Două unități de învățământ din județul Covasna figurează pe lista celor premiate, la categoria gimnaziu, la concursul național intitulat „Călătoria mea multiculturală”.

Concursul, cuprins  în  Calendarul  Concursurilor Naționale  finanțate  de  către  Ministerului  Educației  și  Cercetării  Științifice, a avut, anul acesta, următoarea tematică: „Minorităţile  naţionale  şi drepturile lor!”, temă care, potrivit regulamentului concursului, a urmărit să pună în evidență drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale: dreptul la șanse egale, dreptul la învățământ în limba maternă, dreptul de utilizare a limbii materne, dreptul la cultura proprie, drepturile civile si politice împotriva discriminării, dreptul la vot, dreptul la un tratament uman. În regulament se arată că obiectivul general al concursului a constat în dezvoltarea comportamentului civic responsabil al elevilor, cunoașterea drepturilor copilului și a drepturilor minorităților naționale din România. Din grupul țintă al concursului au făcut parte elevii claselor VI-XI din învățământul preuniversitar, din județe ale țării care urmează diferite tipuri de educație destinate minorităților naționale. Competiția s-a derulat în două etape: etapa județeană (derulată în periaoda 6-10 aprilie a.c.) și cea națională (derulată între 28- 31 mai a.c.).

. .

Pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, www.edu.ro, a fost publicată lista finală cu rezultatele obținute de participanți, listă pe care figurează, la categoria „gimnaziu” și două unități de învățământ din județul Covasna. Este vorba despre: Școala Gimnazială „Turóczi Mózes” din Târgu Secuiesc, care a obținut premiul II și Școala Gimnazială ”Ady Endre” din Sfântu Gheorghe, care a obținut premiul III..

Rezultatele pot fi văzute accesând site-ul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, www.edu.ro.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail