Organizatorii celei de-a doua ediţii a competiţiei sportive Şugaş-Race au inclus în traseul din acest an mai multe localităţi cu potenţial turistic din judeţul Covasna, printre care şi Valea Zălanului, satul în care prinţul Charles al Marii Britanii deţine o proprietate şi unde obişnuieşte să vină în vacanţă o dată pe an.
Preşedintele asociaţiei Covalpin, Andrei Poştoacă, a declarat vineri pentru AGERPRES că scopul acestei competiţii este de a promova sportul în general şi ciclismul în mod special, dar şi de a promova zona din punct de vedere turistic.
‘Vrem să promovăm câteva dintre cele mai frumoase locuri din judeţ, de aceea am ales să dăm startul din staţiunea Şugaş Băi, iar traseul va trece şi prin Valea Zălanului. Azi (vineri – n.r) am dat startul înscrierilor şi ne aşteptăm la cel puţin 300 de participanţi, atât sportivi profesionişti, cât şi amatori. Competiţia va avea loc în luna octombrie, lună pe care nu am ales-o întâmplător, ci pentru că toamna peisajul e superb în această zonă’, a spus Andrei Poştoacă.
Potrivit acestuia, traseul este neamenajat şi foarte accidentat, ceea ce îl face şi mai spectaculos şi atractiv. Ediţia din acest an a Şugaş-Race se va desfăşura pe două secţiuni – alergare montană pe o distanţă de 15 sau 25 de kilometri, la alegere, şi maraton mountain-bike pe 30, respectiv 60 de kilometri. De asemenea, va fi organizată şi o secţiune pentru copii pe distanţe mai scurte.
‘Prima ediţie, organizată anul trecut, a fost foarte reuşită, am avut aproape 140 de participanţi din toată ţara, chiar şi sportivi de elită. Ne dorim foarte mult să câştigăm susţinerea publicului, să dezvoltăm şi în România o cultură pentru astfel de competiţii’, a spus Andrei Poştoacă.
Înscrierile se pot face până pe data de 10 octombrie, iar taxa de participare include tricoul oficial, bilet de tombolă, intrare la centrul wellness de la Şugaş Băi, asistenţa medicală şi un gulaş secuiesc preparat la ceaun.
Andrei Poştoacă a ţinut să menţioneze că staţiunea Şugaş Băi, aflată la aproape zece kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe, a devenit deosebit de atrăgătoare în urma investiţiilor făcute în ultimii ani de către de autorităţile locale. Pe lângă centrul wellness, care are două bazine, unul cu apă rece şi unul cu apă caldă, băi turceşti, saune finlandeze şi o sală de fitness, turiştii mai au la dispoziţie un teren de tenis cu gazon sintetic, unul de minigolf, precum şi un perete artificial de escaladă de 12 metri înălţime şi 9 metri lăţime, cu 16 trasee şi peste 450 de elemente de sprijin. În staţiune există mai multe izvoare cu apă minerală, o mofetă, un bazin în aer liber. Bazele staţiunii au puse în anul 1840 de câţiva căutători de aur, care au descoperit efectele terapeutice ale apelor minerale din zonă. AGERPRES/(A – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Ştefan Gabrea)