, de scriitorul Vasile Antonie Tămaş-Delavâlcele care, din dragostea sa imensă faţă de neamul lui şi faţă de părinţii săi şi-a încheiat discursul cu un „citat despre ţară” de Petre Ţuţea: „Sunt român şi ca român mă socot buricul pământului. Că dacă n-aş fi român n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie, că altfel nu pot să ies. Tot ceea ce gândesc devine românesc”, şi cu poezia lui Spiridon Popescu – Doamne, dacă-mi eşti prieten: „Doamne, dacă-mi eşti prieten,/Cum te lauzi la toţi sfinţii,/Dă-i în scris poruncă morţii/ Să-mi ia calul, nu părinţii./ Doamne, dacă-mi eşti prieten,/N-asculta de toţi zurliii, /Dă-i în scris poruncă morţii/ Să-mi ia calul, nu copiii. /Doamne, dacă-mi eşti prieten,/Nu-mi mai otrăvi ursita,/ Dă-i în scris poruncă morţii / Să-mi ia calul, nu iubita. / Doamne, dacă-mi eşti prieten,/ Cum susţii în gura mare, /Moaie-ţi tocul în cerneală/ Şi-nainte de culcare / Dă-i în scris poruncă morţii,/ Când şi-o ascuţi pumnalul,/ Să-l înfigă-n mine, Doamne,/ Şi să lase-n viaţă calul”.
Aşa cum a arătat în discursul său dl. Ioan Lăcătuşu, „acest debut va însemna naşterea unui intelectual de care va avea atâta nevoie neamul românesc din această parte de ţară”. Acestei prime lucrări îi vor urma alte trei, următorul volum fiind unul de poezie. „Consider că apariţia acestui volum de poezii care s-a anunţat, şi a celorlalte volume de proză, ne îndreptăţesc să sperăm că această putere de creaţie deosebit de debordantă a lui Vasile Antonio Tămaş Delavâlcele se va menţine în continuare. Sunt convins că Dumnezeu îl va lumina, şi în acelaşi timp va şti ca să păstreze echilibru, să realizeze răspunderea extraordinară pentru ceea ce înseamnă scrisul care rămâne mărturie peste timpuri, mărturie despre un destin intelectual format în această perioadă” a mai spus Ioan Lăcătuşu.
Volumul „Bartolomeu Poteceanu – Viaţa unui preot de ţară”, al lui Vasile Antonie Tămaş-Delavâlcele a apărut cu sprijinul finaciar oferit de familia Ioan şi Teodora Bălan.
Maria Graur
