Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
De un timp meteorologii ne avertizează tot mai frecvent cu privire la perioadele de caniculă care alternează cu furtuni violente. Și cu adevărat în ultimele zile mercurul a urcat în termometre în mod îngrijorător, temperatura sărind binișor peste 30-40 de grade. Aerul devine irespirabil, iar orășenii nu mai știu pe unde să se refugieze în căutarea un loc umbros. Dar de unde atâta umbră binefăcătoare în zilele caniculare?!
De unde atâta umbră când, așa cum ne informa o emisiune televizată, în ultimii 70 de ani 50% din pădurile Terrei au dispărut în urma defrișărilor mai mult sau mai puțin controlate?! Căci oamenii sunt prea lacomi pentru a fi raționali. Și vorba unui comentator: „Pădurea nu are nevoie de oameni, dar oamenii au nevoie de pădure”. Și atunci semeni de-ai noștri, inconștienți ori mari iubitori de profit, probabil și enervați că „pădurea nu are nevoie de oameni”, în prostia sau orgoliul lor nemăsurat, s-au apucat s-o taie în neștire, fără a se mai gândi la consecințe. Iar consecințele sunt dramatice pentru noi toți, le trăim și le vom trăi, fiind greu marcați de schimbările climatice, în bună parte provocate de om.
O altă zicere vehiculată pe la posturile de televiziune, radio și în presă sună atât de frumos și amenințător totodată: „În România sunt ultimele păduri virgine din Europa”. Ce frumos și ce bine pentru inima noastră să auzi cât de bogați și fericiți suntem față de alte țări! Dar câtă tristețe și amenințare conțin cuvântul „ultimele” văzând aceste „ultime” cum sunt și ele pe cale de dispariție, dacă nu se vor lua măsuri drastice pentru stoparea fenomenului distrugerii. E drept că în ultimii ani s-au luat unele decizii importante, cum ar fi Radarul pădurilor, interzicerea defrișărilor ilegale și a furtului de lemn, iar mai nou decizia guvernamentală ca toate pădurile, inclusiv cele private, să fie păzite de „Gărzile forestiere”. Dar tot atât de adevărat este că „mafia lemnului” nu se dă bătută, ci va încerca pe toate căile, ca și până acum, să ocolească sau să încalce legea și să-și continue afacerile oneroase, în urma cărora e păgubit și Statul și oamenii. Ce e și mai rău, că trepădușii, adică hoții mărunți, mânați de sărăcie ori de un posibil câștig cât de mic, devin tot mai violenți când sunt prinși și nu de puține ori victimele acestora ajung la spital ori își pierd viața.
Și atunci ce să mai vorbim de bieții urși, dacă oamenii sunt așa?! Superbul nostru stăpân al pădurilor, în lipsa leului sau tigrului, simte amenințarea omului, asistând cu neputință la modul cum acesta i-a încălcat teritoriul și i-a distrus mediul lui de viață. Iar acum noi ne mirăm și ne revoltăm că urșii invadează satele și orașele de la marginea pădurilor rămase, în căutarea hranei. Și așa îi putem vedea vara plimbându-se printre turiști în stațiunile montane și căutând de-ale gurii prin tomberoane sau în spatele unor restaurante ori intrând în gospodăriile sătenilor și ucigând animalele. Sunt multe plângeri în acest sens. Bineînțeles, oamenii au dreptate, dar și urșii. Și dacă ar fi vorba numai despre urși, însă trebuie să adăugăm la aceștia și mistreții, și vulpile, și căprioarele, ce-i drept mai pașnice. Oamenii le-au furat și le fură în continuare spațiul lor vital, iar toate aceste sărmane viețuitoare, amenințate mereu de „extinderea” omului, încearcă să supraviețuiască.
Nu știm în ultima sută de ani cât la sută s-a distrus din pădurile României, dar știm că prin acest fenomen păgubos s-a contribuit enorm la deteriorarea climatului în țara noastră, căci pădurea înseamnă oxigen, ploaie, protecție, frumusețe, bogăție, faună și floră, înseamnă Viață! Distrugând Viața, ne distrugem pe noi. Este foarte trist că alături de străini, care au pus ochii pe bogățiile și pădurile noastre scoțând profituri imense prin exploatarea lor, suntem și noi înșine părtași la acest jaf. Suntem părtași chiar și atunci când nu luăm atitudine! Românii, adică cetățenii români, ar trebui să-și unească eforturile și alături de organele de ordine să contribuie la diminuarea și stoparea jafului și distrugerii. Să ne trezim înainte de a fi prea târziu, altfel în anii ce vor urma ne vom prăji la soare în sens propriu și vom găsi tot mai puține zone unde să ne adăpostim de arșiță. E caniculă mare, domnule!
Mihai Trifoi
