Directorul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, dr. Valerii Kavruk, care a colaborat cu Muzeul Judeţean Mureş la implementarea proiectului „SAMARIS – Protejarea monumentelor saline de pe valea Mureşului Superior”, a declarat ieri, la Târgu Mureş, că cercetările privind manifestările saline din România au o importanţă europeană, nu doar una regională.
„Există documente istorice relevante, credibile, cât se poate de clare, conform cărora, lăsând la o parte traficul sistematic al sării de aici (din zona judeţelor Mureş, Harghita şi Maramureş – n.r.) în Câmpia Maghiară, există date potrivit cărora sare în cantităţi impresionante în perioada Evului Mediu era transportată în Balcani. La mijlocul secolului al XVI-lea, istoricul Zsolt Simon publică într-unul dintre studiile sale că exista nu departe de Belgrad o vamă a sării prin care, conform înregistrărilor făcute în vamă, în şase luni s-a transportat din Transilvania în Balcani peste 250 de tone de sare, în Ev Mediu. Importanţa cercetărilor privind manifestările saline, diversele pagini din istoria exploatărilor au importanţă nu numai pentru regiunea noastră, ci au importanţă europeană”, a afirmat Kavruk.
Acesta a spus că, potrivit studiilor, provincia saliferă carpatică este înconjurată de zone întinse în care nu există sare şi că datorită râurilor din zonă, care erau navigabile, destinaţia prioritară a sării din Transilvania a fost Câmpia Maghiară şi valea Tisei.
„Dincolo de bogăţiile fantastice din punct de vedere al resurselor de sare – toată lumea ştie de manifestările de la Praid sau Sovata, cele mai cunoscute din România şi din această parte a Europei – dincolo de asta este foarte important că această zonă este străbătută de unul dintre cele mai importante râuri navigabile care traversează toată Transilvania şi leagă aceste manifestări saline cu zonele lipsite de sare. Acestea nu sunt doar cele aflate la vest de Munţii Apuseni, respectiv Crişana, Banat şi Câmpia Maghiară, dar şi Valea Tisei, cel mai important afluent al Dunării, prin care sarea din zona noastră ajungea nu numai în Europa Centrală, dar şi în Balcani”, a susţinut arheologul.
Valerii Kavruk a arătat că în urma implementării proiectului SAMARIS, prin care se urmăreşte salvarea a nouă situri de exploatare a sării, Muzeul Judeţean Mureş va deveni unul dintre actorii importanţi în ceea ce priveşte cercetările legate de manifestările saline, de ordin natural sau antropic, cel puţin în zona saliferă a Transilvaniei.
Arheologul a mai spus că România, în special zona Transilvaniei, este considerată ca cea mai importantă zonă saliferă din Europa, întrucât aceasta era fundul unei mări care exista în urmă cu 13 milioane de ani.
„În urmă cu 13 milioane de ani în urmă, aici era o mare întinsă, marea a dispărut, iar urmele sunt Marea Neagră şi Marea Caspică. În rest s-a uscat, iar urma fără apă a acestei mări este Depresiunea Transilvaniei, în care sedimentul depus pe fundul mării din apă sărată se află aproape pe tot teritoriul Transilvaniei, cu excepţia sud-estului Transilvaniei, a depresiunilor intramontane de la Călimani, până la Ţara Bârsei. În rest aproape toată Transilvania este zonă saliferă. Secţiunea pe care au făcut-o geologii arată că depunerea de sare depăşeşte mii de metri grosime, depunere care s-a făcut pe parcursul a milioane de ani”, a susţinut Kavruk.
Muzeul Judeţean Mureş a implementat în intervalul aprilie-noiembrie proiectul „SAMARIS – Protejarea monumentelor saline de pe valea Mureşului Superior”, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Natural, alături de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe – care a implementat în urmă cu un an proiectul „SALT. Salvgardarea monumentelor de exploatare preindustrială a sării din estul Transilvaniei” – şi a avut ca parteneri Direcţia Judeţeană Pentru Cultură Harghita şi Direcţia Judeţeană Pentru Cultură Mureş.
AGERPRES
