La Biserica ortodoxă din Târgu-Secuiesc, copiii înscriși în programul „Bursele Români pentru Români” au primit cadouri cu bunătăți pentru Sfintele Sărbători ale Paștelui, din partea românilor din țară si diaspora, în semn de recunoștință pentru faptul că țin viu, cu mare cinste prin rezultatele lor, învățământul cu predare în limba română. Mesagerul acestei îmbrățișări frățești a fost Asociația „Calea Neamului”.
Mulțumim din suflet pentru sprijin ,,Camarazii România”, Asociația Calea Neamului filiala Mirceștii Noi, Vrancea, Bogdan Baciu, Ciucan Alina, Irina Elisabeta, Bianca Monica, Miuț Mariana, Gonciulea Costinel și Ioan Daniel Toporan! Recunoștință pentru toți cei implicați!
Fratele meu, Gică Samoilă, a mers mai apoi la Ozun cu daruri pentru Ioana dar și la Valea Mare către alți copii de români.
Familia Mocanu din Vaslui, acolo unde este preot paroh parintele Gavrilă Ionuț, care a fost înainte preot în Târgu Secuiesc, a fost deasemenea alături de noi la această manifestare de suflet, fiind la rândul ei, mesagera dragostei frățești de peste Carpați.
Fiecare gest, fiecare pas chiar contează pentru fiecare copil care se roagă si învață în limba română. Fiecare bătaie a inimii noastre contează pentru mare bătaie a inimii naționale. Să nu vă îndoiți nicio clipă de acest lucru. Libertatea de a fi român înseamă fericirea de a fi român, în toate sensurile ei.
Este o suferință ce naște lacrimi de bucurie; aici suntem pe Calea Neamului Românesc, pentru Biruința lui.
Mihai Tîrnoveanu