Universitatea Craiova a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1 (0-0), vineri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-off a Superligii de fotbal.

După o primă repriză ternă, fără faze notabile, Universitatea a deschis scorul cu un şut al lui Alexandru Creţu (49). Oaspeţii au rămas în zece oameni, Creţu fiind eliminat direct pentru un fault dur la Nicolae Păun (63), dar Universitatea a reuşit să îşi dubleze avantajul în inferioritate, prin Jovan Markovic (66), din pasa lui Ante Roguljic, ambii abia intraţi pe gazon.

Sepsi OSK a ratat câteva ocazii bune de a înscris şi a reuşit golul de onoare la ultima sa fază, prin Marius Ştefănescu (90+5), în urma unui corner.

Universitatea a obţinut a doua sa victorie din play-off şi prima în deplasare din această fază.

Universitatea nu a pierdut în sezonul regulat cu Sepsi OSK, remizând acasă (1-1) şi câştigând în Covasna (1-0).

Sepsi OSK are o singură victorie în ultimele opt etape, un egal şi şase eşecuri.

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Universitatea Craiova 1-2 (0-0), Arena Sepsi OSK – Sfântu Gheorghe
Au marcat: Marius Ştefănescu (90+5), respectiv Alexandru Creţu (49), Jovan Markovic (66).
Cartonaş roşu: Alexandru Creţu (63).
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Ferencz Tunyogi (Zalău), Andrei Constantinescu (Bucureşti); al patrulea oficial: Andrei Moroiţă (Ploieşti)
Arbitru video: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitru asistent video: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa/Prahova)
Observatori: Marcel Savaniu (Satu Mare) – CCA, Cătălin Popa (Vaslui) – LPF

AGERPRES

Sursa foto: Universitatea Craiova /Facebook

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail