Începutul de vară 2016 ne-a adus parcă mai multe săgeţi dogoritoare, ploi torenţiale şi furtuni ca în alţi ani. Ca atare, m-am grăbit să devansez „Vacanţa Mare”, aşteptată cu nerăbdare de elevi (şi…părinţii aferenţi) studenţi, bugetari, corporatişti, alţi salariaţi, pensionari şi ce–or mai fi prin România, plecând în iunie undeva, unde din start am ştiut că mă voi relaxa.
…Aşa a şi fost! Întorcându–mă cu impresii excelente, m-am gândit să ofer o sugestie pentru concediul estival celor încă nehotărâţi, invitându–i să citească suita de reportaje ce urmează. De vor porni pe urmele subsemnatului, îi asigur că la înapoiere o să-mi mulţumească frumos. Sau altfel spus, „köszönöm szépen“.
Concediu activ
Ca atare, am ales Asia Mică, respectiv Turcia, fiind partizanul concediului activ, antrenant, instructiv. Zona geografică are de toate: mare, munte, peisaje de vis, multe vestigii, vegetaţie subtropicală, tradiţii bogate, o artă culinară aparte, relaxare totală, iar gazdele sunt ultra-ospitaliere. Aici descoperi ştiinţa tocmelii în bazar şi practica bacşişului pe faţă.
Având în vedere că Turcia are ieşire la patru mări (Mediterană, Neagră, Marmara şi Egee) pe toată porţiunea litorală cerul este mai tot timpul albastru, iar temperaturile sunt foarte plăcute, când la noi este arşiţă nebună ori vijelii. În luna lui „Cireşar”, de pildă, în Antalya m-am bucurat de zile cu maximum de 28 grade Celsius, iar Marea Mediterană – cea limpede, cu undele-i inconfundabile de nuanţă turcoaz – avea nu mai puţin de …25 de grade!
„Supă”, ce mai…
Recomandări pentru amatorii de mare, soare, confort şi distracţie la maxim . .
Semenilor care nu au ajuns încă în pitoreasca ţară de unde vine zicala „Cum e turcul şi pistolul”, am să le-o prezint în secvenţe caleidoscopice, sperând să-i incit să plece la drum spre a descoperi tărâmuri noi, oameni primitori şi obiceiuri diferite de ale noastre.Cei care au fost, vor fi cu siguranţă încântaţi să-şi reamintească locuri şi amintiri frumoase din patria „şalvarilor şi fesului”.
Aceste rânduri se adresează în primul rând celor îndrăgostiţi de mare, soare, confort, servicii bune şi distracţie la maxim. (Mă întreb dacă or fi, oare, şi unii ce refuză asemenea tentaţii în vacanţă?)
Recunosc, sunt subiectiv. Mă număr printre turiştii fani ai Turciei de peste două decenii. Vreme în care am efectuat atât circuite prin ţară, cât şi sejururi în oazele de huzur din celebrele lor „resort”-uri. Ca alde mine am întâlnit mulţi alţi români. Dar mai ales sunt zeci de mii de vizitatori nemţi şi nordici; că să nu mai vorbesc de…milioanele de ruşi (mai puţin anul acesta, când din motive politice s-a „şuntat” fluxul lor spre litoralul turcesc), care vin în „roiuri” din aprilie până în octombrie să se răsfeţe într-una din celebrele staţiuni Marmaris, Kuşadasi, Bodrum, Fethiye, Didim. Majoritatea preferinţelor converg către regiunea mediteraneenă Antalya, cu salba sa de perle numite Alanya, Belek, Kemer, Lara Kundu, Side, care se mândresc cu faptul că au cel puţin 300 de zile însorite pe an.
Câte puţin din toate
Aşa cum procedez de fiecare dată când prezint o nouă experienţă de drumeţie, încerc din capul locului să-mi familiarizez cititorii cu date şi cifre despre teritoriul vizitat. Ei bine, Turcia posedă o particularitate interesantă; se întinde pe două continente: 97 la sută din teritoriu se găseşte în Peninsula Anatolia, în aşa-numita Asia Mică (sau Asia Minor, cum îi spuneau anticii), şi doar trei la sută e în Europa, mai precis în Peninsula Balcanică.
