Potrivit datelor furnizate de către Angela Negoiţă, director executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Covasna, în judeţul nostru vor intra la control 426 de exploataţii, cu un număr de 2.680 de bovine.
Inspectorul care va merge în control va realiza un inventar al tuturor animalelor care sunt în exploataţie. „Acest inventar al bovinelor trebuie să fie conform cu cererile de solicitare a sprijinului; să fie conform cu Registrul Naţional al Exploataţiilor şi conform cu efectivul găsit la faţa locului. Dacă fermierul a cerut subvenţie pentru 15 vaci, iar în ferma se găsesc 100 de bovine, diferenţa va fi trecută în raportul de control, fără ca fermierul să fie sancţionat”, a precizat directoarea APIA.
Din spusele acesteia, în cadrul controlului vor fi verificate următoarele elemente: paşaportul în original, crotaliile din urechi – care trebuie să fie obligatoriu în ambele urechi, şi obligatoriu ştanţate, nu scrise cu carioca. De asemenea, fermierii trebuie să aibă înregistrarea efectivului în exploataţie în Registrul Naţional al Exploataţiilor. În plus, inspectorul va verifica registrul fermierului, care este obligatoriu.
„Trebuie ştiut faptul că fermierul trebuie să aibă şi să păstreze registrul animalelor în care vor fi menţionate toate datele cu privire la animalele din exploataţie. De reţinut este faptul că, la depunerea cererilor de anul viitor se va solicita, în xerocopie, registrul fermierului”, a precizat Angela Negoiţă. Potrivit acesteia, registrul fermierului trebuie să conţină codul unic de identificare al animalului, data naşterii, data identificării, data intrării în exploataţie, sexul, rasa şi data ieşirii din exploataţie. De asemenea, este obligatoriu formularul F3.
Ce este formularul F3?
Potrivit directorului adjunct al APIA Covasna, Marius Popică, formularul F3 este un formular dat de veterinar, pentru necesitate. „Orice eveniment care se întâmplă cu vaca se scrie în formularul F3. Spre exemplu, dacă vaca respectivă nu are crotalii, i-au căzut undeva, fermierul este obligat să semnaleze acest lucru medicului veterinar. Îi dă acestuia formularul F3, iar medicul înregistrează animalul. Apoi, pe baza formularului, fermierul poate să ceară duplicat de la una dintre firmele care produc crotalii”, a explicat Marius Popică.
Vor fi aplicate sancţiuni
În cazul în care vor fi găsite nereguli, fermierii vor fi sancţionaţi.
„Animalele care nu au nicio crotalie vor fi considerate ca negăsite, deci nu intră în discuţie şi se consideră animale cu nereguli, pentru care se sancţiuni anuale, până la excluderea de la plată. Însă, începând de la al 4-lea animal cu nereguli, se aplică sancţiuni multianuale. Sancţiunile se vor compensa în următorii trei ani, la nivelul schemei de plată. De asemenea, pentru animalele găsite cu o crotalie trebuie să existe formularul F3”, a explicat directoarea APIA Covasna, Angela Negoiţă.
Ana Alina Costache