A doua prelegere ţinută în prima zi a Universităţii de la Izvoru Mureşului i-a aparţinut prof. univ. dr. Nicolae Brînzea, coordonatorul Serviciului Dezvoltare Comunitară din cadrul Secretariatului General al Guvernului.
Intitulată Nevoia de identitate în contextul globalizării, tema susţinută de dr. Nicolae Brînzea a fost una, aşa cum însuşi spunea, „de universitate şi cred că se integrează în provocările lumii contemporane, provocările societăţii moderne”.
Vorbitorul a motivat oportunitatea prelegerii arătând că sunt pericole care vin din interior, că sunt riscuri locale, ,, dar toate acestea, la rândul lor, au ca suport tocmai un proces de globalizare (…) că, de fapt, schimbarea de mentalitate este adusă tot pe acest proces de globalizare”.
Prof. univ. dr. Nicolae Brînzea spunea că, având experienţa realizării proiectelor şi programelor culturale, a întâlnit multe persoane care nu mai cred în valoarea lor din punct de vedere identitar, „şi atunci este foarte important, din când în când, să le amintim că de fapt aceştia suntem noi şi aceasta este identitatea noastră naţională şi nimeni nu ne-o poate lua”.
Iar un exemplu de păstrare a identităţii culturale îl putem găsi în Republica Moldova. „În Moldova, de Ziua Limbii Române, spuneam (…) că s-a demonstrat că în 105 ani de rusificare lentă, nu au putut să le ia cuvântul românesc din inima lor, chiar dacă au suferit, chiar dacă au plătit şi au devenit şi martiri, şi au devenit eroi, s-au sacrificat”.
În cadrul temei, prof. univ. dr. Nicolae Brînzea a vorbit despre procesul de globalizare, unul „în plină desfăşurare, care se manifestă sub ochii noştri, policrom, uneori agresiv, alteori temperat, însă niciodată reversibil” şi despre drumul parcurs de România după 1989, perioadă numită de tranziţie. „Pentru optimizarea proceselor ce stau la baza societăţii – structura economică, socială, învăţământul, cultele, cultura, spiritualitatea, adică întreaga societate – România nu a mers exclusiv pe drumul globalismului european, ci s-a întors la rădăcinile sale milenare, păstrându-şi identitatea care i-a asigurat existenţa şi rezistenţa nu doar în perioada interbelică sau a celor două războaie planetare, ci de la naşterea sa şi până în prezent.
Această tranziţie ca fenomen social total a reflectat o serie de schimbări, atât în sfera vieţii private, cât şi în sfera socială, publică: reforme în domeniul economic, modificarea structurii sociale, de definire a spaţiilor publice şi comunitare, diversificarea consumului cultural au devenit principalele caracteristici ale acestui context al tranziţiei, realităţi conştientizate, de regulă, pe fondul disfuncţionalităţilor, dezechilibrelor şi problemelor sociale manifestate.
Nu acelaşi lucru putem spune astăzi, globalizarea devenind extrem de agresivă şi chiar opresivă, atunci când este promovată ca literă de lege, în speţă sub imboldul dezvoltării ştiinţifice şi al digitalizării excesive, forţată de conjunctură – gen pandemia COVID-19. Nu ai decât o soluţie după cum se pare: ţii pasul sau rămâi în urmă, fiind exclus de la masa celor care decid”.
În cadrul temei, prof. univ. dr. Nicolae Brînzea mai arăta faptul că „analiza emică şi etică a comunităţilor româneşti din interiorul sau din afara graniţelor ţării, fundamentată pe principii identitare milenare, relevă faptul că nu există o identitate la unison, ci o diversitate unitară de identităţi. Acesta este specificul românesc de stat agrar, artizanal, meşteşugăresc, parc industrial, un spaţiu turistic mirific, tradiţional, spiritual şi identitar. Un spaţiu ecologic şi context al revalorizării etnoculturale, adică o pluralitate identitară, dar unitară prin credinţă, spiritualitate, cultură, tradiţie, obiceiuri, port, limbă şi apartenenţă etnică. Pluralitatea este în sensul în care trebuie înţeleasă globalizarea, numai că aceasta este lipsită de omogenizare economică şi socio-culturală a unei diversităţi unitare şi identitare circumscrise elementelor ce structurează identitatea naţională, cât şi raportarea la contextul social concret prin intermediul căruia poate fi naţională. De aceea, globalismul eşuează uneori în România, lovindu-se de identitatea noastră”.
Prof. univ. dr. Nicolae Brînzea a mai vorbit despre etnie – despre faptul că prima dată termenul a fost folosit în anii ’40, în SUA, pentru a desemna apartenenţa la alt grup decât cel al anglo-americanilor, despre semnificaţia termenului etnos în Grecia antică şi despre cum Max Weber făcea trecerea către sensul dinamic al cuvântului, cu referire la acele grupuri umane, unite în mod subiectiv de aceeaşi credinţă într-o comunitate bazată pe similitudini la nivelul aspectului exterior, la nivelul moravurilor ori la ambele niveluri sau pe amintiri – despre teoria identităţii sociale şi despre identitatea colectivă, etnică sau naţională, definită în lucrarea Disparităţi regionale în România, realizată la mijlocul anilor ’90, ca fiind „capacitatea unei colectivităţi de a se recunoaşte ca grup, atribut al principiului coeziunii identitate etnică, identitate locală, identitate profesională, resursă pentru viaţă în cadrul unei societăţi pentru acţiunea colectivă”.
Spre finalul prelegerii, acesta remarca: „etnicitatea nu trebuie să devină un actor de presiune asupra naţiunilor într-un proces de renaţionalizare după chipul şi asemănarea falsei globalizări”, iar „alternativa falsei globalizări este globalizarea identitară; deci, pădurea este frumoasă prin toate identităţile care o compun şi care la rândul lor sunt exponente ale unei frumuseţi estetice”. De asemenea, „nici refugierea în etnie nu este o soluţie, ci un regres, nici progresismul etnic nu oferă un viitor stabil, ducând spre o nivelare şi uniformizare galopantă a identităţii”.
„Procesul actual de globalizare şi mondializare – afirma prof. univ. dr. Nicolae Brînzea – denotă ample frământări de identitate etnică şi conflicte culturale ce mocnesc nevăzut în faţa istoriei post-moderne. Este nevoie de o schimbare a mentalităţii, conştientizarea conştiinţei planetare, păstrând tocmai caracterul identitar al etniilor, promovarea obiceiurilor şi practicilor de substanţă comună, astfel încât deznodământul speculativ al unităţii planetare să devină o realitate viitoare prezentă identitar în raport direct proporţional cu dorinţa civilizatorie şi asimptomatică a umanităţii şi destinul ei cosmologic”