Are o suprafaţă de 815.000 kmp şi o populaţie ce se apropie de 80 de milioane de suflete, egalând (doar din acest punct de vedere) Germania. Dar dacă punem la socoteală şi cohortelele de migranţi sosiţi în ultima vreme, cifrele sunt cu siguranţă cu mult depăşite pentru ambele state.
Este remarcabil faptul că adăposteşte două dintre Cele 7 minuni ale lumii antice: Templului zeiţei Artemis (Diana) din Efes şi Mausoleul din Halicarnas (staţiunea Bodrum de azi).
Popasuri obligatorii
Credeţi-mă pe cuvânt, întrucât nu vă spun „braşoave” nici de data aceasta.Căci vorba unui mucalit, ”Decât să minţi bine, mai bine spune adevărul …prost!”
Există în Asia Mică nişte locuri ce nu trebuie sub nici o formă ignorate, unele fiind unice în lume. Există două mari opţiuni. Dacă vă plac circuitele individuale cu maşina proprie, ele se cer bine documentate, gândite după o amănunţită documentare. În schimb, excursiile cu autocarul în grup – oferite la preţuri rezonabile de toate agenţiile de turism din România – sunt judicios alese şi includ rute şi popasuri la cele mai importante obiective, excursioniştii având timp suficient de vizită, poze, shopping.
Reţineţi: cine vrea să bifeze „din fuga calului” cât mai multe ţinte, le bălmăjeşte iar la final nu rămâne cu mai nimic. Vorba celebrului film american dedicat turiştilor tâmpi: „Dacă e marţi, e Belgia”.
…Aşadar, opriţi-vă dragii mei „traveller”-i, şi vizitaţi…„măcar” ruinele vechilor Cetăţi Troia, Pergam şi Hyerapolis, fenomenul natural uimitor de la Pamukkale (unde izvorăsc ape termale captate în imaculate formaţiuni calcaroase, cea mai faimoasă numindu-se „Piscina Cleopatrei”). Vă sfătuiesc apoi să alocaţi din timpul vacanţei cel puţin două zile spre a depista frumuseţile de vis ale imensei zone Cappadocia, unde se află Muzeul în aer liber Göreme, care m-a terminat. Multe văzui la viaţa mea, dar ce se află pe acolo nu poate fi descris. Sunt o sumedenie de mănăstiri şi biserici paleocreștine săpate în tuf vulcanic, printre care şi Chilia unde a locuit Sf. Vasile Cel Mare.
Există un adevărat „oraş” subteran format din galerii ce par interminabile, săpate la o adâncime de 20 metri. În caz că suferiţi de claustrofobie, mai bine rămâneţi afară! De asemenea, vă recomand să admiraţi panorama Văii Gyuvercinlik, Uchisar, Chilia Sf. Simeon Stâlpnicul, Catedrala rupestră de la Selime.
În drum se află oraşul sfânt Konya. A fost vechea Capitală a Sultanatului Selgiucid, patria dervişilor rotitori, sectă interzisă de pe vremea lui Atatürk. În ziua de azi se pot admira în multe locuri (am asistat la un spectacol de acest fel chiar şi în…Dubai!) acei dansatori cu robe albe şi fesuri ţuguiate à la Oblio, ce se învârtesc în acelaşi sens zeci de minute, imitând veritabili călugări dervişi. În Konya se vizitează ruinele Palatului Selgiucid şi Mormântul lui Mevlana, (cel mai mare poet mistic persan, ai cărui discipoli se consideră dervişii aitentici). Traseul continua pe vechiul „Drum al Mătăsii” via Aksaray.
Despre alte atracţii am să scriu mai târziu, să nu vă încarc memoria, deja suprasolicitată.
Capitala Ankara
Capitala de facto, cea administrativă vreau să zic, este Ankara, numărând cca. patru milioane de „habitanţi”. Deci nu Istanbul, cum eronat consideră unii. Deşi, fostul Constantinopole a ajuns un megalopolis, care după unele estimări se apropie de 19 milioane de locuitori, dacă se ia în considerare întreaga zonă metroplolitană. Deci merită cu brio un statut privilegiat. Tocmai de aceea Istanbulul este socotit Capitala economică a ţării.
