În bogata sursă de informare Vikipedia se pot găsi multe detalii despre istoricul şi evoluţia fenomenului numit „Eldorado” sau „El Dorado”, însemnând în româneşte „Auritul” şi semnificând „un ţinut imaginar din America, pe care cuceritorii spanioli îl credeau bogat în aur şi în pietre preţioase”. Se spune că „Mulţi dintre cei care s-au aventurat pentru a găsi oraşul” au murit din cauza traseului dificil sau a lipsei de hrană, dar că după anul 1530 a urmat o serie de expediţii şi secole la rând oamenii au continuat să caute „Oraşul aurit” sau „Ţara Făgăduinţei”.
. .
Şi iată că după mai bine de 500 de ani istoria se repetă în alt loc şi în altă variantă, iar astăzi „El Dorado” spre care se îndreaptă valuri de imigranţi veniţi de prin unele ţări asiatice şi africane nu este altul decât Uniunea Europeană şi în special Germania. Fie că aceştia au fost induşi în eroare de vorbele mincinoase ale unor guri rău-voitoare de pe la Răsărit, după cum spun unii pe la emisiunile televizate, fie că ei au auzit din surse mai sigure că acolo se află cu adevărat „Ţinutul Făgăduinţei” care le poate rezolva lor toate problemele vieţii, şi atunci mulţi dintre ei au păşit pe „Drumul morţii”, cum singuri îl numesc, şi nu se vor opri până când nu-şi vor atinge ţinta. Ceea ce se întâmplă în prezent chiar sub ochii noştri confirmă spusele de mai sus, iar Europa, luată prin surprindere şi insuficient pregătită, acum se află în faţa unui pericol iminent, despre care vestitul Nostradamus tot în urmă cu vreo 500 de ani într-unul dintre catrenele sale prezicea următoarele: „În Dunăre şi Rhin va veni să bea Cămila cea mare şi nu e pocăinţă, Ronul va tremura mai tare decât Valea Loarei Şi în apropiere de Alpi Cocoşul îl va ruina”. Deşi versurile lui Nostradamus par codificate, diversele interpretări duc la aceeaşi concluzie, pe care cititorii o pot trage înşişi. Realitatea despre care vorbea acest clarvăzător părea imposibilă în timpul său, dar azi ea ni se arată în forma sa incipientă, căci fenomenul odată pornit va fi greu de stăvilit de către o Europă dezbinată, aflată pe moment în imposibilitatea de a găsi o soluţie pentru stoparea lui. Deja există o criză, în situaţia în care circa 300.000 de mii de migranţi „au traversat Mediterana pentru a ajunge în Europa”, iar ţările europene nu se pot pune de acord în privinţa refugiaţilor.
În luna mai, după ce mai mulţi imigranţi s-au înecat în Marea Mediterană în încercarea lor de a debarca în Italia, Uniunea Europeană a propus o schemă de repartizare a imigranţilor sau aşa-numitul „mecanism de relocare intra- şi extra-UE” prin care fiecare ţară a Uniunii ar trebui să primească un număr de imigranţi. Desigur, România s-a grăbit să accepte. După spusele domnului Leonard Orban, consilier pe politici europene al preşedintelui Klaus Johannis, în cadrul unui interviu la Europa FM, Guvernul României a făcut o ofertă de preluare a peste 1700 de migranţi, începând cu luna noiembrie 2015 pe o perioadă de doi ani. În acest sens se amenajează şase centre de primire pe teritoriul ţării, unde treptat vor sosi azilanţii, adică la Bucureşti, Giurgiu, Galaţi, Şomcuta Mare, Rădăuţi şi Timişoara, unde imigranţii urmează să primească „apă, hrană, cazare şi servicii consulare”. Să fie într-un ceas bun, zicem noi, deşi nu credem că ceasul va fi bun, mai ales că avem şi noi destule probleme nerezolvate în ţară. Iisus ne-a îndemnat să-l iubim pe aproapele nostru, dar noi nu ştim dacă ne va iubi şi el sau ne va pune vreo bombă la cap…
România, mai smerită de felul ei şi mai milostivă, s-a grăbit să accepte planul propus, dar să vedem ce-au făcut şi ce fac celelalte ţări: Germania a anunţat săptămâna trecută că permite refugiaţilor sirieni „să stea în ţara lor şi să-şi construiască o viaţă”, Ungaria a construit garduri de sârmă la graniţa cu Serbia, şi cu toate acestea „a fost invadată”, Slovacia acceptă doar imigranţi creştini, pe motiv că „în ţară nu există moschei” (bine că noi am început să le construim), Marea Britanie şi Danemarca refuză categoric să primească imigranţii „repartizaţi”, nici Franţa şi Spania nu sunt încântate de perspectivă, Irlanda a acceptat numai 300 de „veniţi” la porţile Europei, astfel că greul cade pe Italia şi Grecia, dar se extinde rapid şi asupra celorlalte state, Ungaria devenind „o poartă de trecere”, iar Austria o „piatră de încercare”, în ciuda tuturor măsurilor de protecţie, căci ţinta miilor de refugiaţi este precisă şi-i atrage ca un magnet: Germania, noul El Dorado!
Şi iată cum „Cămila” a ajuns să bea apă din Dunăre şi Rhin…, şi ce-o mai urma vom trăi şi vom vedea, Dumnezeu să ne apere şi să ne lumineze calea…
Mihai Trifoi
