Un urs, accidentat de o maşină, a fost găsit mort, joi, la ieşirea din localitatea Cernat, informează Garda de Mediu Covasna.
Potrivit autorităţilor, alţi şapte urşi au fost omorâţi accidental în acest an, fiind loviţi de tren sau de maşini.
„În data de 26.09.2024, ca urmare a unui apel telefonic din partea reprezentantului Primăriei comunei Cernat prin care am fost informaţi despre faptul că pe DN11 la ieşirea din localitatea Cernat un urs a fost lovit de o maşină, reprezentanţii Gărzii de Mediu Covasna, APM Covasna, Primăriei comunei Cernat şi medicul veterinar s-au deplasat la faţa locului unde au constatat faptul că ursul a fost accidentat mortal. Din dispoziţia comisarului Gărzii de Mediu Covasna cadavrul de urs a fost transportat spre incinerare la o unitate autorizată”, au precizat reprezentanţii Gărzii de Mediu, într-o postare pe Facebook.
Directorul Agenţiei pentru Protecţie a Mediului (APM) Covasna, Gheorghe Neagu, estimează că în judeţul Covasna trăiesc circa 2.000 de urşi, aceştia înmulţindu-se excesiv în ultimii zece ani.
„În judeţul Covasna sunt peste 2.000 de urşi, lucru care se poate demonstra cu metoda ştiinţifică (…) Ursoaicele în ultima perioadă au fătat doi, trei şi chiar patru pui (…) Chiar mă uitam în statistică, am plecat de la 1.000 de urşi în 2016 şi am ajuns la 2.000 în ziua de azi„, a spus Gheorghe Neagu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în cursul acestei săptămâni.
Acesta a mai menţionat că urşii intră, în mod frecvent, în culturile şi în gospodăriile oamenilor pentru a căuta hrană, iar unii dintre ei s-au obişnuit să cerşească mâncare la marginea drumului.
Printre cei şapte urşi ucişi accidental în acest an s-au numărat şi o ursoaică şi doi pui, loviţi de un tren în apropierea localităţii Ozun. Cel de-al treilea pui a fost capturat şi transportat la un orfelinat pentru urşi din localitatea Bălan, judeţul Harghita.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Sursa foto: Garda de Mediu Covasna / Facebook