Numai acestui mare oraş trebuie să i se acorde special câteva zile de popas şi delectare, de aceea în lipsa Vacanţei Mari, mulţi compatrioţi – mai ales tineri – optează pentru popularele „city-break”-uri de două-trei zile din weekend.
Puteţi să mai reţineţi că Turcia are granițe cu nu mai puţin de opt țări: Irak şi Siria la Sud (unde mereu sunt conflicte armate şi atentate teroriste), Iran la Est, Grecia şi Bulgaria la Nord-Vest, precum şi Georgia, Armenia, Azerbaidjan la Nord-Est. Republica Turcia este o entitate democratică, constituțională, al cărei sistem politic a fost stabilit în 1923.
Deocamdată “enough”.
Mustafa Kemal Atatürk – părintele Statului modern de azi
În desele-mi peregrinări prin Turcia am stat de vorbă în diverse împrejurări cu mulţi localnici; pe stradă, la o terasă ori restaurant degustând minunata bere locală „Efes” sau o cafea…turcească. M-am întreţinut amical cu oameni de toate categoriile, întremând câte în (semi) Lună şi în stele: chestiuni privitoare la tradiţii, obiceiuri gastronomic, istorie, datini, bârfe, critici, doleanţe. Am observant că nu o dată a fost invocat cu respect şi admiraţie numele unui personaj emblematic – Atatürk.
Se înţelege, ştiam cine este, dar am fost curios să aflu de ce este atât de venerat de toată lumea?
-Lui îi datorăm ce avem azi. A fost „Tatăl naţiunii noastre” – am auzit de multe ori acest leit-motiv.
Obişnuit de acasă cu bârfele şi cârcotelile pe orice subiect şi personaj, unde adesea ne hulim istoria şi prezentul neamului, am rămas plăcut impresionat să constat că la ei sentimentul patriotic nu e trucat. Veneraţia arătată primul lor preşedinte – marele om politic Mustafa Kemal Atatürk, socotit Părintele statului modern de azi – este nemăsurată.
Personalitatea lui Atatürk (născut în 1881 şi decedat în 1938, la numai 57 de ani) a rămas încrustată în fibra naţiei. A trecut în nefiinţă pe data de 10 noiembrie, la ora 9,05 şi de atunci întreaga populatie a Turciei ţine un moment de reculegere pentru Eroul lor.
Puţină lume ştie că, de fapt apelativul Atatürk (care se traduce „Tatăl turcilor”) i-a fost atribuit lui Mustafa Kemal abia ulterior, în semn de dragoste şi respect, iar Parlamentul a interzis ca acest alint să-i mai fie atribuit vreodată cuiva, rămânând unic.
În vizită la Mausoleul „Anitkabir” din Ankara
…Aflându-mă la Ankara, în programul obligatoriu turistic s-a aflat şi o vizită la Mausoleul „Anitkabir”, care adăposteşte rămăşiţele sale pământene. Edificiul a fost construit între anii 1944 şi 1953, fiind opera arhitecţilor Emin Halid Onat şi Ahmet Orhan Arda. Este realizat din marmură, travertin şi beton, având o înălţime de 27 de metri. Complexul funerar include o alee numită Calea Demnităţii, flancată de statuile unor lei hitiţi, o Curte a Onoarei, clădirea în sine în sine şi un Muzeu.
Impunătorul obiectiv „Antikabir” are şi o funcţie protocolară, fiecare oficial străin aflat în vizită având programat un popas aici pentru a depune o coroană de flori şi a semna în Cartea de Onoare. Cu ocazia Zilei Naţionale, pe 29 octombrie, preşedintele în funcţie merge la Mausoleu, dând semnalul de inaugurare a festivităţilor.
Răutăţi…colegiale
…Pe când îmi notam unele date importante relatate de ghid (aşa cum se întâmplă aidoma Legilor lui Murphy) m-a lăsat la un moment dat unealta de scris. Am cerut ceva de scris în stânga şi în dreapta, iar cineva maliţios mi-a servit-o:
– Ce gazeter eşti dacă n-ai reportofon ori pix, creion, stilou de rezervă?
– Sunt de modă veche: am în schimb…condei! (Va urma)
Horia C. Deliu
